O focşăneancă a cumpărat o cutie goală, cu 500 de lei u acesta îi era „destinat” vecinei, care nu făcuse însă nicio comandă u în loc să sune în momentul achitării banilor, femeia a luat legătura cu vecina sa abia după ce a fost păcălită
Tot mai mulţi focşăneni cad în plasa escrocilor în ultima perioadă, păcăliţi fiind de noile metode inventate de aceştia. Ultimul caz este al unei femei de 63 de ani, care a fost păcălită de suma de 500 de lei, după ce a crezut că o va ajuta pe vecina sa. Femeia şi-a dat seama că a fost înşelată abia după ce a sunat-o pe vecina sa, fapt pe care, după spusele poliţiştilor, ar fi putut să-l facă şi înainte de a achita suma de bani. Escrocul este căutat acum de poliţişti, dar oamenii legii atrag atenţia că pot apărea şi alte metode de înşelăciune. “La data de 25 iunie a.c., ora 10.25 poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Focşani au fost sesizaţi de Neaga M., 63 ani, din localitate, că la uşa apartamentului s-a prezentat un bărbat necunoscut sub pretextul că o caută pe vecina sa, Neacşa M., pentru a-i livra un colet. Femeia s-a hotărât să oprească coletul pentru care a achitat suma de 500 lei, urmând ca ulterior să-l înmâneze vecinei. Contactând-o telefonic pe vecină, aceasta a negat faptul că aştepta vreun colet. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, iar cercetările continuă în vederea identificării autorului şi luarea măsurilor legale”, se arată în comunicatul biroului de presă al Poliţiei.
Naivitatea costă foarte scump
De la începutul acestui an, escrocii au dat dovadă de multă inventivitate cand e vorba de făcut bani. În luna mai, un bătran de 82 de ani a rămas fără suma de 2.500 de lei pe care o avea într-o geantă. Bătranul aştepta microbuzul în staţia de pe bulevardul Independenţei, pentru a merge acasă, la Bîrseşti. A fost abordat de un necunoscut, care l-a convins de “prietenia” sa şi l-a servit cu ţuică. După cateva păhărele consumate împreună, străinul şi-a luat la revedere şi a plecat într-o direcţie necunoscută. Ulterior, bătranul a observat că îi lipsesc cei 2.500 de lei. Tot în această primăvară, o femeie din comuna Soveja a primit cateva coli de hartie în schimbul a 600 de lei. Aceasta a fost abordată de un străin, în Autogara Focşani, care în schimbul sumei de bani i-a lăsat ca “garanţie” o geantă în care pretindea că are documente importante. Femeia nu a verificat conţinutul servietei şi a ajuns să-şi dea seama că este păcălită abia după cateva ore. Poliţiştii fac un apel la vranceni să fie mult mai atenţi la persoanele străine cu care intră în contact şi să nu ofere bani fără să se gandească că ar putea fi păcăliţi. (Dan CHIRIAC)