Modificarea legii cetăţeniei s-a făcut cu abateri semnificative de la principiile transparenţei decizionale. Opinia a fost exprimată de către experţii Centrului Analitic Independent Expert-Grup.
Totodată, experţii menţionează că „lipsesc dovezi atât privind organizarea de către comisiile parlamentare a consultărilor publice, cât şi despre eventualelor rezultate ale acestor consultări. Evaluarea anticorupţie realizată de CNA a identificat o serie de neajunsuri şi riscuri de coruptibilitate şi pentru securitatea cetăţenilor şi a ţării. Deşi unele recomandări au fost luate în calcul la adoptarea legii finale, îngrijorările majore legate de atribuţiile excesive acordate Ministerului Economiei, perioada scurtă dedicată acordării cetăţeniei (30 zile), nereglementarea Fondului pentru investiţii şi altele au fost trecute cu vederea”.
În context, reprezentanţii Expert-Grup spun că „atât în procesul de amendare a legii privind cetăţenia, cât şi în cel de elaborare a Regulamentului cu privire la regulile de acordare a cetăţeniei prin investiţie nu s-a făcut o evaluare asupra implicaţiilor macroeconomice ale unui asemenea program”.
„Sectoarele strategice de investiţii menţionate în ambele documente nu corespund cu obiectivele de dezvoltare economică a ţării şi nici nu presupun careva impedimente în vederea realizării investiţiilor în lipsa cetăţeniei. De asemenea, sectorul imobiliar şi cel al VMS sunt puternic conectate la sistemul bancar şi cel financiar al ţării, or criza din 2014-2015 a subminat puternic rezilienţa băncilor comerciale, care continuă şi la moment să se confrunte cu o serie de dificultăţi. Respectiv, destabilizarea unor sectoare economice prin intermediul unor programe evaluate insuficient poate genera riscuri semnificative asupra procesului de menţinere a stabilităţii financiare. Pe lângă riscurile pe care le comportă pentru economia naţională, mecanismul de acordare a cetăţeniei prin investiţii conţine multiple neajunsuri şi abateri de la standardele anti-corupţie, care pot afecta ordinea publică a ţării, iar prin consecinţă pot duce inclusiv la suspendarea regimului fără vize cu UE pentru toţi cetăţenii moldoveni”, se arată în nota informativă.