UPDATE: Deputatul Eduard Popica vicepreședintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, cel care se prezintă drept un politician cu educație juridică temeinică, a înțeles că a încălcat legea electorală și a dat jos de pe rețelele de socializare mesajul electoral postat sâmbătă seară, prin care îndeamnă românii cu cine să voteze. Mesajul lui Eduard Popica, prin care indica românilor cu ce candidat să voteze a fost distribuit de peste 144 de ori. Toate distribuirile sunt făcute de doi membri PSD Bârlad, Florin Motrea și Crina Sava, pe toate grupurile comunelor, orașelor și municipiilor din județul Vaslui. Potrivit legii și demersul celor doi sociali democrați este ilegal, pentru că indică vasluienilor candidatul cu care să voteze. Să vedem ce măsuri se vor lua și în cazul lor.
Edi Popica folosește la partid, mașinile socrului său, Farmazon, colantate cu sloganul electoral al PSD. Acest lucru este interzis de lege pe perioada campaniei electorale
Conform unui comunicat AEP, partidele politice nu au dreptul în timpul campaniei electorale să inscripționeze pe mașini sloganuri electorale: „potrivit legii, este interzisă utilizarea vehiculelor inscripționate sau colantate cu sloganul de campanie sau cu imagini ale candidaților, precum și alte referiri la competitorii electorali”. Și această prevedere a legii o încalcă deputatul Eduard Popica. O parte din mașinile companiei lui Emil Savin, cel care i-a făcut împreună cu DNA-ul, flagrantul lui Buzatu, sunt inscripționate cu însemnele PSD-ului și sloganul folosit în campania electorală. Vremea Nouă vă prezintă fotografia unei mașini care aparține campaniei lui Savin, pusă la dispoziția partidului și a ginerelui său, cu numărul de înregistrare B 878 FAR, colantată pe toate portierele, inclusiv pe portbagaj cu însemnele PSD și cu sloganul de campanie: „Calea sigură pentru România”
ȘTIREA INIȚIALĂ: ILEGAL… Deputatul Eduard Popica ține morțiș să își arate atașamentul față de șeful Ciolacu, cel care l-a pus pe loc eligibil (locul II, n.r.) la Camera Deputaților și a postat pe Facebook, deși nu mai are voie, un mesaj emoționant prin care ne îndeamnă să îl votăm la președinție pe Marcel Ciolacu. Legea electorală interzice campania cu 24 de ore înainte de alegeri, numai că, iată, pe la ceasurile 19,00, sâmbătă seara, așa cum arată contul oficial de Facebook al deputatul Popica, apare mesajul cu îndemnul electoral, precum și cu afișul de campanie al PSD-ului.
Edi Popica este vicepreședintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, incubatorul legilor din România. Când vine vorba de respectarea lor, deputatul le încalcă fără remușcări
Edi Popica este jurist de profesie. În Camera Deputaților activează în Comisia Juridică, dar când vine vorba de respectat legile pe care ei le fac în Parlament, acesta, cu bună-știință, se poziționează în afara lor. O tehnică des întâlnită la PSD, iar lupii tineri din organizație continuă buna tradiție. Sperăm ca în urma acestui articol, Biroul Electoral Județean (BEJ) Vaslui să îi pună în vedere deputatului să dea jos de pe contul său de politician de pe Facebook acest mesaj, iar organele competente să îi dea amenda corespunzătoare. Am încercat să îl contactăm telefonic, pentru a ne explica de ce a postat acest mesaj electoral, în perioada interzisă, dar nu ne-a răspuns la apel. În toată perioada campaniei electorale, PSD-ul a făcut multe sesizări la BEJ, cu privire la încălcarea legii electorale, dar când vine vorba despre ei, aceștia o încalcă.. Edi Popica nu este pentru prima dată când se afla în ipostaza de lup moralist. Să ne amintim momentul arestării lui Buzatu, când acesta declara public faptul că îi pare rău că baronul roșu a ajuns după gratii, iar dacă ar fi știut de dinainte ce pregătește socrul său (Emil Savin) cu procurorii DNA, l-ar fi anunțat pe Buzatu. Acest lucru, în termeni juridici, înseamnă favorizarea infractorului. Acum, că a încălcat legea electorală este doar o chestiune de nuanță, care însă ne arată clar că politicienii de genul lui Popica își schimbă doar părul, dar năravul ba.
Popica a intrat în vrie, fiindcă victoria lui Ciolacu la prezindențiale nu mai este atât de sigură!
Sondajele de ultimă oră arată că ecartul dintre Ciolacu și urmăritori nu mai este atât de mare. Între acesta și locul al doilea, atribuit fie lui George Simon (AUR) sau Elena Lasconi (USR) este de doar 6-7 procente, însă principala îngrijorare a liderului vine din zona faptului că dreapta ar putea prinde un loc în turul 2. Pe Elena Lasconi și George Simion, ultimele sondaje de opinie îi dau umăr la umăr, la mai puțin de un procent diferență. Chiar și casele de pariuri au ridicat cota și Ciolacu nu mai este dat sigur ca și câștigător. De exemplu, la Casa Pariurilor cota lui Ciolacu de a câștiga alegerile este de 1.44. Să ne amintim că în alegerile locale, cotele lui Lucian Braniște la Vaslui sau ale lui Boroș la Bârlad, erau de 1.01. Iată de ce pesediștii din județ au intrat în fibrilații, iar Popica, cel care cunoaște foarte bine legea, crede că prin mesajele sale, îngrașă porcul în ajun. Un eșec al lui Ciolacu ar însemna sfârșitul domniei în PSD a lui Solomon și a lui Popica, văzuți nu cu ochi prea buni de armata de primari, care s-au grupat în jurul lui Ciprian Trifan. Solomon și Edi Popica au dus o campanie arogantă în județ, bazată pe înțelegeri și tot felul de șiretlicuri, dacă ne uităm numai în componența BEJ-ului și a secțiilor de votare. 80% din oamenii de acolo sunt puși de PSD, chiar dacă ei figurează pe hârtie la diverse alte partide. Trifan însă a militat pentru un altfel de campanie, bazat pe puterea partidului în a convinge oamenii, în timp ce Solomon a mers pe tot felul de înțelegeri cu primari traseiști și cu schimburi de sinecuri cu celelalte partide competitoare. De asemenea, un eșec în alegerile prezindențiale poate genera la Vaslui un scor care să nu aducă PSD-ului mult râvnitele 6 locuri în Parlament, 4 la deputați și 2 la Senat.
Inteligenta manevra! Zero bani la VRN ( uitându-ne cum acest PSD e singurul care nu are afișe de promovare pe site ul vostru) și promovare maximă. Prosti mai sunteți
Și ziarul nu transmite subliminal mesajul?…vai vai
Daca Popica este jurist înseamnă că eu sunt cosmonaut.Cum dracu sunt agreați asemenea indivizi la conducerea unei țări?Daca tot este așa șmecher de ce nu activează pe cont propriu, in privat decât să „suga” din banii românilor îndatorați până peste cap de o clica de golani care se perinda de 34 de ani pe la conducerea țării.
Un idiot care a lins fundul lui Buzatu, să-l pună prefect, pe banii lui socru-său, că Mitică nu lucra degeaba.
Popica e pe locul 3 la deputați, și ar fi mare-mare satisfacție să nu ia mandatul.
Acum s-a făcut din nou gruparea viermilor crescuți de șpăgarul cu spor la pește.
Evident incalca legea lui Borhot! Daca n-a vrut sa-ti dea banii pe geaca acum incerci sa-i lingi pantofii, care stii tu ca-s mai scumpi…