Elena Udrea a făcut miercuri, 27 ianuarie, un comentariu acid la adresa procurorului de ședință de la DNA care a cerut, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, condamnarea acesteia la 12 ani de închisoare.
Elena Udrea este acuzată de instigare la luare de mită şi spălarea banilor, în dosarul finanţării campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.
„Câteva considerații despre termenul de ieri din dosarul în care sunt acuzată alături de Ioana Băsescu și alte 3 persoane. A fost ultimul termen, cel în care și procurorul și avocații au pus concluzii. Prima considerație, acuzațiile se referă nu la campania electorală din 2009 de alegere a președintelui Traian Băsescu, așa cum greșit se spune, pentru că procurorii au amestecat intenționat lucrurile, ca să îl implice pe fostul Președinte ci la CAMPANIA PRIVIND REFERENDUMUL PENTRU PARLAMENT UNICAMERAL ȘI REDUCEREA NUMĂRULUI DE PARLAMENTARI LA 300!!!!!, desfășurat în aceeași perioadă cu alegerile prezidențiale.
Aici, întrebarea pe care am pus-o instanței, argumentat cu prevederile Constituției și ale Legii Referendumului, a fost cine este beneficiarul sumelor de bani care fac obiectul acuzației, cu care s-au plătit panouri pe care era scris «Vino și tu la Referendum»????“, susține Elene Udrea.