PRESIUNE… Episcopia Hușilor și Consiliul Județean Vaslui nu se lasă și insistă ca Spitalul Județean să poarte numele Sfintei Chiriachi. Joi, 29 august, în ședința Consiliului Județean Vaslui, proiectul de hotărâre privind schimbarea numelui va fi supus votului, contrar declarațiilor făcute de Ciprian Trifan, în urmă cu câteva luni. Președintele CJ le spunea consilierilor locali, în luna martie, că proiectul de hotărâre a fost deja aprobat, iar lor li se cerea doar un “aviz consultativ”. “Acest proiect de hotărâre, care este adus în fața dumneavoastră cu rol consultativ, a fost votat luni de către toți consilierii județeni, aflați în sală sau în online”, le-a spus Ciprian Trifan consilierilor locali. Luând de bun ce a zis acesta, consiliera Mihaela Bohotineanu l-a întrebat siderată: “Domnule președinte al Consiliului Județean, cum se poate să vină un proiect, chiar și pentru avizare de principiu, după ce a fost votat în Consiliul Județean? La ce ar mai folosi avizul?”. “Așa este tehnica legislativă. Pentru că, dacă nu l-am fi votat noi, nu ar fi venit pentru aviz de principiu la dumneavoastră”, a răspuns Ciprian Trifan, insistând pe o informație greșită. Acesta i-a indus în eroare pe consilierii locali, pentru că, în realitate, proiectul nici măcar nu fusese supus votului. La acel moment, CJ nu avea decât avizul Spitalului Județean, iar celelalte avize nu existau. Este vorba despre cele emise de “Comisia de atribuire de denumiri a județului Vaslui” și de Ministerul Sănătății. Acestea au fost obținute după ce Consiliul Local și-a dat acordul ca Spitalul Județean să poarte numele Sfintei Chiriachi.
Inițiativa de schimbare a numelui spitalului județean aparține Episcopiei Hușilor. La începutul anului 2024, Părintele Ignatie a trimis o astfel de solicitare Consiliului Județean Vaslui. Acest lucru este precizat în referatul anexat proiectului de hotărâre, unde aflăm că “Episcopia Hușilor solicită sprijin în vederea schimbării denumirii Spitalului Județean de Urgență Vaslui în Spitalul Județean de Urgență “Sfânta Chiriachi” Vaslui, argumentând prin faptul că, atât în țara noastră, cât și în întreaga lume creștină, unitățile medicale au luat ființă și au funcționat multă vreme, cu precădere în cadrul mănăstirilor și a centrelor episcopale, ctitorii acestora având intuiția că viața spirituală și ocrotirea sfinților vor avea o influență deosebită, atât asupra celor aflați în suferință, cât și asupra întregului personal medical”. Argumentația Episcopiei Hușilor continuă astfel: “în conștiința mai multor generații, s-a încetățenit această asociere, între prezența binefăcătoare a sfinților și efortul și lucrarea vindecătoare a medicilor. Oamenii au căutat ajutorul și ocrotirea sfinților pentru toate situațiile însemnate din viața lor, considerându-i, după cuvântul Domnului Hristos, “prieteni și casnici” ai lor, în conștiința locuitorilor județului Vaslui un loc însemnat fiind ocupat de Sfânta Mare Muceniță Chiriachi, ocrotitoarea Episcopiei Hușilor. Încă din anul 1787, când moaștele Sfintei Chiriachi au fost aduse în Catedrala Episcopală din Huși, din Muntele Athos, de Episcopul Iacov Stamati, creștinii de pe ambele maluri ale Prutului au perceput-o ca pe o ocrotitoare a lor, venind să se atingă de ea, să se vindece de bolile și suferințele lor și să mulțumească pentru darurile primite de la Dumnezeu. Născută din părinți creștini, în Asia Mică, ca răsplată a rugăciunii lor către Dumnezeu, pentru că a văzut lumina zilei în zi de duminică, Sfânta Mare Muceniță Chiriachi a fost o tânără creștină care a trăit în secolul al III-lea, fiind chinuită și ucisă pentru credința ei în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, declanșate de împăratul roman Dioclețian. Ea rămâne un model de inteligență și de perseverență în credință, ocrotindu-i pe cei aflați în diferite suferințe, pe tineri și pe cei acuzați pe nedrept”.
Ciprian Trifan, despre inițiativa de schimbare a numelui spitalului județean: “o relație corectă față de o instituție care ne-a solicitat un lucru”
Președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan, a fost prezent la ședința de pe 28 martie, când consilierilor locali li s-a cerut să dea un aviz favorabil proiectului privind schimbarea numelui spitalului județean. Acesta i-a indus în eroare, spunându-le aleșilor locali că inițiativa a fost deja adoptată de consilierii județeni, lucru neadevărat. “Acest proiect de hotărâre, care este adus în fața dumneavoastră cu rol consultativ, a fost votat luni de către toți consilierii județeni, aflați în sală sau în online, inclusiv colegii dumneavoastră, doamna consilier. De altfel, acest proiect este un prim pas pentru că noi avem o investiție foarte amplă la secțiile de Psihiatrie și de Infecțioase. Clădirea nouă unde vor fi mutate cele două secții se vor numi „Dimitrie Drăghici” pentru că Dimitrie Drăghici a construit spitalul în Vaslui. Partea de spital care e vizată de acest proiect, a fost construită în anii ‘70, iar secția TBC a fost școală de băieți și fete. În urma inițiativei Episcopiei Hușilor, în urma dialogului pe care l-am avut cu consilierii județeni, am gândit acest proiect care a fost adus în fața dumneavoastră, nu în regim de urgență, ci în regim normal, după care va merge la Comisia de Denumiri, unde își va încheia circuitul. Nu este o chestiune de campanie electorală pentru că eu nu fac astfel de lucruri, ci este o relație corectă față de o instituție care ne-a solicitat un lucru. Azi ne aflăm cu acest proiect în Consiliul Local Vaslui pentru că așa este tehnica legislativă. Dacă noi, consilierii județeni, nu l-am fi votat, el nu ar mai fi venit către dumneavoastră pentru aviz de principiu, noi fiind administratorii Spitalului Județean Vaslui. Am venit la Consiliul Local Vaslui pentru acest aviz de principiu pentru că spitalul de află pe teritoriul UAT Vaslui. Dacă el era la Huși, aș fi mers acolo”, a transmis președintele CJ Vaslui în cadrul ședinței de Consiliu Local de la sfârșitul lunii martie.
Redenumirea spitalului, „o negare flagrantă a istoriei locale”
ÎMPOTRIVĂ… Unul dintre vasluinii care se opun propunerii de schimbare a numelui spitalului județean este medicul Valeriu Lupu, Cetățean de Onoare al Municipiului Vaslui. Printr-o scrisoare adresată Consiliului Județean Vaslui, acesta a atras atenția că numele propus de Episcopia Hușilor nu are nimic de a face cu istoria locală și nici cu adevărul istoric privind sănătatea publică a județului. „Aflu cu stupoare că un obiectiv istoric, precum Spitalul Județean Vaslui, bine reprezentat de istoricul acestui domeniu în cartea “De la Spitalul lui Drăghici la Spitalul Județean de Urgență Vaslui” publicată în două ediții ( 2010 și 2019), este pe cale de a primi o denumire care nu are nimic de a face cu istoria locală și nici cu adevărul istoric privind sănătatea publică a județului. Această negare flagrantă a istoriei locale și a celor care au trudit la valorificarea istorică a eforturilor înaintașilor, prejudiciază grav imaginea unui trecut și chiar a identități noastre naționale. Din nefericire, cele două materiale înaintate Consiliului de Administrație și conducerii spitalului în care se motiva revenirea la denumirea inițială a spitalului (2015 și 2019), nu au avut nici un ecou. În calitate de coautor al monografiei spitalului și sănătății vasluiene, alături de regretatul dr Nicolae Bârlădeanu și prof Mihai Ciobanu, mă încearcă un sentiment de tristețe față de această nedreptate istorică care este pe cale să se comită din neștiință sau eludare voită”. În solicitările trimise, în 2015 și 2019, către Consiliul Județean Vaslui și Spitalul Județean de Urgență Vaslui, medicul Valeriu Lupu explică foarte clar de ce unitatea medicală trebuie să revină la numele său inițial, „Dimitrie Drăghici”. „Înființat în anul 1852, cu patruzeci de paturi, amplasate în cele 18 odăi ale clădirii donate de postelnicul Dimitrie Drăghici, spitalul a fost construit de ctitor pe pământul donat de Elena Ghica, sora voievodului Grigore Alexandru Ghica (1849-1856), proprietara moșiei și a târgului Vaslui. Spitalul va purta numele ctitorului său mai bine de 100 ani, mai precis până în anul 1948, când autoritățile comuniste ale vremii vor elimina tendențios titulatura care l-a consacrat. Scopul acestei atitudini era de a șterge din memoria locului oameni și fapte care l-au consacrat de-a lungul timpului, iar acolo unde acest lucru nu era posibil se falsifica pur și simplu istoria. În același context se înscrie și transformarea în prosectură a paraclisului Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ridicat de ctitor și donat spitalului ca loc de închinăciune pentru bolnavi, gest care nu poate fi interpretat decât ca o ofensă adusă de dictatura atee spiritului evlavios al trăitorilor locului și neamului. Reparația istorică a acestui gest oribil va fi realizată în 2009 când se va sfinți capela spitalului “Izvorul Tămăduirii”. (…) Mi se pare firesc, ca urmarea acestui demers istoric pentru Spitalul Județean Vaslui, să se traducă în fapt prin revenirea la vechea denumire, adaptată desigur timpurilor noastre, denumire care ar putea fi Spitalul Județean de Urgență “Dimitrie Drăghici” Vaslui. În același context s-ar înscrie și revenirea la denumirea unei săli de operație cu titulatura de Sala de Operație “Gheorghe Andreescu” așa cum a fost înainte, ca omagiu adus marelui chirurg, care împreună cu dr Alexandrina Holban au marcat un moment decisiv în modernizarea Spitalului Drăghici, prin înființarea laboratorului de analize medicale și a laboratorului de radiologie, și chiar atribuirea numelui Dr. Maria Balan Laboratorului Clinic al spitalului, ca o recunoaștere a marilor merite ale acestui medic de excepție, care s-a identificat cu viața laboratorului, modernizându-l și ridicându-l la nivelul unui laborator de talie universitară în anii 70 ai secolului trecut”, a transmis medicul Valeriu Lupu.
Probabil sfinții ăștia făloși, impertinenți, încrezuți, libidinoși, lingăi, înfumurați, bugetarii de astăzi, vor să preia conducerea, să facă ce vor cu oile. Am văzut popă sărac și curat, omul Domnului, dar majoritatea sunt escroci, mai ceva ca infractorii pedepsiți pentru înșelăciune, lucrează în numele Domnului😁 Șarlatani!
O clică de îmbuibați care sar calul.
Construiți putorilor un spital Nou ,Spitalul Vechi- care era străvechi- avea 124 de ani este in prezent demolat, teren gol!
Și apoi puneți toate numele sfinților. Oricum in ultima vreme nici sfinții nu te mai salvează, odată ce ai intrat pe poarta unui spital din România.
Incapabililor! Mai trec 50 de ani de când plimbați voi hârtii fără valoare!
Un idiot util că tine va crede mereu ce i dau alții să creadă: că biserica trebuie să facă spitale. Nu e treabă bisericii sa facă spitale.Statul sa facă, nu sa dea bani pe arme și paranghelii! Deșteaptă te odată!
Da, da!
Treaba bisericii e să pună numele sfinților pe spitalul construit de alții acum 50- 100 de ani. Mă, da sunteți mulți pros.tani? Statul prin reprezentanții lui, iaca îi aliat cu biserica la redenumiri de spitale. ha, ha, ha. Da” boccii mai sunteți mulți!
Sunt multi bolnavi care au primit ajutorul sfinților, in rugăciunea lor pe patul de spital. Sunt multe marturii,și în spațiul public . Referitor la articol, demersul Episcopiei mi se pare neinspirat. Dar felul în care pui problema m a determinat să ți răspund .
de cand popii stabilesc denumirea unui spital ? trifan ii mamaliga daca nu se impune in fata lor ! popii sa-si vada de acatistele si pomelnice lor ….
Păi în 2014 popii au zis „să alegem candidatul ortodox” în confruntarea dintre Mickey Mouse și Santa Klaus. A stabili demumirea unui spital e nimica toată în comparație cu tentativa de a influența alegerea președintelui țării.
La Rarita la biserica toata campania electorala pentru locale au fost la pomelnice numai pixurile lui Gavrilescu cu votati psd. De ce dupa votare s-au retras?? Magarii dracului. Cat de prosti ne credeti? Ati adus un ghicitor in boghi si cafea ciprian nu stiu cum mai strange sj ala de la pomelnice dat in carti prevestit grindina iertat ciupilanii de pacate ( acolo imposibil pentru ca acolo dracul trebuie sa isi ia notițe la golanii si jecmaneli) si beregoi !! Terminati cu psihopatu ala cu coltii pe afara basarabean hot spagar se duce la cimitir la cine da mai mult m -a lasat cu cosul la mormant si s-a dus cu unii care l-au imbuibat
O renovat cimpanzeul acela de ciupilan ditai casoiul in centru si cui i -a dat-o ?? Pochilor. Clubul copiilor cade peste copii biblioteca la fel. Dati wei la pochi sa puna proastele de babe sa va voteze sa voteze trandahirii. Fute-v-ar dracii
Doamne iarta-ma dar libidinos zoios hot spagar ca basarabeanul ala beregoi nu am vazut. Dati-le fraierilor bani ca sa si-o impopotoneze pe pocnitoarea aia de fiica-sa !! Si babele ii ling mana ca proastele si el beleste coltii aia urat om si rau si combinator de asta. Ignatie e la fel- mielu ma-sii de paste!! A facut din biserica un business . Ignatie, melu de beregoi rage a hotie cu el fa ceva si da-l exemplu de Paste. Cand vrei hotie 100% pune sef peste buget un basarabean .
Mesaj pt cei de la episcopie: 1.câți bani a dat Cj pt evenimentul cu tinerii, cat ați cheltuit și pe ce. 2 . Câți bani ați strâns pt ” raclă”, lista cu sumele date de parohii( nu mai punem sponsorii la socoteală, care deja au plătit o), cat costa raclă, model și preț .3 .Câți bani decontați pt ” ghiozdanele” chinezești, cate dați( va rog nu mai umflați nr). După ce s au cerut bani pt Itov, acum se cer bani pt ghiozdane. La Bârlad se cer bani non stop! Potoliți va!
UNDE LA Barlad? Dati nume
In biserici .
Să dăm Cezarului ce este al Cezarului și ce este al lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Episcopia să administreze propria curte și să lase treburile urbei in seama aleșilor. Spitalul din Huși poate purta acest nume. Ce hram are biserica Episcopiei? Fără nicio supărare, dar biserica sa se ocupe de biserică, de propriile probleme și nu de spitale. Ați auzit ca medici să solicite biserici ceva? Apropos, ce mai face episcopul Corneliu, dar slugile lui care păstoreau seminarul și care se comportau ca „proxeneții”. Cum este posibil că preotul de la biserica Sf Neculai din Vaslui sa se mute în „casa mortală” iar în casa parohială să facă seră? Cum este posibil ca un protopop care îl pupa pe Corneliu sa mai fie în funcție? Vedeți, haideți să ne vedem de propriile probleme și abia apoi sa ne preocupe civilia.
Pochi turbați plus noii băbălăi intrați in funcții, egal combinația fatală. Ăștia un zid n-au lăsat/nu lasă in urma lor, dar îs cu …pretenții!
Piticul de la episcopie poate sa plece invartindu-se și cât mai repede!
Mars!!!..si sa-si ia și kkatii pe care și i-a adus…golanul hot care spala banii la Asociația asa-zis filantropica! Huooooooo
Donatii peste donatii la Beregoi, la consilerii episcipiei, ei isi fac vile, masini de lux! Organizeaza mese festive! Ei ne invata sa fim saraci:))) iar ei pe barasoneala :))))
Umflatul de ignatie cu basarabenii și kkatii puși tot felul de consiliei, în frunte cu belescoi chiar fac ce vor? Ăștia și pesedeii de la Consiliul județean, niște kkati cu ochi, analfabeții în pzda mamii voastre de scursuri..luați labele de pe spital și de pe clădirile Husului , Vasluiului și Bârladului…imputitii naibii, hotilor, nu va mai saturati!
Județul și tara arde….. iar panaramelr ….. alea de la Vaslui se piaptănă. Ba tara e în cap și voi va faceți de kp….. ragalii fără principii….. ați pus județul cu PSD în cap și acu distracție cirk și bâlci…. pâine scumpa da circul e ieftineala… la Vaslui….. trăiască elita forjii proletare…. multilateral dezvoltata….. Putin cam prostituata. . Si cam parsivita…. pe banii pulimii copulatoare….. trăiască clasa muncitoare…. mult copulatoare….
Domnule dr .Lupu, cu ajutorul presei, a retelelor sociale, mobilizați intelectualii, societatea clivilă vasluiană și protestați față de această mascaradă, fata de acest afront fara margini la memoria înaintașilor și adevărul istoric.
Nu va lăsați călcați în picioare de acest impostor, analfabet functional, fost bișnițar notoriu de la cinema „Modern”din anii comunismului, lichea politica, pupincuristul lui Buzatu și Solomon, un parvenit care s-a urcat pe cadavre să ajungă la putere.
Chemați vasluienii la referendum!!!
Cu privire la motivația că sfinții ajută la vindecarea celor aflați în suferință ne-am convins cu asupra de măsură în urma a ceea ce s-a întâmplat la spitalul Sf.Spiridon.
Se insista pe aceasta denumire pentru ca după ce te internezi ai mai multa speranta de la sfinți dacat de la asistenta medicala.
Da da da ca la Sf. Pantelimon
Să-și denumească seminarul,,Sf.Cornilă Pidosnicu”
Gresit ! Seminarul sf cornila curulet! Cum se lingea el cu popo alalat !! :))) panarame in sutana. Cei mai vagabonzi batausi sunt seminaristii si tot la seminar in husi este cuibusor de vandut droguri despre ce vorbim
Avearea Episcopiei nu o luati la puricat? Pochii consilieri se imbogatesc? Beregoi cu Asociatia? Donatii peste donatii, consilier constructii biserocesti, spala banii, donatiile, isi fac vile, masini, apartamente. Mai marii corupti. Polituca si mai marii bisericii controleaza prostimea.
A mai trecut o saptaana si sefa Ramona Mocanu a stat departe de muzeu. A X-a saptamana! A fost ocupata la Bucuresti cu rezervarea camerelor pentru delegatia Vaslui la Congresul PSD. Acum o luna a mai luat bonuri de benzina de inca 9000 de lei. Combustibilul trebuie consumat, nu? Mai oamenilor, chiar nu vede nimeni?
Si se mai plâng ca nu știu ce le-au făcut comuniștii, martirii curului, pai ei șterg si falsifica istoria de 10 ori mai rău decât comuniștii, leprele pământului
Episcopia va lua pana la urma toate cladirile reabilitate si renovate din acest oras si le va folosi in interesul lor ( al pochilor) Vedeti la Seminar predau catava profesori care sunt multilaterali calificati ( istorie cu economie, chimie-fizica-tic-logica-filosofie, engleza-tic si altele ), exemple sunt nenumarate . De ce nu ar schimba si numele spitalului ???!!! Pentru ca pot…PSD le-a dat mana libera.
Biologie engleza tic
Sa _și numească seminarul cum vrea nu spitalul ..și seminarul sa se numească Sf Pantelimon???
A dat credința în comuniștii din PSD🤣🤣🤣
Cu medici la la Sf. PANTELIMON
Ignatie pleaca arhiepscop in Anglia asa ca renuntati! Cine o sa vina in locul lui? Cornila.
Sfinți au fost și sunt bunicii și părinții noștri , cei care au construit acest spital . RUȘINE (căutare dex.).
Sfinți au fost și sunt bunicii și părinții noștri , cel care au construit acest spital . RUȘINE (căutare dex.).
A si făcut sfânta aia inventată spitalul județean, hai dă-o in p măsii, cum poți sa minți in halul ăsta?
Ce interes are episcopia de insistă atât de tare cu treaba asta?! Să-și ia labele de pe numele spitalului, să-și vadă de poponarii ei mai întâi…