spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Educatoarea de 10 la examenul de Definitivat: deșteaptă, talentată și afectuoasă!

- Advertisement -
ACCESIBIL… Savastița Gabriela susține că examenul nu a fost unul dificil, iar 80% din materie a învățat-o din practică.

MODEL… Savastița Gabriela din orașul Vaslui se poate mândri cu un rezultat de invidiat la examenul de Definitivare din acest an. Tânăra profesoară, încadrată în prezent la grădinița Numărul 17, “Voinicelul”, a reușit performanța de a obține nota 10 curat la toate probele, devenind astfel un reper pentru colegii săi. Aceasta nu se aștepta chiar la nota maximă, fiind cuprinsă de emoții la aflarea veștii. “Am aflat de rezultat de la o prietenă, printr-un mesaj. A fost un moment foarte emoționant. Mi-a scris “Am trecut toate, dar tu i-ai dat gata”. Nu știam la ce se referă. Am crezut că leșin pe loc”, ne-a povestit Gabriela.

Întrebată de ziarul Vremea Nouă cum i s-au părut subiectele, Gabriela a povestit că a fost cuprinsă de emoții în primele minute după ce a citit cerințele, însă, după ce s-a calmat, a văzut că acestea sunt foarte accesibile.”La început, când am văzut subiectele, m-am încurcat puțin. Am stat câteva minute, m-am liniștit, am recitit cerințele și m-am concentrat. Din punctul meu de vedere subiectele au fost abordabile. Trebuia aplicat ce am făcut la clasă, cel puțin la partea de metodică. Activitățile integrate noi le facem la clasă. Sunt activități pe care le-am învățat în decursul carierei didactice. Eu sunt în învățământ de trei ani. Dacă înveți, e ușor”, a spus femeia. Motivația de a avea rezultate bune a primit-o de la familie, dar și de la colectivul grădiniței. “Familia m-a impulsionat să iau rezultate cât mai bune. Având doi copii, le sunt ca un mentor. Trebuie să le dau un exemplu bun. M-au ajutat mult colegele, doamna directoare. Chiar m-au susținut, am colaborat bine împreună. Contează foarte mult colectivul. Dacă ai un colectiv plăcut, dai randament. Dacă vii la muncă stresat și nu-ți place, normal că te inhibi. Neavând vacanță, a fost mai dificil cu învățatul. Dar am avut înțelegere din partea conducerii și am reușit să-mi fac timp și pentru învățat. De asemenea, țin să mulțumesc d-nei Zoe Popescu, inspector pentru învățământul preșcolar, care mi-a fost metodistă și de un real ajutor pe întreaga perioadă de pregătire a examenului de definitivat”, a spus Gabriela. Cunoștințele pentru examen le-a asimilat treptat, chiar în timp ce lucra la grădiniță. “Literatura pentru copii o facem în grădiniță. Poveștile le facem zi de zi. Există momentul poveștii, centrul de bibliotecă, avem educarea limbajului. O parte le mai facem pe domeniul Om și societate. Se adună. Practic trecem zi de zi prin toată materia și nici nu ne dăm seama că învățăm. Dacă citim o poveste, nu avem cum să nu o reținem”, a explicat educatoarea.

“De cele mai multe ori, copiii ascultă ce zice educatoarea, nu ce spune părintele acasă”

Sora Gabrielei este și ea educatoare. Acest lucru a făcut-o curioasă despre ce presupune această meserie. De asemenea, auzindu-și copiii vorbind atât de frumos despre educatoarele lor, a dorit să simtă și ea cum este să fii atât de apreciată, prin ochii celor mici. Încă de la prima interacțiune cu copiii, a simțit că meseria de educatoare este ideală pentru ea.”Am o soră educatoare și îmi povestea mereu lucruri frumoase de la grădiniță. Având și eu copii, jucându-mă cu ei acasă cu puzzle-uri, modelam, pictam, copiii pictau chiar și pe pereți, au fost destul de liberi. M-am gândit că dacă pot face asta acasă, pot să fac și acolo. Am încercat și mi-a plăcut. Am avut susținere din partea soțului. M-a încurajat să-mi urmez visul. La grădinița numărul 17 am avut-o și eu pe fetița mea. Ea era foarte încântată, ne povestea mereu ce activități făcea la clasă. Ba chiar mă corecta, “stai că la grădi doamna educatoare face altfel, nu cum spui tu. E mai bine cum spune doamna!”. Și chiar așa e. Pentru copii educatoarea este ca un al doilea părinte. De cele mai multe ori ascultă ce zice educatoarea, nu ce spune părintele acasă. Ce spune educatoarea este sfânt. Trebuie să ai mare grijă ce-i spui unui copil, că ei repetă orice. Ei învață prin joc, descoperire. Nu e ca la școală, să-i pui materia în față și să te aștepți să învețe. Aici totul e o joacă și copiii habar nu au că prin asta ei învață multe lucruri”, a povestit Gabriela.

La grădiniță este ca la “Copiii spun lucruri trăsnite”

Gabriela ne-a povestit cum trece peste o zi încărcată. Aceasta ne-a spus că, indiferent cât de supărată ar fi, nu există zi în care să nu zâmbească de pe urma întrebărilor amuzante puse de cei mici. La grădiniță este ca la “Copiii spun lucruri trăsnite”. Îți spune un copil un lucru și nu are cum să nu-ți însenineze ziua. Din 25 de copii, nu are cum să fie măcar unul care să te facă să zâmbești în ziua respectivă. Îți aduc foi colorate, în care îți spun că te-au desenat într-o grădină cu flori, sau alături de ei la plimbare. Nu ai cum să nu-i iubești. Au fost mai multe momente pe care o să le țin minte toată viața. M-a impresionat un moment în care a ieșit soarele și le-am spus că ieșim jumătate de oră afară. A venit un copil, m-a îmbrățișat, mi-a mulțumit și mi-a spus că sunt cea mai bună. Ca adult, nu mi se părea ceva ieșit din comun. Dar ei se bucură de orice lucru mărunt, ei văd altfel viața. Uneori trebuie să ne lăsăm la nivelul lor ca să vedem viața mai frumoasă. De sus, nu mai vedem la fel lucrurile. O fetiță mi-a adus un desen și mi-a spus că m-a desenat lângă ea și lângă pisica ei. Știam că pisica era cel mai bun prieten al ei. Pentru mine a însemnat enorm momentul, a fost foarte emoționant. Copiii într-adevăr dăruiesc din suflet”, a spus educatoarea.

Principala calitate a unei educatoare: jocul actoricesc

CALITĂȚi… Întrebată care este principala calitate a unei educatoare, Gabriela ne-a răspuns că trebuie să fie o bună actriță. “Trebuie în primul rând să fie o actriță ca să îți poți desfășura activitatea la clasă. Trebuie să te pui în mintea copilului: să te pui în genunchi, să te bagi pe sub masă, să dansezi, să reciți, să cânți, să lipești, să desenezi, să decupezi, să ai multă imaginație…trebuie să ai foarte multe calități. Trebuie să ai toate calitățile, să fii creativă. Trebuie să fii blândă. Niciunui copil nu i-ar plăcea să te vadă îmbufnată. Trebuie să iubești copiii, să fii empatic, să le dai o îmbrățișare atunci când au nevoie. Toată pandemia am avut parte de restricții. Când vine un copil și te trage de pantaloni și-ți spune că s-a lovit, cum poți să-i spui că nu poți să-l pupi, pentru că trebuie să păstreze distanța? Nu există așa ceva. Trebuie să fii înțelegător, flexibil, să lași problemele acasă. și pe cele de aici, la locul de muncă. Trebuie să recunoaștem, toți mai avem zile când ne mai enervăm. Suntem oameni, dar nu trebuie să ne lăsăm afectați”, a explicat Gabriela.

Provocările întâmpinate în sistem

Chiar dacă meseria de educatoare vine cu foarte multe împliniri pe plan sufletesc, în ceea ce privește planul financiar, cadrele didactice trebuie să facă multe sacrificii economice pentru a le oferi copiilor o experiență plăcută la clasă. Totuși, cea mai mare provocare întâmpinată de Gabriela a fost să lucreze în timpul pandemiei. “Trebuie să recunosc, nu primim nici măcar un pix. Totul este cumpărat de noi. Mi-am cumpărat foarte multe materiale anul acesta, mai ales pentru cele două inspecții. Totuși, cel mai greu este să lucrezi cu copiii în timpul pandemiei. Am avut prea puține jucării. Este foarte greu să captezi atenția unor copii de 5-6 ani cu nimic. Nu aveau voie cu jucării, nici cu materiale, pentru că nu aveau voie să le dea de la unul la altul. Fiecare venea cu o cutiuță cu câteva creioane, plastilină. A fost un an dificil din toate punctele de vedere. Interacțiunea a fost îngreunată din cauza multor reguli pandemice. Asta a fost cea mai mare provocare a mea de până acum. Să lucrez pe un an pandemic, când nu ai acces la absolut nimic, când copiii nu aveau voie să se îmbrățișeze. Mai ales pe primul semestru, când au fost regulile foarte stricte. Treptat, s-au mai relaxat o parte din ele. Nu lucrez de mult timp în sistem și chiar a fost o provocare pentru mine. Dacă am trecut de acest an, sper ca totul să fie mai ușor după. În general nu am întâmpinat foarte multe greutăți”, a povestit Gabriela. Întrebată ce schimbări consideră că ar trebui făcute, aceasta a consideră că statul ar trebui să ofere măcar un minimum de materiale. În acest sens, educatoarea a venit și cu o idee: “Sunt multe lipsuri în sistem. În primul rând ar trebui dotate grădinițele cu materiale. Măcar să ai acces la o bibliotecă de unde să poți împrumuta măcar niște cărți. În fiecare săptămână avem câte o temă. Ar fi bine să poți lua de undeva ce îți trebuie la clasă și după să le înapoiezi”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Bravoooo ,oricum la Gradinita 17 este un colectiv exceptional !Felicitari doamnei educatoare pt rezultat !Felicitari intregului colectiv si d.nei director de la Grădinița 17 pt activitatea desfasurata !Semneaza :un parinte super mulțumit!😊😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.