spot_img
spot_img
-0.7 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Excavatorist aruncat în flăcări, pentru a „acoperi” golăniile făcute în sistemul de gestionare al gunoaielor (VIDEO)

- Advertisement -

FUM… Un incendiu izbucnit, zilele trecute, în Muntenii de Sus, scoate la iveală detalii incredibile despre modul în care sunt gestionate deșeurile în anumite localități, dar și despre cât de neinformați sunt oamenii în ceea ce privește depozitarea gunoaielor sau pericolele la care se expun atunci când le dau foc. De ani de zile, locuitorii din Muntenii de Sus și localitățile vecine își aruncă gunoaiele în zona „nisipăriei”, creând acolo o groapă clandestină de gunoi. Nu i-a impresionat în niciun fel panoul pus de Consiliul Local, care îi atenționează că depozitarea deșeurilor în acea zonă este sancționată cu amendă între 1000 lei și 2000 lei, și nici bariera pusă, drept dovadă că au rupt-o și au aruncat-o ostenativ la câțiva metri distanță. Vinerea trecută, cineva a dat foc gunoaielor, flăcările au început să se extindă, astfel că fumul gros a fost observat chiar și de vasluienii din oraș. Primarul însă nu l-a văzut și, spune el, nici nu a auzit de incendiu până să îl sune reporterii Vremea Nouă. În schimb, acesta a admis că este posibil ca buldoexacavatoristul care a aruncat pământ peste flăcări, ca să stingă incendiul, să fie un angajat al primăriei. De asemenea, acesta a mai spus că „e aproape imposibil de aflat cine a dat foc, pentru că cine dă foc, nu vine și anunță primarul <domne, am dat foc la gunoaie în zona…>”. Nu-l contrazicem, însă nu putem trece cu vederea următoarele întrebări: de ce nu a fost curățată zona până vineri? Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară (ADIV) și Garda de Mediu cunoșteau situația gropii clandestine de gunoi? Ce măsuri au luat în acest sens?

Întrebările sunt relevante, mai ales dacă le punem în contextul proiectului „Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Vaslui”, implementat de Consiliul Județean Vaslui. Vorbim de un proiect în care Uniunea Europeană a investit 40 milioane de euro pentru ca gunoiul să nu mai ajungă pe câmp, iar materialele reciclabile, la groapă. Sistemul de management al deșeurilor, în județul Vaslui, este condus de Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară (ADIV). Fiecare comună are contract cu această asociație, care are drept obiectiv dezvoltarea infrastructurii locale pentru managementul deșeurilor. La rândul ei, ADIV are contract cu alți operatori stabiliți prin licitație, unul care gestionează activitatea de la groapa de gunoi de la Roșiești, iar celălalt, care se ocupă de colectarea și transportul gunoiului.

Gunoiul este ridicat din fața porții, dar unii încă nu știu asta și îl aruncă pe unde apucă. Primarul: „nu putem sta toată ziua să supraveghem, mai vin și de la noi, și din Moara Grecilor, și din Vaslui”

În Muntenii de Sus, la fel ca și în municipiul Vaslui, acest operator este Financiar Urban Pitești. Taxa lunară pe care o plătesc locuitorii este de 5 lei. „Avem la fiecare poartă câte un tomberon de 240 l, în fiecare miercuri vin cei de la Financiar Urban și îl ridică. Nu mai avem platforme pentru depozitarea gunoiului, le-am desființat pentru că se făcea foarte multă mizerie pe DN24 și, în plus, nu se mai justifica atât timp cât gunoiul era colectat din poartă în poartă”, a precizat primarul Ioan Vartolomei. Proiectul european, amintit mai sus, a cuprins, pe lângă construcția gropii de gunoi de la Roșiești, o stație de sortare, platforme de gunoi și măsuri de publicitate și conștientizare a populației în vederea reducerii cantității de deșeuri sau separării materialelor reciclabile și a deșeurilor biodegradabile la sursă. Cu toate acestea, unii cetățeni, neinformați, probabil, suficient, continuă să arunce gunoiul pe câmp sau în zone neamenajate, iar unul dintre cele mai sugestive exemple este cel din Muntenii de Sus. „Am pus panou (n.r. privind interzicea depozitării), nu putem sta toată ziua să supraveghem, mai vin și de la noi, și din Moara Grecilor, și din Vaslui… Nu aș putea să vă zic cine le aduce sau sub ce formă.. Noi am mai investigat, am mai dat și amenzi, și somații, dar nu putem sta toată ziua…”, a încercat să explice edilul situația creată în jurul gropii clandestine de gunoi.

Cum trebuie acționat atunci când o groapă de gunoi clandestină ia foc?

Vineri, cineva a dat foc gunoaielor, fumul gros putând fi observat și din oraș. După câteva minute bune, la fața locului a ajuns un buldoexcavator, care a încercat să stingă flăcările punând pământ și nisip peste acestea. Misiunea buldoexcavatoristului nu a fost deloc simplă, din ce putem vedea în imagini, astfel că nu putem să nu ne întrebăm, asemenea unor oameni fără pregătire în domeniul prevenirii și lichidării incendiilor: cum trebuie acționat atunci când o groapă de gunoi clandestină ia foc? Să trimitem un buldoexcavator, care să stingă focul, sau să sunăm la 112? Reporterii Vremea Nouă l-au întrebat pe primarul comunei Muntenii de Sus cum s-a produs acest incendiu și cine l-a trimis pe buldoexcavatorist să stingă focul, însă nu a putut să ne răspundă. „Nu știu nimic, nu mi-a transmis nimeni (n.r. că a izbucnit un incendiu). O fi fost de la noi, pentru că avem la primărie buldoexcavator, o să discut cu el, să vedem. Mâine dimineață (n.r. azi) am să vorbesc, să văd ce s-a întâmplat acolo. Noi am mai avut o dată o problemă pe tema aceasta și suntem în proces cu Garda de Mediu: un nene a dat foc pentru a face curat la vie și a plecat pe dealuri… În urma unui reportaj Vremea Nouă, cei de la Garda de Mediu s-au autosesizat și ne-au dat amendă că, vezi Doamne, s-a dat foc la groapa de gunoi, deși focul a plecat din altă parte. Eu nu știu, sincer, la ora aceasta (n.r. orele amiezii) despre ce este vorba. Voi discuta cu oamenii de la primărie, să văd ce s-a întâmplat. E posibil să fi văzut fumul și să fi venit să încerce să îl stingă. Nu avem de unde ști cine a dat foc, pentru că cine a dat, nu stă acolo. Dă foc și pleacă, nefiind o zonă locuită, nu poți afla. Cine a dat foc e aproape imposibil de aflat. Din păcate, aceste lucruri se întâmplă, deși nu ar trebui. Cine dă foc, nu vine și anunță primarul <domne, am dat foc la gunoaie în zona…>”, a explicat primarul comunei Muntenii de Sus.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. Vedeti la stanilesti unde sunt depozite de gunoi in toate satele iar primaria le doseste prin grija unui viceprimar care stie sa dea spaga la garda. Verificati si constatati .ALOOO-GARDA DE MEDIU ….

  2. Nu mai aruncaţi sau ardeţi deşeuri ,gunoaielor ! Ca nişte  maimuţe cu acces la chibrituri poluaţi  aerul,apa freatică şi solul cu ftalaţi ,dioxină şi alte toxine rezultate din arderi  din  deşeuri combinate pe care nici chimiştii nu au curajul să le studieze  şi vă miraţi că vă îmbolnăviţi voi şi famiile  voastre de cancere agresive  pe care vi le doresc, sinucigaşi şi ucigaşi nenorociţi !

    Pentru 5 lei mc de deşeuri faceţi pe gospodarii şi ardeţi inclusiv în propriile curţi gunoaie  amestecate cu plastic . Vânzarea de teren contaminat nu se mai poate face decât  dacă  decontaminaţi  solul , iar costurile vă vor ustura ,  pentru că  avem lege adoptată recent.

  3. Bună dimineața, Garda Natională de Mediu! Buna dimineața, Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui! Buna dimineața, Protecția Mediului!

    • Domnule Andrei degeaba strigi la aceste instituții. Sunt surde și oarbe in anumite cazuri. in comuna Rebricea este o avicola care depozitează gunoiul lor infect într-un câmp agricol. Ceia ce este interzis cu desăvârșire.este criminal ce fac acești indivizi de la aceasta avicola.dar ei nu se tem .sunt sub protectia primarului din Rebricea. Credeți că în Vaslui sunt instituțiile pe care le-ați precizat dumnevoastră?? Ele sunt ca ,clădiri și cu oameni plătiți regește și atât. Sa revin la gunoaiele de la avicola și va rog să mă credeți sunt munți de deșeuri de la respectiva avicola .poluare nu gluma. Cine vrea sa le vadă să meargă spre com.rebrice.cand ajunge la calea ferată rateș Cuza să faceți dreapta pe un drum de piatra .mergeți aproximativ un km.si când terminați de urcat un mic deal faceți stânga pe un drum asfaltat de primărie prin camp ce merge spre muntele de deșeuri.o sal vedeți pe partea dreapta . Este rușinos cum acest primar face drum asfaltat prin camp pentru a putea duce deșeuri o firma .pe când oamenii din aceasta comuna merg prin noroaie..sunt foarte multe nereguli în aceasta comuna dar sunt ținute sub preș .drumul comunal Rebricea draxeni nici acum nu este terminat conform proiectului.dar nimeni nu vede. Apa potabile nu se poate folosi este infecta dar sau cheltuit milioane de euro. Domnilor de la presa va rog mai ieșiți pe teren dacă vreți să ne ajutați. Hai sa dam mână cu mână cei cu inima romana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.