Procurorul Emilian Eva a fost reţinut ieri după-amiază, după ce foştii săi colegi de la DNA au formulat împotriva lui noi acuzaţii, printre care şi luare de mită. El ar fi închis un dosar în care cardiologul Dan Tesloianu, de la „Sf. Spiridon“, era cercetat pentru luare de mită şi înşelăciune. Eva ar fi solicitat tablouri de la Tesloianu, în schimbul soluţiei de clasare. Surse juridice au explicat pentru „Ziarul de Iaşi“ că dosarul doctorului Tesloianu a fost preluat de DNA după percheziţiile care au avut loc la domiciliul lui Eva, acesta fiind redeschis. „Nu comentez absolut nimic“, ne-a spus aseară medicul. „Ziarul de Iaşi“ a intrat în posesia ordonanţei de reţinere din acest caz. DNA a cerut arestarea lui Eva motivând şi notorietatea acestuia pe plan local.
Dosarul în care este cercetat cunoscutul procuror ieşean Emilian Eva a luat ieri o turnură neaşteptată. Magistratul de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost chemat la Bucureşti, la sediul DNA, instituţia în care a lucrat în trecut, fiindu-i prezentate noi acuzaţii, de această dată de corupţie. Eva a fost pus sub acuzare pentru luare de mită şi spălare de bani, el fiind reţinut la ora 16.55 pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi Emilian Eva va fi prezentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, acolo unde se va judeca propunerea de arestare emisă pe numele său.
DNA: mită de la un medic
Cea mai gravă acuzaţie adusă lui Emilian Eva, cea de luare de mită, ar fi fost comisă în raport cu un medic de la Spitalul „Sfântul Spiridon“, au precizat pentru „Ziarul de Iaşi“ surse juridice. Este vorba de doctorul Nicolae Tesloianu, al cărui nume a fost invocat şi în documentele anchetatorilor emise după descinderea efectuată la domiciliul lui Emilian Eva. Procurorii DNA susţin că Eva ar fi clasat dosarul 1676/P/2011 în care Tesloianu era cercetat pentru mai multe infracţiuni, pentru ca mai apoi să ceară de la acesta mai multe tablouri. Contactat telefonic aseară de „Ziarul de Iaşi“, medicul Nicolae Tesloianu a precizat că „nu are absolut nimic de comentat“.
Potrivit ordonanţei de reţinere, obţinută de „Ziarul de Iaşi“, în cursul lunilor mai-iunie 2014, perioadă în care o rudă de-a lui Emilian Eva era internată în spital, procurorul i-ar fi solicitat lui Tesloianu, medic cardiolog de profesie, să depună toate diligenţele profesionale „ca să fie bine pentru toată lumea“, potrivit procurorilor. Ulterior acelei solicitări, procurorii spun că, pe 16 iunie, Eva ar fi dispus printr-o ordonanţă renunţarea la urmărirea penală faţă de Nicolae Tesloianu, în dosarul 1676/P/2011, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi în care doctorul era cercetat pentru luare de mită, înşelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual şi uz de fals. Eva a dat soluţia concluzionând că faptele pentru care era cercetat Tesloianu nu există.
Din informaţiile „Ziarului de Iaşi“, dosarul ce îl viza pe Tesloianu fusese deschis în 2012, ca urmare a unui denunţ înaintat de un pacient, care l-a acuzat de corupţie pe medic. Soluţia de renunţare la judecată a fost dispusă la doar patru zile după ce dosarul i-a fost repartizat lui Emilian Eva. „După soluţionarea favorabilă a acestei cauze, în intervalul august 2014 – martie 2015, inculpatul Eva Emilian a pretins şi primit de la medicul respectiv diverse bunuri şi foloase necuvenite drept contraprestaţie pentru soluţia favorabilă adoptată“, au precizat procurorii DNA.
Eva, împrumut de 20.000 de euro
În perioada decembrie 2014 – martie 2015, Nicolae Tesloianu i-ar fi furnizat lui Emilian Eva 57 de tablouri, procurorul intermediind tranzacţia acestora către un om de afaceri ieşean, martor în dosar. Eva ar fi primit un comision de 16.000 de euro pentru acea tranzacţie.
citeste in continuare pe http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/exclusiv-a-ziarul-de-iasia-are-ordonanta-dna-de-retinere-a-lui-emilian-eva–100748.html