Au fost fãcute publice sumele cu care va fi rãsplãtit personalul didactic implicat în organizarea si desfãsurarea admiterii si examenelor nationale.
Cadrele didactice care vor face parte din comisiile de organizare si desfãsurare a admiterii în liceu, evaluarea nationalã si Bacalaureat au acum la dispozitie graficul de platã, în functie de implicare. Astfel, personalul didactic care face parte din comisiile de admitere ale unitãtii de învãtãmânt liceal este plãtit astfel: membrii evaluatori vor primi 1,85 lei pe candidat evaluat iar asistentii, câte zece lei de persoanã. De asemenea, presedintii, vicepresedintii si secretarii comisiilor din centrele zonale/speciale de înscriere sunt plãtiti cu 300 lei de persoanã. Cifrele diferã în cazul evaluãrii nationale. Membrii comisiilor organizate în unitãtile de învãtãmânt vor primi 150 lei iar asistentii vor lua 20 lei pe zi. Personalul didactic care face parte din comisiile din centrele zonale de evaluare/comisiile de contestatii pentru evaluarea nationalã este plãtit astfel: presedintele comisiei primeste 400 lei, vicepresedintele – 225 lei, secretarul – 200 lei, iar profesorii evaluatori vor lua câte trei lei pe lucrare corectatã.
Pentru activitatea desfãsuratã în evaluarea nationalã, responsabilul cu activitatea de comunicatii virtuale este plãtit cu 275 lei. În cazul examenului de Bacalaureat, plata este ceva mai generoasã. Presedintii comisiilor din centrele de examen vor primi 400 lei în timp ce vicepresedintele, secretarul si membrii vor încasa 275 de lei, iar asistentii vor lua 25 lei pe zi. Presedintii comisiilor din centrele zonale de evaluare vor primi 600 lei, vicepresedintii – 350 lei, secretarul – 300 lei, membrii – 275 lei, iar un profesor evaluator va fi rãsplãtit cu patru lei pe lucrare corectatã. Pentru activitatea desfãsurată în cadrul examenului de Bacalaureat, persoana responsabilã cu activitatea de comunicatii virtuale este plătitã cu 300 lei.
Personalul didactic care face parte din comisiile de Bacalaureat de evaluare a competentelor lingvistice si digitale este plãtit dupã cum urmeazã: secretar – 75 lei, membru – 75 lei, iar asistentul va fi plãtit cu 20 lei pe zi. Profesorii examinatori pentru proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare oralã în limba românã, respectiv pentru proba de evaluare a competentelor digitale va primi câte doi lei de candidat, iar pentru proba de evaluare a competentelor lingvistice într-o limbă modernã va lua trei lei pe candidat. Vicepresedintii comisiilor judetene de contestatii pentru examenul de Bacalaureat vor fi plãtiti cu 350 lei, secretarii cu 275 lei, iar profesorii evaluatori cu câte patru lei pe lucrare corectatã.