spot_img
spot_img
6.9 C
Vaslui
22-nov.-2024
spot_img
spot_img

EDITORIAL | Pe când un aparat de citit în palmă și la ISJ Vaslui

- Advertisement -

Nu ar fi o premieră, pentru că doamna inspector general de la ISJ Cluj deja a achiziționat un asemenea aparat cu care intenționează să le citească în palmă elevilor. Nu e o glumă și nici aparatul de citit în palmă nu e ieftin. A costat peste 2000 de Euro. Am amintit de această investiție clar idioată în lumina ultimelor evenimente neplăcute de la Codăești, județul Vaslui. Pentru că toată atenția s-a abătut acolo, dar nimeni nu s-a întrebat cum a ajuns acea grandioasă doamnă să dețină, pe lângă o diplomă falsă, și gradul didactic I. Gândiți-vă că, fără pregătirea adecvată, o persoană reușește să fenteze sistemul de cel puțin trei ori: definitivatul, gradul II și gradul I. Iar în acest caz neverosimil, dacă așa cum spun anchetatorii diploma este falsă, înseamnă că tot sistemul educațional vasluian este praf și pulbere. De aceea mă gândeam la domnii și doamnele de la ISJ Vaslui ca la cei răspunzători de această situație paradoxală. Pe lângă examenele aferente, aceste grade didactice presupun și o inspecție de grad în care cel puțin un inspector asistă și evaluează profesorul respectiv. Înainte să anunțe cu surle și trâmbițe o evaluare și cercetare amănunțită a diplomelor din județ, era de așteptat ca cei de la ISJ Vaslui să se uite mai întâi în propria curte, să vadă care au fost inspectorii care au girat pentru ca pseudo-profesoara de la Codăești să ajungă până la gradul I. Să presupunem, prin absurd, că aceste inspecții de grad nu sunt tocmai riguroase iar inspectorii care ajung să evalueze fac doar act de prezență la ceea ce e de fapt un chiolhan savuros, cu multă mâncare și băutură. Să presupunem că profesorii care își dau gradul nu au emoții cu privire la cunoștințele lor, ci la calitatea mâncării și băuturii oferite, în mod tradițional, oaspeților de la ISJ. E doar o presupunere sau, mai bine zis, o utopie, pentru că în viața reală noi știm că inspectorii vasluieni chiar inspectează și nu se lasă cumpărați cu trei sarmale, niște vin de butuc și ce o mai fi, acolo, la pachet! De aceea, toate gradele acordate sunt pe merit, iar rezultatele învățământului din județul Vaslui, absolut fabuloase, mereu primii din coadă la capacitate, bacalaureat etc…

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Pai rugați-l frumos pe Ignatie să vă facă rost de vreo minune de aia.
    Nu cred să fie vreo problema să va facă rost, ca ce sa vezi mare surpriză 😀 de un popă a fost inventata idioțenia

    • Ignatie e un nivel mai sus, doctor în moaște, e mai avansat, fumează cititul în palma, îți trage o moașcă toate le rezolvă, nu se complică el cu aparate :))))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.