Au format unul dintre cele mai stufoase guverne din Uniunea Europeană, cu 18 ministere, spunându-ne că democrația costă. Au ajuns la un număr de 465 de parlamentari, locul 6 la nivelul Uniunii Europene, spunându-ne că democrația costă. Au căpușat bugetul țării cu tot felul de posturi pentru amante, verișori și cumnați, spunându-ne că democrația costă. Au mărit contribuția anuală a țării la NATO, de la 2% la 2,5% din PIB, spunându-ne că democrația costă. Și-au cazat ambasadorii din străinătate în cele mai scumpe palate, spunându-ne că democrația costă. De 34 de ani, ni se tot vâră pe gât lozinca cu “democrația costă”, de am ajuns să privim inerți cum în fiecare an, miliarde de euro sunt cheltuite pentru confortul lor și mai puțin pentru al nostru. Nu mai departe de luna decembrie a anului trecut, majoritatea PSD- ALDE-Pro România din CJ Vaslui îl cocoța pe Emil Dorin pe postul de consilier cu atribuții de vicepreședinte al instituției. Mufarea acestuia la un salariu brut lunar de aproape 26.000 lei era motivată de Ciprian Trifan pe cât de simplu, pe atât de eficient: democrația costă!
Anul de grație 2024, care din întâmplare este și an electoral, aduce însă o altă viziune asupra democrației. Brusc, s-a descoperit că democrația costă, de fapt, prea mult. S-a propus strângerea curelei, iar în acest sens au fost făcute și câteva calcule. De exemplu, Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, ne explica cu foarte mult sârg, zilele trecute, că fiecare comasare de alegeri ar însemna o economie de un miliard de lei la bugetul țării. Deodată, cei care până mai ieri aruncau cu miliarde de euro pe rachete și avioane cumpărate la mâna a șaptea, pe chirii de sute de mii de euro în buricul târgului din Paris și Berlin, pe pensii speciale și bonusuri de performanță la Autoritatea de Supraveghere Financiară, sunt îngrijorați de costurile alegerilor. Fix în an electoral, când democrația ar trebui pusă în valoare cel mai mult, cele două mari partide, PSD și PNL, vor să facă economii, unind europarlamentarele cu localele. În spatele acestei griji false față de cheltuirea banului public, interesele sunt mult mai meschine. În realitate, prin comasarea celor două tipuri de alegeri, PSD și PNL mizează pe o prezență mai mare la vot prin mobilizarea electoratului cu ajutorul primarilor. Acest lucru ar maximiza procentele celor două partide, însă în același timp s-ar minimaliza deciziile și recomandările Curții Constituționale și ale Comisiei de la Veneția, care au atras atenția în repetate rânduri că prin astfel de comasări se calcă în picioare principiile democrației.
Revenind la cum se cheltuie banul public, România a cumpărat, anul trecut, de la statul norvegian, avioane de luptă second hand în valoare de peste 30 de miliarde de lei și a semnat acorduri de achiziție de alte 50 de miliarde lei pentru dotarea armatei. Când vine însă vorba de respectarea principiilor fundamentale ale democrației, statul se pare că are o mare problemă cu găsirea banilor. Dar nu vă faceți griji, după ce vor fi din nou votați, propovăduitorii de azi ai comasării își vor mufa din nou pilele la bonusuri de performanță, vor aproba chirii de sute de mii de euro pentru amantele ajunse ambasadoare și vor mări iar pensiile speciale, pentru că, ni se va spune din nou, democrația costă!
Citiți aici o analiză punctuală ( https://www.rfi.ro/economie-163696-imaginea-dezastrului-datele-bugetului-pe-anul-2023 ) și vedeți cât costă ”democrația”. Ce se întâmplă prin Vaslui e abia adierea unei aripi de fluture față de un uragan.
Și vin onor guvernanții cu o nonșalanță exagerat de impertinentă (probabil este pleonasm, dar cui îi mai pasă?) și ne spun cu un rânjet permanent (vedeți fizionomia permanent nesimțită a ministrului Boloș care nici măcar nu are bunul simț ca să își ascundă amuzamentul despre români) că trebuie să strângem cureaua pentru că nu se mai poate. Cureaua noastră, nu și a lor de fapt, pentru că asta am tot permis noi de la revoluție până azi: să existe ”noi” și ”ei”! Noi murim de foame în timp ce ei înfulecă în neștire și cu nesimțire tot ce pot apuca. Din păcate problema este că noi alegem în continuu să murim de foame și să le permitem lor să înfulece.