PERFORMANȚĂ… Adriana Adam, din comuna Văleni, a strălucit la Jocurile Olimpice de la Paris. Canotoarea a cucerit medalia de aur cu echipajul feminin de 8 plus 1 al României. Barca “tricoloră” a condus cursa detașat, de la un capăt la altul, obținând o victorie fără mari emoții.
După 24 de ani de așteptare, județul Vaslui are o nouă campioană olimpică. Este vorba despre canotoarea Adriana Ailincăi, căsătorită Adam, medaliată cu aur în proba regină a canotajului, 8 plus 1. Echipajul feminin, format din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereș, Ioana Vrânceanu, Simona Radiș și Victoria Petreanu a făcut o demonstrație de forță, câștigând clar aurul. Adriana Ailincăi s-a apucat de canotaj la vârsta de 13 ani, pe când era în clasa a VI-a, fiind nevoită să plece de lângă părinți la Călărași. În ultimii șapte ani a fost o prezență constantă în lotul României și are cîștigate zeci de premii europene și mondiale: vicecampioană europeană de junioare la patru rame (2016), campioană europeană de junioare la dublu rame, campioană mondială de junioare la dublu rame, vicecampioană europeană de tineret la opt rame cu cârmaci (2017), campioană europeană de senioare la opt rame cu cârmaci (2018), vicecampioană europeană de senioare la dublu rame (2019), campioană europeană la dublu rame (2020), vicecampioană europeană la dublu rame (2021), campioană mondială la opt rame cu cârmaci (2022), campioană europeană la opt rame cu cârmaci, campioană mondială la opt rame cu cârmaci (2023), campioană europeană la opt rame cu cârmaci, locul 4 la Jocurile Olimpice de la Paris la patru rame și medaliată cu aur în proba de 8 plus 1.
FELICITARI si SUCCES in continuare !!
O asteptam la Vs ca sa isi faca campanie politicienii cu ea…