Un individ din municipiul Iași a ajuns în fața magistraților. Procurorii DIICOT susțin că „Cercel” era specializat pe traficul de heroină.
Dosar incendiar, pe rolul instanțelor ieșene! Unul dintre cei mai periculoși dealeri din Iași a fost trimis în fața magistraților.
Astfel, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Iași l-au trimis în judecată pe Robert Cristodorescu, zis „Cercel” (34 de ani). Anchetatorii DIICOT l-au acuzat pe acesta de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc. Acum, urmează ca Tribunalul Iași să stabilească un prim termen al procesului penal. Ulterior, magistrații vor asculta ce au de spus procurorii DIICOT și inculpatul, pentru a putea lua o decizie în acest caz.
Cât costă o „bustă”
Procurorii ieșeni au afirmat că, la începutul lunii aprilie 2018, pe baza unor informații, au aflat faptul că Robert Cristodorescu s-ar ocupa cu traficarea substanțelor interzise.
Anchetatorii au susținut că individul ar fi traficat drogurile în special în anturajul său. Acesta a fost și motivul pentru care oamenii legii au apelat la investigatori și colaboratori sub acoperire.
„Pe parcursul lunii aprilie 2018, investigatorul sub acoperire, cu ajutorul colaboratorului sub acoperire, a cumpărat heroină de la inculpat. Mai exact, cu suma de 100 de lei, colaboratorul a achiziționat o bustă”, au precizat ieri reprezentanții DIICOT Iași. …https://www.bzi.ro/exclusiv-regele-heroinei-a-fost-capturat-el-e-cel-care-distribuia-marfa-in-iasi-pentru-vip-uri-s-a-lucrat-sub-acoperire-3799356