Câţiva ieşeni s-au decis să facă o schimbare radicală în viaţa lor. Unii muncesc şi de 30 de ani în acelaşi loc. Alţii au schimbat mai multe meserii. La 50 de ani au puterea să o ia de la capăt: vor să devină asistenţi medicali. Cel mai în vârstă elev din şcoală este şi şeful clasei.
Ilie a venit la interviu îmbrăcat în halat, cu ecusonul în piept, ca de la şcoală. La cei 50 de ani ai săi, ieşeanul este poate cel mai conştiincios dintre elevii de la Postliceala Sanitară de Stat „Ghica Vodă” din Iaşi, unde frecventează cursurile la specializarea Asistenţă medicală. Merge zilnic la toate orele, nu lipseşte de la niciun curs şi nici de la stagiile de practică. Trece în anul al III-lea şi spune că a vrut o schimbare radicală în viaţa sa, şi de aceea s-a înscris la şcoală, ca să-şi continue studiile la această vârstă. În tinereţe a absolvit Liceul Industrial de Construcţii de Maşini, apoi, viaţa l-a purtat pe multe cărări pe care le-a bătătorit. Opt ani a lucrat la Fabrica de Ţigarete, apoi, alţi patru ani, a muncit în Grecia. A poleit cu aur biserici, catapetesme, apoi a trecut prin mai multe joburi.
La un moment dat a fost şi instructor de fitness în străinătate. În paralel cu şcoala, mai face şi un curs de limba germană, deoarece are de gând să plece în Germania după absolvire. „Am vrut o schimbare în viaţa mea, eu am fost mai rebel, am vrut o provocare cu mine însumi. Îmi şi place, şi mama mea a lucrat în domeniul acesta la Spitalul de Boli Infecţioase. Aveam în cap mai demult acest gând, după absolvire plec în Germania, voi semna un contract de doi ani, apoi voi vedea ce va mai fi. Nu am absenţe, merg la toate cursurile, stagiile, eu am şi o vârstă, nu mai pot învăţa ca la 20 de ani. 50% prind din clasă, de aceea merg zi de zi. Urmează patru săptămâni de stagiu şi vreau să fac la UPU la «Sf. Spiridon» practica pentru că e mai multă adrenalină, nu-mi place monotonia. Am mai făcut practică la ORL la Recuperare, la Hematologie la «Sf. Spiridon» şi Neurochirurgie”, spune Ilie Viorel.
- Advertisement -
- Advertisement -