DECIZIE… Consilierii locali bârlădeni au aprobat acoperirea cheltuielilor suplimentare realizate de Liceul „Mihai Eminescu”, ca urmare a relocării Școlii Gimnaziale „Ep. Iacov Antonici”. Elevii de la Școala Gimnazială ”Episcop Iacov Antonovici” vor învăța la parter, în Corpul G al Liceului Teoretic ”Mihai Eminescu” Bârlad . La fel, Internatul și Cantina Școlii Profesionale din str. Republicii nr.318 din cadrul Liceului Tehnologic ”Al. I. Cuza” Bârlad, va funcționa tot în Corpul G, la etajul 1 al Liceului Teoretic ”Mihai Eminescu” Bârlad.
DOCUMENT: Referat de aprobare
«În vederea acoperirii cheltuielilor suplimentare realizate de Școala Gimnazială “Stroe Belloescu”, ca urmare a relocării, se aprobă participarea U.A.T. Bârlad la finanțarea de bază a Liceului Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad, în vederea acoperirii cheltuielilor suplimentare ca urmare a relocării celor două instituții de învățământ Școala Gimnazială „Ep. Iacov Antonovici”, Internatul și Cantina școlii Profesionale din cadrul Liceului Tehnologic “Al. I. Cuza” Bârlad, în Corpul G, etaj 1, al Liceului Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad», au aprobat consilierii locali în unanimitate de voturi.