În urmă cu exact 200 de ani începea Revoluţia de la 1821 condusă de către pandurul Tudor Vladimirescu. Proclamaţia de la Padeş din 23 ianuarie 1821 reprezintă începutul acestei revolte împotriva stăpânirii, care a avut un rol determinant în crearea statului român modern şi unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaştere naţională a României. Data de 18 ianuarie 1821 este considerată de mulţi istorici drept începutul Revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu, pentru că în această zi conducătorul pandurilor s-a înţeles cu boierii din ”partida naţională”, cum se numea gruparea celor care se opuneau fanarioţilor, să ridice ţara. Principatul românesc se confrunta cu un vid de putere, după ce domnitorul fanariot Alexandru Suţu murise în 15 ianuarie. Tudor Vladimirescu a cerut reforme favorabile poporului român, înlăturarea regimului fanariot şi creşterea autonomiei Valahiei. De asemnea, revoluţionarul a cerut formarea unei armate naţionale al cărei nucleu urma să fie reprezentat de panduri. După ce a trecut pe la Mănăstirea Tismana, Tudor Vladimirescu a ajuns pe 23 ianuarie 1821 în Câmpia Soarelui de la Padeş, localitate din judeţul Gorj, unde a citit Proclamaţia, care reprezintă programul revendicărilor mişcării revoluţionare. Proclamaţia era adresată „norodului omenesc” din Ţara Românească. Printre revendicări se numără împărţirea pământurilor boierilor şi mănăstirilor către ţărănime, desfiinţarea privilegiilor boiereşti, dreptate şi slobozenie. Iată textul Proclamaţiei de la Padeş din 23 ianuarie 1821 care a fost făcut în faţa plăieşilor şi a colaboratorilor apropiaţi: „Cătră tot norodul omenesc din Bucureşti şi din celelalte oraşe şi sate ale Ţării Româneşti, multă sănătate! Fraţilor lăcuitori ai Ţării Româneşti, veri de ce neam veţi fi! Nici o pravilă nu opreşte pe om de a întâmpina răul cu rău! Şarpele, când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa, care mai de multe ori nu să primejduieşte din muşcarea lui! Dar pre bălaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre zic, atât cele bisăriceşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? Daca răul nu este primit lui Dumnezeu, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea lui Dumnezeu! Că bun este Dumnezeu şi ca să ne asemănăm lui trebuie să facem bine! Iar acesta nu se face până nu să strică răul. Până nu vine iarna, primăvară nu se face! Au vrut Dumnezeu să se facă lumină? Aceia s-au făcut, după ce au lipsit întunericul! Vechilul lui Dumnezeu, prea puternicul nostru împărat, voieşte ca noi, ca nişte credincioşi ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul, ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre! Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Şi să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dimpreună vor lucra binele, ca să le fie şi lor bine, precum ne sunt făgăduiţi! […]Să să aleagă căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dinpreună vor lucra binele, precum ne sunt făgăduiţi. Nu vă leneviţi, ci siliţi dă veniţi în grabă cu toţii; care veţi avea arme, cu arme, iar care nu veţi avea arme, cu furci de fier şi lănci; să vă faceţi de grabă şi să veniţi unde veţi auzi că se află adunarea cea orânduită pentru binele şi folosul a toată ţara. Şi ce vă vor povăţui mai marii Adunării aceia să urmaţi şi unde vă vor chema ei acolo să mergeţi. Că ne ajunge, fraţilor, atâta vreme de când lacrămile de pe obrazele noastre nu s-au uscat. Şi iar să ştiţi că nimenea dintre noi nu este slobod […], ca să să atingă măcar de un grǎunţi, de binele sau de casa vreunui neguţător, oroşan sau ţăran sau de al vreunui lăcuitor, decât numai binele şi averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să să jertfească: însă al cărora nu vor urma nouă – precum sunt făgăduiţi – numai al acelora să să ia pentru folosul de obşte!”.
Citeste mai mult: adev.ro/qndxkf