O fabrica de mezeluri de pe soseaua de centura a Capitalei, detinuta de Iulian Cazacut, patronul Doly Com, a fost distrusa in totalitate de un incendiu puternic care a izbucnit ieri dimineata.
Imobilul de o suprafata de aproximativ 2.000 de metri patrati a fost distrus in totalitate. La fata locului au intervenit un numar mare de pompieri, deplasandu-se noua autospeciale cu apa si spuma. Se pare ca focul a fost semnalat in jurul orelor 6.30.
Urmeaza ca in urma anchetei sa se stabileasca cauza incendiului. Pentru ca era vorba de o fabrica de prelucrare a mezelurilor, cu multe utilaje, pagubele sunt ridicate. Din fericire nimeni nu a fost ranit in incendiu.
„Este vorba despre un incendiu care a survenit la o hala de productie apartinand unei fabrici de mezeluri. Incendiul se manifesta violent la intreaga suprafata a halei, pe o suprafata de aproximativ 2.000 de metri patrati, pompierii intervin cu 9 autospeciale de stingere cu apa si spuma un echipaj de prim ajutor si o autospeciala de descarcerare. Pana la momentul de fata nu au fost identificate persoane afectate de eveniment”, a declarat purtatorul de cuvant al ISU Ilfov, Simion Petrus. Conform unor surse neoficiale fabrica era asigurata. (Danut R.)
- Advertisement -
- Advertisement -