Apar noi detalii legate de explozia puternică din centrul orașului american Nashville. Autoritățile au fost avertizate printr-un mesaj audio că o bombă urmează să fie detonată, astfel că zona a fost evacuată. Cel puţin trei persoane au fost rănite uşor şi transportate la spital, potrivit CNN.
În dimineața de Crăciun, polițiștii americani au răspuns unui apel la 991 privind focuri de armă trase în centrul orașului Nashville. „În timpul cercetărilor ofițerii au găsit o furgonetă din care se auzea o înregistrare care avertiza că o potențială bombă va fi detonată în 15 minute. După ce au auzit asta, ofițerii au decis să evacueze clădirile din apropiere, așa că au început să bată la uși, să facă anunțuri de evacuare, și să transmită prin sistemul de urgență astfel încât toată lumea să fie în siguranță. La scurt timp, furgoneta a explodat”, a spus John Drake, ofițer de poliție, într-o conferință de presă.
Deflagrația a fost resimţită pe o distanţă de câţiva kilometri. O clădire s-a prăbușit parțial și mai multe imobile au fost afectate, iar din cauza structurii clădirilor afectate, autoritățile au securizat orașul și nu permit nimănui să intre până duminică după-amiază, scrie CNN.
Citeşte întreaga ştire: VIDEO | Explozia uriașă din Nashville, surprinsă de camere. Autoritățile, anunțate cu 15 minute înainte de deflagrație