spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

„Eu nu promit si nu mint oamenii!”

- Advertisement -

Un altfel de politicã, a bunului simt

CREDINCIOS… „Dacã am realizat ceva în viatã, totul se datoreazã Celui de Sus, care m-a ajutat în tot ce mi-am propus”. Este declaratia de credintã a unui vasluian la origini, un om care s-a realizat în afaceri în Iasi si care vrea acum sã dea semenilor din experienta sa de viatã. Sergiu Vizitiu, candidat pe Colegiul de deputati Murgeni, este asemeni tuturor inginerilor: vorbeste putin si face multe. „Eu nu promit, nu mint oamenii, eu fac! Nu vreau sã repet greselile politicienilor dinaintea mea. De fapt eu nici nu sunt politician. Sunt un om care-si doreste o altfel de Românie, în care munca si cinstea sã fie pretuite”, spune Vizitiu, într-un interviu acordat ziarului nostru.

Omul de afaceri iesean Sergiu Vizitiu a apãrut de putin timp în atentia vasluienilor. La origini din zona Rosiestilor, Vizitiu s-a decis sã facã politicã, dupã cum singur recunoaste, abia acum trei sãptãmâni. Într-o perioadã în care oamenii recunosc cã au putinã încredere spre deloc în politicieni, Vizitiu a decis sã candideze la Parlament pe un post în Colegiul de deputati Murgeni. Cine este omul si familistul Vizitiu si ce îsi propune sã facã pentru Vaslui? De ce a ales Colegiul Murgeni si care sunt sansele pe care le are în confruntarea electoralã cu USL, principalul contracandidat? Sunt doar câteva întrebãri pe care i le-am adresat acestui vasluian la origini, un om care s-a realizat în altã parte a tãrii si care a ales sã candideze pe un colegiu din judetul nostru. „Nu am emotii, desi Colegiul Murgeni se vede clar cã aratã ca un colegiu pãrãsit. Nu are deputat care sã se batã pentru oamenii minunati din aceastã zonã. Credinta mea este cã fermierii de aici, din zona Murgeni, o zonã care este predominant agrarã, ar putea s-o ducã mai bine, beneficiind si de experienta mea în domeniul atragerii de fonduri europene. Oamenii din aceastã zonã au nevoie de un parlamentar care sã-i ajute în accesarea fondurilor europene”, explicã Sergiu Vizitiu, care promite electoratului cã dupã 9 decembrie nu le va zice „ne mai vedem peste patru ani”. Cãsãtorit de 14 ani cu o femeie care îl sprijinã în toate proiectele sale, Gabriela, cu doi copii minunati alãturi de care petrece toate clipele libere, Maria si Alexandru, Sergiu Vizitiu are imaginea acelui politician de care au nevoie cetãtenii judetului: un om echilibrat, serios, la care faptele vorbesc mai mult decât vorbele.

Pânã acum trei sãptãmâni, dacã cineva i-ar fi spus lui Sergiu Vizitiu cã va candida la Parlamentul României, într-un colegiu din judetul Vaslui în care au trãit bunicii sãi, cel de la Rosiesti, ar fi schitat un zâmbet. Un om de afaceri prosper, care are o imagine foarte bunã în zona Moldovei si care vine sã candideze la Vaslui este un mare câstig pentru aceastã zonã. Când acest om de afaceri spune cã este decis sã câstige Colegiul de deputati Murgeni, convins fiind cã omul este mai important decât partidul la aceste alegeri, înseamnã cã judetul nostru mai primeste o sansã spre normalitate. Vorbind cu acest tânãr om de afaceri, aflãm cã este pentru prima datã când se înscrie într-o campanie electoralã. „Nu am emotii, chiar nu am nicio emotie pentru cã stiu de ce au nevoie oamenii din Colegiul Murgeni, iar eu, odatã ajuns parlamentar, voi face tot ce trebuie pentru a rezolva problemele lor. Am intrat în campanie ca sã câstig, desi USL este pe val. Trebuie sã demonstrez cã la aceste alegeri se va vota omul si nu partidul. Bunicii mei se trag din zona Rosiesti, deci cunosc foarte bine necazurile celor care trãiesc în aceastã zonã. Din punctul meu de vedere, Colegiul Murgeni este un colegiu abandonat, în care nu s-a implicat pânã acum. Vreau sã-mi pun în valoare experienta pe care o am în atragerea fondurilor europene, investitii care vor creste nivelul de trai în zonã”, explicã Vizitiu.

„În Rosiesti mi-am petrecut copilãria”

În tinerete, Sergiu Vizitiu mergea de multe ori la bunicii sãi din Rosiesti. În timp ce alerga pe câmpurile din comunã, adolescentul nu visa cã, într-o zi, îsi va lega numele si toatã viata sa de aceste plaiuri minunate. În ultimii patru ani, miile de cetãteni ai Colegiului Murgeni nu au avut cui se plânge. Cel ales în 2008 pe postul de deputat, Marian Sârbu, a tratat acest colegiu drept o activitate apãsãtoare, asa cã nu prea a dat prin zonã. Dupã ce a plecat la un serviciu plãtit cu zeci de mii de euro pe lunã, Sârbu a uitat complet de cei pe care i-a mintit acum patru ani, când le-a cerut votul. „Pãcat, este un colegiu de oameni gospodari, foarte multi rãzesi, care au un simt al familiei foarte dezvoltat”, spune Vizitiu, cel care a umblat deja prin toate comunele din acest colegiu. Candidatura sa la Parlament a pornit mai mult ca un pariu pus cu propria persoanã. „Da, poate o sã vã parã curios, dar chiar nu am fãcut politicã pânã acum. Când am vãzut cã nu mã regãsesc în politicienii care vin acum în fata electoratului, am decis sã ies în fata oamenilor si sã le spun adevãrul, sã promovez politica bunului simt. Practic, mã enerveazã faptul cã nu se face nimic bun în tarã, iar vina apartine politicienilor. M-am sãturat sã tot fim condusi de politicieni care se limiteazã doar pe la a trece la casieria Parlamentului sã-si ridice salariul sau sã ridice mâna mecanic într-un algoritm al unei masini de vot care seamãnã numai urã, frustrare si violentã în limbaj”, explicã Vizitiu. Vã considerati un politician?, l-am întrebat. „Nu, cu sigurantã. Îmi doresc sã fiu un politician atipic, un om apropiat de oamenii din colegiul meu, un om al faptelor si nu al vorbelor, care discutã doar despre lucruri pe care le poate realiza. Faptul cã sunt inginer de profesie demonstreazã cã sunt un om al cifrelor, practic si calculat, care îsi doreste ca persoanele din jurul sãu sã trãiascã în viata realã”, spune omul de afaceri.

A ctitorit biserici în toatã Moldova!

Sergiu Vizitiu a ajutat mult Biserica, pentru cã Dumnezeu l-a ajutat în tot ceea ce a realizat în viatã. Merge ori de câte ori are timp la bisericã, se roagã pentru sãnãtatea sa si a celor dragi si nu uitã niciodatã cã sute de biserici sunt în suferintã în toatã tara si au nevoie de un sprijin financiar. „Este adevãrat, m-am implicat mult în viata Bisericii. Am ctitorit trei biserici mari în Iasi, alte câteva biserici la tarã, în judetul Iasi, dar si la Botosani. Ca deputat, îmi propun sã restaurez toate bisericile din Colegiul Murgeni, cele considerate monumente istorice, si sã ajut la finalizarea celor începute si care nu s-au terminat din lipsã de fonduri. Sã fie clar: comunitãtile locale nu au destule fonduri si trebuie ajutate, iar rolul unui parlamentar în acest domeniu trebuie sã fie vital”, explicã interlocutorul.

Bisericã si munca la câmp. Douã elemente vitale în viata satului, iar Sergiu Vizitiu este convins cã agricultura poate scoate lumea satului vasluian din starea de înapoiere în care se aflã. Spune cã întelege mult din filozofia tãranului român în ceea ce priveste munca pãmântului. „Filozofia aceasta simplã este mostenitã din generatie în generatie, de omul simplu care îsi lucreazã bucata de pãmânt cu sfintenie. România a fost, în perioada interbelicã, grânarul Europei si ar putea sã fie din nou, dacã ar fi programe care sã ajute fermierul român. Trebuie programe consistente, o nouã politicã a subventiilor, care sã ajute acel fermier, nu sã-l lase pradã greutãtilor, câteodatã fãrã sfârsit. Colegiul Murgeni are douã bazine colectoare, Valea Lohanului si Valea Elanului, care împreunã cu râul Prut ar putea face din zonã un pãmânt roditor, cu sisteme de irigatii performante. Sã nu uitãm de colinele Tutovei, pe vremuri pline cu vii roditoare. Oamenii din zonã nu stiu, însã UE dã bani pentru achizitia unor echipamente de irigatii moderne, diferite de vechile sisteme sau înfiintarea unor plantatii de vii si livezi. Eu mi-am propus sã spun cetãtenilor cã un parlamentar bun îi poate ajuta sã acceseze aceste fonduri, mai ales cã eu am mare experientã în acest domeniu. Am discutat cu oamenii si ei mi-au spus cã au nevoie de ajutor în procesarea produselor, în vânzarea lor în mod direct pe piatã, eliminând cât mai mult din intermediari, cei care câstigã mai mult decât tãranul”, explicã interlocutorul. Nu sunt vorbe goale. Sergiu Vizitiu are investitii în agriculturã. Detine o societate agricolã care lucreazã 1.700 de hectare de teren în zona Iasului, pe teritoriul a patru comune. Stie cã, fãrã o colectare eficientã a productiei, tãranul pierde foarte mult, fiind la mâna intermediarilor.

Promisiune ambitioasã: „Voi trece prin fiecare comunã din colegiul meu în fiecare lunã, dacã voi fi ales deputat”

La final, discutia cu omul de afaceri se întoarce spre Colegiul Murgeni. „Este o provocare pentru mine. Din câte am observat, este cel mai pãrãsit colegiu parlamentar din judetul Vaslui. Asta îmi spun si oamenii, peste tot pe unde merg, la toate întâlnirile cu cetãtenii. Nu au drumuri bune, nu au aductiuni de apã sau canalizãri. Nu a avut cine sã lupte pentru ei. Sunt unele comune în care s-au mai fãcut ceva investitii, dar destul de putin. Vechiul deputat de Murgeni le-a promis multe oamenilor, a zis cã se vor vedea peste patru ani, iar acum se vede cu ochiul liber ce a fãcut, întelegeti ghilimelele. De asta, în Colegiul Murgeni este o anume neîncredere a electoratului în politicieni, vãzuti drept cei care îi mint la alegeri. În România, meseria de politician este vãzutã rãu de cetãteni. Multi sunt cei care promit, putini se tin de cuvânt. Eu nu sunt asa. Eu nu promit, nu arunc nu stiu ce promisiuni desarte, eu fac. O demonstreazã ceea ce am realizat prin grupul de firme, ceea ce fac în viata de zi cu zi. Am fãcut o singurã promisiune fatã de electoratul din zona Murgeni: cã voi trece cel putin o datã pe lunã prin toate comunele din colegiu. Voi face cel putin trei cabinete parlamentare si voi aduce bani de acasã dacã va fi nevoie ca acestea sã functioneze cum trebuie. Sunt optimist, am încredere în oameni, stiu cã îmi doresc o reformare a clasei politice, asa cum îsi doresc toti românii. Nu vreau sã repet greselile politicienilor dinaintea mea”, mai spune interlocutorul.

„Voi face echipã cu toti primarii, indiferent de culoarea politicã”

„Vreau sã spun ceva si legat de colaborarea viitoare cu primarii din acest colegiu, pentru cã primesc tot felul de întrebãri pe acest subiect. În orice comunitate, din experienta mea, primarul este gospodarul satului, cel care ia initiative alãturi de Consiliul Local, spre binele localnicilor. Indiferent de coloratura politicã a primarilor din Colegiul Murgeni, dacã voi fi ales deputat, mã angajez sã lucrez alãturi de ei, sã fac echipã cu toti primarii din colegiu. Pentru mine nu conteazã culoarea politicã, ci omul, dorinta sa de a aduce ceva bun si de valoare în comunitate. Viitorul în politicã apartine oamenilor din politicã si nu partidelor în sine” – Sergiu Vizitiu, om de afaceri, candidat la Camera Deputatilor, Colegiul Murgeni

„Vreau o subventie la nivelul statelor din UE”

„Îmi propun, si asta e o promisiune pe care o fac cetãtenilor din Colegiul Murgeni, sã lupt din Parlament pentru ca subventionarea în agriculturã sã se facã la nivelul Uniunii Europene. Îmi doresc ca oamenii din mediul rural sã-si lucreze cât mai bine suprafetele, chiar dacã vorbim în multe cazuri de agriculturã pe suprafete mici, sã obtinã profituri bune. Cred cã vor fi multi parlamentari alãturi de mine în acest demers, care ar schimba viata a mii de fermieri din judet”, explicã interlocutorul. Sergiu Vizitiu este decis ca, odatã ales deputat, sã se implice în aducerea de fonduri pentru împãdurire. „Cred cã, dacã ne vom ocupa cum trebuie, vom împãduri toate aceste dealuri care au nevoie urgentã de un mediu sãnãtos, plus cã vom scãpa de secetã. Pãdurile, se stie, aduc ploi. Nu este un proiect pentru un an sau doi, privim în perspectivã, pe 20 de ani de acum încolo, dar important este sã începem. Sã sãdim sãmânta. Legat de drumurile din acest colegiu, trebuie sã spun cã nu îmi propun sã spun cã toate drumurile din colegiu sunt rele, pentru cã nu este asa, sunt zone cu drumuri mai bune, altele cu drumuri mai proaste. Sunt comune, cum este Hoceniul, Vutcani, Pãdureni, Banca, Mãlusteni sau Costesti în care s-a investit si se cunoaste o crestere a calitãtii vietii, altele în care guvernantii nu au investit destul”, a mai spus Vizitiu.

Secretul succesului lui Vizitiu: doi copii minunati si o sotie întelegãtoare.

Sergiu Vizitiu s-a cãsãtorit, în 1999, cu Gabriela, care i-a dãruit doi copii frumosi: Mara Elena, care are acum sase ani, si Alexandru Ioan, de cinci ani. Familia este totul pentru acest om de afaceri calculat, care se simte foarte bine alãturi de cei pe care-i iubeste foarte mult (în ciuda faptului cã afacerile îi rãpesc destul de mult din timpul zilnic). „Sunt alãturi de familie, de copiii mei dragi, de sotie, cea care mi-a fost alãturi si cu care m-am sfãtuit în orice pas pe care l-am fãcut pânã acum. Nu a fost usor, însã familie mea unitã mã ajutã sã trec peste toate greutãtile. Am o relatie specialã si cu Sfânta Bisericã si, ori de câte ori pot, duminica, merg si mã rog la Cel de Sus si îi multumesc pentru tot ce ne-a dat. Din acest punct de vedere, dacã voi iesi deputat, voi lupta din rãsputeri pentru ca bisericile din colegiul meu sã fie restaurate, cele care sunt monumente istorice. Multi enoriasi m-au rugat sã-i ajut, iar eu voi face tot ceea ce tine de mine sã repun bisericile vechi în locul special pe care-l meritã. Va fi o prioritate pentru mine”, spune interlocutorul. Pe lângã familie, relatia cu angajatii din cadrul grupului de firme pe care-l conduce este destul de bunã. Peste 400 de familii trãiesc de pe urma veniturilor obtinute în cadrul grupului de firme condus de Sergiu Vizitiu, un grup de firme solid, cu o activitate prolificã. În acest moment, candidatul la postul de deputat al Murgenilor acoperã sectoarele constructii si agriculturã, consultantã pe domeniul fondurilor europene si proiectare. La acest punct, interlocutorul tine sã ne spunã un punct important. „Nu am lucrat niciodatã la stat, m-am format în sectorul privat. Mi-a trebuit mult timp sã pun pe picioare propria afacere. Am avut perseverentã si echilibru, care m-au ajutat sã pun pe picioare aceastã afacere. De aceea, îi sfãtuiesc pe toti tinerii, ori de câte ori pot, sã-si creeze propriile afaceri, pentru cã, astfel, vor crea locuri de muncã si zona se va dezvolta. În plus, statul nu ar mai avea atât de multe cheltuieli cu ajutoare sociale si s-ar crea acea pãturã de mijloc de care vorbim cu totii”, mai explicã Sergiu Vizitiu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.