Episcopul Husilor, la Suletea: „Dumnezeu nu are nevoie de evlavie falsã, de ipocrizie!”
MOMENT UNIC… Preasfintitul Pãrinte Ignatie, Episcopul Husilor, a sãvârsit duminicã, slujba de sfintire a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Suletea, Protopopiatul Husi. Dupã slujba de sfintire a fost sãvârsitã Sfânta Liturghie, pe o scenã amenajatã lângã bisericã. Alãturi de Pãrintele Episcop Ignatie, din soborul slujitorilor au fãcut parte pãrintele Marius-Cãtãlin Antohi, protopop al Protopopiatului Husi, pãrintele Vasile Lãiu, protopop al Protopopiatului Bârlad, precum si numerosi preoti din parohiile învecinate. În ciuda vremii nefavorabile, numerosi credinciosi au tinut sã participe la acest eveniment unic în comunitatea lor. În fata sutelor de enoriasi din Suletea, PS Ignatie a vorbit despre criteriul real al evaluãrii credintei în Dumnezeu.
„Credinta este foarte greu sã o vezi în sufletul omului. Dumnezeu însã ne poate evalua cel mai bine din punct de vedere spiritual. Noi avem tendinta, atunci când vorbim despre noi însine, când ne autocalificãm din punct de vedere spiritual, de a plusa întotdeauna. Cu cât un om vorbeste mai mult despre faptul cã el este credincios, si vrea sã îi convingã pe cei din jur cã este credincios, sã vã puneti întrebãri asupra sinceritãtii lui! Omul credincios niciodatã nu vorbeste despre credinta sa, credinta sa este cea care se vede. Nu este nevoie sã o verbalizezi, nu e nevoie sã te lauzi cu credinta ta! Noi întotdeauna ne supraevaluãm! Cel care ne vede cel mai bine este Dumnezeu. Oricât ne-am lãuda, oricât am pãrea noi mai evlaviosi, El vede adâncul sufletului tãu, cum îti trãiesti tu credinta, care sunt trãirile tale interioare, care sunt intentiile tale când te apropii de Dumnezeu. Dacã vom avea toate acestea în minte, atunci nu-l vom judeca pe aproapele nostru, pe cel care nu este conform grilei noastre de evaluare. Dumnezeu nu are nevoie de evlavie falsã, de ipocrizie, de superficialitate, El are nevoie de sinceritate. Îti dai seama de falsitatea credintei cuiva atunci când vrea sã te convingã prin cuvinte de ceea ce nu are în el”, a sustinut Episcopul. Dupã Sfânta Liturghie, PS Ignatie a oferit mai multe distinctii de vrednicie celor care s-au remarcat în mod deosebit în restaurarea sfântului lãcas, iar preotul paroh Aurel Zlat a fost hirotesit iconom stavrofor. De asemenea, Preasfintia Sa a sfintit Monumentul închinat eroilor din comuna Suletea, cãzuti în Rãzboiul pentru Independentã si în cele douã Rãzboaie Mondiale, apoi a depus o coroanã de flori în cinstea acestora.
PS Ignatie despre Sfânta Chiriachi
Tãria în credintã se observã mai ales în momentele de încercare ale vietii, mai spune Episcopul Ignatie: „Oricâte încercãri, oricâte momente de rãscruce, momente în care ne clãtinãm – iar încercãrile lãuntrice sunt mai greu de dus decât cele exterioare – sã nu ne clãtinãm! Si când te simti rãvãsit în sufletul tãu, când este foarte greu sã mai ai combustia spiritualã necesarã ca sã mai mergi înainte, sã fii perseverent! Sfânta Chiriachi, ca si ceilalti mucenici, ne învatã cã, atunci când Hristos este centrul vietii noastre, când totul graviteazã în jurul Lui, nimic nu ne mai poate deturna de la a rãmâne statornici în propria noastrã credintã”. A fi credincios înseamnã sã fii un om inteligent, un om destept. Credinta te lumineazã sã dai rãspunsurile care nu tin de lumea aceasta, de cultura ta, de lecturile pe care le-ai acumulat, oricât ai fi de îndrãgostit de carte. Dumnezeu este Cel care te întelepteste si îti dã cuvântul. (…) Sfânta Chiriachi a rãmas perseverentã în credintã, chiar dacã era foarte tânãrã. A renuntat la viata ei gândind cã va trãi o viatã vesnicã cu Hristos.
