spot_img
spot_img
5.3 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Experţi, despre împrumutul de 150 de milioane de euro acordat RM: România vine cu un gest pentru a ne susţine în situaţia în care ne aflăm, dar nu oferă soluţii

- Advertisement -

Împrumutul de 150 de milioane de euro acordat de România vine să susţină Republica Moldova, însă nu va scoate ţara noastră din impas. România nu oferă soluţii de depăşire a acestei situaţii de criză. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

Potrivit invitaţilor emisiunii, condiţiile puse de România vor fi păstrate, pentru că această decizie este un principiu impus şi de instituţiile internaţionale. Experţii afirmă că aceste condiţii sunt cele mai uşoare.

„Această veste nu este una foarte importantă din punct de vedere economic, deoarece problemele cu care se ocupă Republica Moldova sunt mult mai adânci, nu pot fi depăşite prin alocarea acestor mijloace financiare. Totuşi, ne confruntăm cu o situaţie economică destul de dificilă. Sub aspectul termenului mediu, Moldova are nevoie de mijloace financiare, dar ce va face după ce va consuma aceste 150 de milioane? O să cerem şi în continuare, cum o să ieşim din încurcătura în care ne aflăm. Aici este problema. România vine cu un gest – gest prietenesc pentru a ne susţine în situaţia în care ne aflăm, dar, totuşi, România nu oferă soluţii de depăşire a acestei situaţii”, a declarat expertul economic Viorel Gîrbu.

„Aş vedea acest pas ca unul foarte pozitiv. Este important ca Republica Moldova să aibă acces la resurse pe care poate să le utilizeze pentru acoperirea deficitului bugetar, în special până la obţinerea finanţării de la FMI. Este un pas prietenos din partea României, pentru a ajuta Guvernul Republicii Moldova în privinţa uşurării fluxurilor financiare. Chiar dacă sunt anumite condiţii legate de reformele din Republica Moldova, ele, din punctul meu de vedere, au un caracter prudenţial”, a adăugat directorul de programe al Centrului Expert-Grup, Dumitru Budeanschi.

sursa: http://jurnal.md/ro/economic/2016/4/27/experti-despre-imprumutul-de-150-de-milioane-de-euro-acordat-rm-romania-vine-cu-un-gest-pentru-a-ne-sustine-in-situatia-in-care-ne-aflam-dar-nu-ofera-solutii/

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.