spot_img
spot_img
5.3 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Elevi, nu la şcoală, ci prin cârciumi şi parcuri. Pentru ce i s-a întocmit dosar penal unuia dintre ei

- Advertisement -

Poliţiştii din Neamţ care au desfăşurat o acţiune preventivă, în vizor fiind elevii, au constatat că mulţi adolescenţi nu erau la şcoală, la cursuri, ci prin baruri şi parcuri.

O misiune a poliţiştilor de la Ordine publică, Rutieră, Investigaţii criminale şi de la Biroul de siguranţă şcolară de la Poliţia Roman a fost efectuată în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar din oraşul Roman, Neamţ.

Acţiunea din 7 aprilie 2022 a vizat prevenirea comportamentului delincvent, absenteismului şi consumului de băuturi alcoolice în rândul minorilor. Verificări au dus la identificarea a zeci de adolescenţi care se aflau în cârciumile din apropierea unităţilor şcolare sau prin parcuri.

„Au fost legitimaţi 80 de elevi, iar cu privire la 40 dintre cei care absentau de la cursuri, poliţiştii au informat unităţile de învăţământ pentru luarea măsurilor conforme cu regulamentele interioare şi prevenirea acestor abateri disciplinare“, a transmis Poliţia Neamţ.

Poliţiştii din cadrul Biroului de siguranţă şcolară au discutat cu elevii aflaţi în pauză, despre prevenirea delincvenţei juvenile, aducându-le în atenţie situaţiile vulnerabile la care pot fi expuşi atât în viaţa reală, cât şi în mediul virtual, unul care îi poate face vulnerabili dacă nu dau dovadă de precauţie în „relaţiile“ cu persoanele cunoscute în mediul virtual.

Citeste mai mult: adev.ro/ra2dra

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.