Una dintre familiile care şi-au pierdut apropiatul în cazul de la Oneşti cere despăgubiri morale de nu mai puţin de 2 milioane de euro de la agenţiile care au fost implicate în operaţiunea de salvare.
Familia unei victime ale criminalului din Oneşti îşi cere dreptul. Potrivit primelor informaţii, ar fi vorba despre rudele muncitorului mai tânăr.
Fratele, cumnata și nepoții persoanei decedate s-au constituit părți civile în anchetă. 1.000.000 euro cere fratele, 500000 euro cumnata și câte 250000 euro cei doi nepoți, anunță avocatul acestora, Adrian Cuculis.
Pe 1 martie, un bărbat de 68 ani a sechestrat doi muncitori într-un apartament din Oneşti, după care a anunţat la 112 că îi va omorî. La faţa locului au venit forţele de ordine şi un negociator care au încercat, mai multe ore, să îl determine pe bărbat să nu recurgă la faptă.
Bărbatul i-a înjunghiat pe cei doi muncitori, moment în care forţele de ordine au intrat în apartament şi l-au împuşcat pe agresor.
În prezent, agresorul, Gheorghe Moroșan, este arestat pentru infracțiunea de omor calificat, iar şeful IPJ Bacău, adjunctul acestuia, precum şi şeful Poliţiei Oneşti şi adjunctul acestuia au fost înlocuiți din funcții. Gheorghe Moroşan continuă să aibă un comportament agresiv faţă de personalul medical al Spitalului Judeţan de Urgenţă Bacău, acolo unde a ajuns în stare gravă după ce a fost împuşcat cu gloanţe de cauciuc de trupele speciale. O asistentă povesteşte că a fost ameninţată cu moartea.
Potrivit unor surse judicare citate de cancan.ro, la un moment dat, Gheorghe Moroşan s-ar fi enervat după ce ar fi primit o cană cu apă în loc de ceai şi ar fi ameninţat-o cu moartea.
„Când ies de aici, te omor. Îmi iau un pistol și te împușc în cap”, i-ar fi spus asistentei. …https://www.romaniatv.net/familia-unei-victime-ale-criminalului-din-onesti-isi-cere-dreptul-vrea-daune-de-2-milioane-de-euro-de-la-politistii-implicati-in-operatiunea-de-salvare_5396878.html