spot_img
7.6 C
Vaslui
08-nov.-2024
spot_img

Elevii din Iaşi au stat mai mult în trafic decât la şcoală în prima zi de după vacanţă

- Advertisement -

Sute de ieşeni au fost ieri dimineaţă „captivi“ în traficul infernal din mai multe zone. Primăria a anunţat că de astăzi se închide bulevardul Mangeron (splai Bahlui mal stâng), între Tudor Vladimirescu şi Podu Roş.

Şefii Primăriei nu şi-au respectat promisiunile de realizare a unor lucrări pentru fluidizarea traficului odată cu debutul anului şcolar.
Una din asigurările pe care le-a dat municipalitatea, de cel puţin două ori în ultimele săptămâni, a constat în reînfiinţarea giraţiei din zona Gării Internaţionale. Cu toate că trebuiau montate doar câteva elemente provizorii, iar ultimul termen de efectuare a lucrărilor era sfârşitul săptămânii trecute, ieri giraţia nu era realizată. Nervii şoferilor au fost întinşi la maximum pe Nicolae Iorga şi Cantemir, având în vedere că şi o altă promisiune a Primăriei a fost încălcată: mutarea activităţii vamale de pe Nicolae Iorga la Tehnopolis „cel târziu până la sfârşitul lunii august“, în contextul în care despre acest transfer se discută încă din 2012.

În prezent, primarul interimar Mihai Chirica spune că problema de la Gara Internaţională este mai complicată. „Giraţia va fi făcută la momentul potrivit, trebuie să ţinem cont de circulaţia tramvaielor în zonă, trebuie un aviz şi de la Drumuri Naţionale. Nu este ca în Zimbru, unde este timp ca tramvaiul să rămână în giraţie, dar o vom rezolva într-un fel“, a spus Chirica. Una din soluţii, potrivit acestuia, ar fi oprirea tramvaiului cu un semafor înainte de giraţie.

Probleme în circulaţie au fost şi în intersecţia din Podu Roş. „Coada de maşini de pe strada Sfântul Lazăr se întindea până la sediul SRI. Am aşteptat minute bune să pot ieşi în Podu Roş“, a spus un ieşean. Prin Podu Roş trebuiau în septembrie să circule tramvaie spre CUG, dacă proiectul de reabilitare „Dezvoltare şi reabilitare arteră funcţională Sud“ era finalizat în termenul de execuţie iniţial (31 iulie 2015).

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/elevii-din-iasi-au-stat-mai-mult-in-trafic-decat-la-scoala-in-prima-zi-de-dupa-vacanta–106363.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.