DECIZIE… Magistrații au respins cererea de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai ușoară privativă de libertate a lui Eduard Filip, bârlădeanul arestat pentru trafic de droguri. Acesta a fost arestat pe 27 iunie când, la primele ore ale dimineții, au trecut cu sirenele deschise mașini de poliție, jandarmi și DIICOT. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T, au efectuat o percheziție domiciliară la un bărbat în vârstă de 29 de ani, din județul Vaslui, cercetat pentru trafic de droguri de risc. Bărbatul, nimeni altul decât Eduard Maricel Filip, zis și Modoranu, nu este cercetat pentru prima oară pentru infracțiunea de trafic de droguri. Mai mult, tot el a fost victima pistolarului din Bârlad, în noiembrie 2019. A fost ochit de fiul unei grefiere din cadrul Judecătoriei Bârlad. Acesta a folosit un pistol cu care a tras asupra lui Modoranu, care era în mașină cu familia sa.
Pe 27 iunie, procurorii DIICOT Vaslui au făcut o razie, având și mascații cu ei, acasă la Eduard Filip, unde au găsit droguri de mare risc. În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate diverse cantități de canabis, obiecte folosite la mărunțirea cannabisului, două terminale mobile, o cartelă sim și diverse sume de bani. Dus în fața instanței la Tribunalul Vaslui, Eduard Filip, zis și Modoranu, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Zilele trecute, sătul de stat în spatele gratiilor, bârlădeanul a cerut înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai ușoară privativă de libertate. Cum era de așteptat, cererea sa a fost respinsă. Din cercetările efectuate de polițiștii BCCO Vaslui sub supravegherea procurorilor DIICOT, a reieșit că, în perioada februarie și până în prezent, persoana bănuită ar fi desfășurat activităţi de procurare, depozitare și vânzare a drogurilor de risc (cannabis) către consumatori din municipiul Bârlad. “Astfel, față de bărbat, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar pe 28 iunie, a fost prezentat Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestuia. “Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor din cadrul Poliției Române. Activitățile au beneficiat de sprijinul Poliției Municipiului Bârlad, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui – Sectorul Poliției de Frontieră Huși și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a precizat, la acea vreme, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
sa iasa de acolo cind o iesi tata din groapa
Sa io sugi cu mata si cu tatito di groapa