Primăria Municipiului Bacău anunță că a virat către unitățile de învățământ banii pentru bursele școlare.
Astfel, elevii cu rezultate deosebite și care se subscriu Metodologiei de acordare a granturilor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Bacău sub forma burselor municipale aprobate de Consiliul Local vor putea primi bursele aferente semestrului I al anului școlar 2019-2020.
Un număr de 5.184 de elevi beneficiază de cele trei categorii de burse acordate semestrial de Primăria Municipiului Bacău: de merit, de performanță și de excelență.
Valoarea burselor acordate pentru semestrul I al anului școlar 2019-2020 este de 1,55 milioane de lei.
Unitățile de învățământ își vor stabili procedura de acordare a burselor, astfel încât să fie respectate toate măsurile necesare pentru siguranța elevilor și a cadrelor didactice.
„Reamintim faptul că stabilirea ierahiei de acordare a burselor se face în baza unui clasament întocmit de fiecare unitate de învățământ, cu respectarea art.21 și 22 din Regulamentul de acordare al burselor municipale, clasament care se aprobă de Consiliul de administrație al fiecărei instituții”, precizează Primăria Bacău. …https://zdbc.ro/elevii-din-bacau-isi-primesc-bursele-scolare-primaria-a-virat-banii/