spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Ei v-au condus in ultimii 10 ani!

- Advertisement -

2000-2010, DECENIUL DE PIATRA AL VASLUIULUI

ANALIZÃ LA RECE… Acum zece ani, Vasluiul era condus de un prefect de dreapta. Dumitru Bãltatu conducea autoritar, din postura de presedinte al organizatiei judetene PNTCD, ajutat de câtiva “bãieti buni”, care mai apoi s-au umplut de bani. La Consiliul Judetean, pedeseristul Ion Manole era un mic dictator, care conducea cu mânã de fier institutia, multi colaboratori fiind pusi sã astepte ore întregi la usa acestuia. Municipiul Vaslui era condus de un democrat, Victor Cristea, convertit mai apoi la PDSR, în timp ce Husul apartinea “celor trei trandafiri”, ca si acum. Despre Solomon, care acum se bate de la egal la egal cu Roberta Anastase, nu se stia mai nimic, în timp ce actualul primar de Bârlad, Constantin Constantinescu, era un amãrât de consilier PNL. Cei doi sefi din fruntea Consiliului Judetean, Vasile Mihalachi si Dumitru Buzatu, conduceau împreunã PDSR-ul, asa cum se întâmplã acum cu organizatia judeteanã PSD. În Negresti, Ioan Cozma nici nu-si imagina cã va fi primar, si încã timp de douã mandate, consecutiv, iar la Husi debuta în administratie un tânãr consilier liberal, Dan Marian, ajuns astãzi unul dintre cei mai importanti actori politici.

Nici nu si-ar fi imaginat Dumitru Bãltatu, în 2000, cã în locul sãu de la Prefecturã va ajunge un ungur. În urmã cu zece ani, Bãltatu era seful organizatiei judetene PNTCD si fusese numit în fruntea Prefecturii, din partea acestui partid. Ca prefect, Bãltatu a reusit sã-si atragã antipatiile locuitorilor judetului, dupã ce s-a înconjurat de “bãieti buni”, gen Florin Anicãi, specialisti în privatizãri de familie. În toamna anului 2000, Bãltatu a demisionat din functia de prefect, candidând pentru un post de deputat. Slabe sperante, pentru cã nu a fost sustinut de popor. În locul sãu a intrat Aurel Popa Tolontan, care a stat câteva luni pe aceastã functie. Fostul lider PNTCD nu a avut mare succes în politicã, dupã episodul cu Prefectura. A tot trecut de la un partid la altul, pânã s-a “stabilizat” la PDL. Acum, ocupã o functie minorã în partidul aflat la guvernare, în timp ce în plan profesional este destul de modestã. Asta, în ciuda faptului cã, acum zece ani, era destul de optimist privind spre viitor: “Nu-mi fac probleme si nu îmi este teamã. Mã voi întoarce la vechiul loc de muncã sau voi face altceva. Am terminate douã facultãti si nu cred cã profesionalismul meu nu va fi luat în considerare”. Firma la care a fost director o perioadã, Hitrom, s-a distrus complet, deci este inutil sã mai facem alte comentarii. Fostul subprefect din perioada lui Bãltatu, Dorel Juverdeanu, a intrat si el într-un con de umbrã, dupã ce s-a întors la catedrã.

Buzatu si Mihalachi, umãr la umãr

De aproape 20 de ani, judetul Vaslui este condus de douã persoane, pe cât de influente, pe atât de cunoscute în zonã. Dumitru Buzatu si Vasile Mihalachi au condus, pe rând, destinele social democratilor, fie cã partidul s-a numit PDSR sau PSD, dupã 2001. În 2000, Vasile Mihalachi era vicepresedinte la Consiliul Judetean, cu o mare problemã: nu se întelegea cu Ion Manole, presedintele CJ de la acea vreme. Partidul i-a gãsit imediat un post cãldut, asa cã Mihalachi a “fugit” în Parlament, unde nu a fãcut mare lucru. El însusi recunoaste, atunci când este întrebat, cã acolo se simtea ca o simplã masinã de vot si nu putea face mare lucru pentru cei care l-au votat. Din toamna anului 2000 si pânã în 2004, Mihalachi a stat constiincios în Camera Deputatilor, desi spunea tot timpul cã are unde se întoarce, dacã nu va mai fi primit nicãieri. În mai 2000, actualul sef al Consiliului Judetean îsi turna cenusã în cap si îmbrãca haina liderului popular: “Nu este nici o tragedie dacã nu voi mai fi ales, pentru cã nu tin în nici un fel de scaun. Mã voi întoarce acolo unde am lucrat si înainte de 1992, adicã la Lactoprod Negresti. Aici am fost director si am si actiuni. Voi face ce am fãcut timp de 20 de ani: agriculturã. În aceastã meserie m-am realizat ca om si nu este niciun fel de problemã sã o practic din nou”. Între timp, Lactoprod Negresti s-a desfiintat, dar Mihalachi s-a fofilat si a prins un post de presedinte la Consiliul Judetean. Dumitru Buzatu, în schimb, a stiut mereu cum sã dirijeze ploile în PSD. În 2000, el era vicepresedinte al organizatiei judetene PDSR, în timp ce Mihalachi conducea partidul. A asteptat rãbdãtor momentul schimbãrii si a pus mâna pe putere. De opt ani, este liderul judetean al PSD si, de douã legislaturi, si vicepresedinte al CJ. Legat de cel care, în 2000, conducea Consiliul Judetean în mod discretionar, Ion Manole, se pot spune multe. A trecut pe la tot felul de institutii, dupã 2004, perioadã în care si-a rezolvat tot felul de interese personale. Scandalul de la Spitalul Judetean, acolo unde firmele sotiei sale încasau miliarde a pus capãt carierei sale de director administrativ la spital.

Titi Constantinescu, ce schimbare de culoare!

În urmã cu zece ani, Constantin Constantinescu, actualul primar PSD al Bârladului, era un consilier liberal, destul de putin cunoscut de localnici. S-a remarcat încã de la prima sedintã, când a izbucnit, aflând cã, desi erau 23 de consilieri votaserã… 24! La putin timp de la aceastã remarcã, a trecut în barca acelora pe care-i acuzase si a uitat complet de orice reprosuri. Adrian Solomon, în schimb, era cvasi-necunoscut pentru bârlãdeni. Un tânãr profesor, care simtea nevoia sã se bage în seamã, ales lider de tineret al organizatiei municipale. Acum zece ani, nimeni nu auzise de acest personaj, care acum se luptã de la egal la egal cu Roberta Anastase. Totusi, dând din coate si atacându-si adversarii politici, s-a fãcut remarcat la judet, fiind considerat o tânãrã sperantã a partidului. Contestat de unii, aplaudat de altii, Solomon a ajuns parlamentar de Bârlad si nu ar fi exclus, în câtiva ani, sã-l vedem si primar. În ceea ce-l priveste pe Ioan Juverdeanu, cel care în 2000 a fost ales primar al orasului, acesta a intrat într-un con de umbrã total si nu mai are niciun cuvânt de spus în politica localã.

Ascensiunea lui Dan Marian

Privind în perioada anilor 2000, trebuie sã spunem cã a fost una plinã de surprize, care a furnizat politicienii de calibru de astãzi. Printre acestia, huseanul Dan Marian, actualul presedinte al organizatiei judetene PDL, deputat de Husi. În vara anului 2000, mândru, Dan Marian lua loc în Consiliul Local de la Husi. La 25-26 de ani, acesta era cel mai tânãr ales local din istoria urbei. Cu dezinvolturã, acesta a atacat în permanentã deciziile primarului Costin, simtind cã numai astfel va putea iesi în evidentã. Pânã la urmã, în 2008, a fost “promovat” la Consiliul Judetean, dupã care a luptat si a câstigat primul mandat de deputat, post în care se aflã si acum. În ceea ce-l priveste pe Ioan Costin, acesta a prins cu emotii un nou mandat de primar în 2000, dupã care a fost bãtut lejer de Tudor Stafie, în 2004. A tot încercat sã revinã în politicã, însã nu a reusit, cochetând cu diverse partide. Vorbind de Husi trebuie sã mentionãm si declinul unui alt politician important, fostul senator PSD, Gheorghe Hoha. Acesta a fãcut tot felul de manevre, începând cu 2000, alãturi de fostul presedinte al CJ, Ion Manole, însã nu a avut succes la electorat, asa cã s-a retras din viata politicã.

Vã mai amintiti? Victor Cristea, primarul-scãunel!

În 2000, cel care dicta pulsul Vasluiului era un vajnic admirator al lui Traian Bãsescu. Primarul Victor Cristea lupta din greu pentru PD, fiind atacat în permanentã de pedeseristi. Este de notorietate o declaratie la adresa lui Cristea, fãcutã acum zece ani, de cel care avea sã-i devinã ulterior sef de partid, Dumitru Buzatu. “Victor Cristea nu a catadicsit nici mãcar sã scrie câteva rânduri, cãtre Consiliul Judetean. Eu îi recomand sã se trezeascã si sã actioneze în limitele mandatului sãu. Nu PDSR este vinovat de tendintele spre grandomanie ale primarului Cristea. Este usor sã arunci vina pe altcineva atunci când în oras nu curge apã caldã de luni de zile si nu este asigurat combustibilul pentru iarnã”, îl ataca Buzatu. Ei bine, Cristea nu s-a trezit, însã a fost destul de constient atunci când a semnat adeziunea pentru PDSR, un an mai târziu. A fãcut-o în momentul în care PDSR a ajuns la putere, dintr-un sentiment de falsã credintã în idealurile noului sãu partid. În schimb, cel care avea sã ajungã primar al Vasluiului, opt ani mai târziu, Vasile Pavãl, avea mult de furcã cu populatia orasului. În 2000, Pavãl era directorul Goscom si se ocupa de tot ceea ce însemna apa potabilã, curãtenia sau înfrumusetarea orasului. Recunoscut de vasluieni drept un bun gospodar, a fost ales ca primar al Vasluiului acum doi ani. Cel care l-a propulsat spre acest post, Victor Cristea, suferã si acum, gândindu-se la lãzile de mici care-i veneau la miezul noptii, din diverse “surse”…

De la director de liceu, la senator si presedinte de CJ!

Anul 2000 l-a prins pe Corneliu Bichinet în postura de director al liceului din Negresti. S-a speculat cã acesta avea actiuni la o firmã de constructii la care actionar era si fiica sefului CJ de atunci, Ion Manole, fapt pentru care lucrãrile veneau pe bandã rulantã. Pe la mijlocul anului, a ajuns reprezentant din partea Consiliului Judetean Vaslui în Consiliul de Administratie al Bibliotecii Judetene, fiind un pas spre viitoarea ascensiune. Nu i-a trebuit mult lui Bichinet, pentru a câstiga putere si faimã. În toamna anului 2000, directorul liceului din Negresti si-a încercat puterile în lupta pentru Senatul României si, spre uimirea tuturor, a câstigat. Patru ani a stat Bichinet în Senat, dupã care a revenit acasã. Cu succes, pentru cã, în 2004, a fost ales presedinte al Consiliului Judetean.

Ioan Ciupilan, ascensiune fulminantã

Actualul primar Ioan Ciupilan, si-a început destul de timid cariera în administratie. În 2000, acesta a câstigat primul mandat de consilier local, alãturi de Dan Marian, fãrã a cunoaste prea multe despre aceastã functie publicã. Era un om de afaceri destul de cunoscut în oras, asa cã nu si-a pus problema cu ceea ce va face în viitor, dacã nu va mai fi ales consilier. A tratat mai mereu problemele orasului cu suflet, fapt care l-a ridicat imediat în ochii oamenilor. Cei din PSD au observat si ei potentialul omului de afaceri Ciupilan, astfel cã au încercat sã-i dea cât mai multe însãrcinãri. Dupã un mandat de consilier judetean, în 2004-2008, Ciupilan a decis sã-si ia soarta în mâini si a candidat la primãrie. O miscare apreciatã de localnici, care l-au votat în numãr mare si care, dacã mâine ar fi alegeri, l-ar sprijini pentru un nou mandat.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

12 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.