spot_img
spot_img
0.4 C
Vaslui
03-dec.-2024
spot_img

Dureri de cap de la sex, sport, parfum şi mezeluri

- Advertisement -

Pe lângă stres, parfumurile puternice, exerciţiile fizice, consumul de brânză, mezeluri şi vin pot provoca dureri de cap şi pot accentua migrene.

Emoţiile puternice, efortul fizic intens şi cofeina în exces cresc brusc circulaţia sângelui la nivelul creierului şi pot provoca dureri de cap sau pot agrava migrenele.

Şi fumatul privează creierul de oxigen, iar anumite substanţe din brânzeturi fermentate, mezeluri şi vin afectează negativ activitatea nervoasă.

1. Stresul

Orice factor de stres poate creşte tensiunea cerebrală şi poate provoca o migrenă. „Legăturile nervoase se sensibilizează şi astfel apare durerea. În timpul migrenei, se eliberează substanţe care dilată vasele de sânge şi inflamează scoarţa cerebrală”, explică Cristian Gavrilă, medic internist la Policlinica nr. 2 din Brăila.

2. Parfumurile puternice

Parfumurile, chiar şi cele plăcute, pot fi responsabile de migrene, însă nu se cunosc cauzele exacte ale acestui fenomen. Şi vopseaua ori anumite flori şi orice mirosuri tari stimulează sistemul nervos într-un mod negativ.

3. Accesoriile de păr

Modul în care îţi aranjezi părul poate, de asemenea, să provoace dureri de cap. De exemplu, „coada de cal” poate „stresa” scalpul. Căciulile strâmte, bentiţele, clamele pot avea acelaşi efect.

4. Sexul şi exerciţiile fizice intense

Efortul fizic dus la extrem, inclusiv sexul, poate duce la migrene, din cauză că vasele de sânge de la nivelul scalpului şi gâtului se inflamează şi determină presiune la nivelul creierului. Cele mai comune sunt migrena „joggerului” sau migrena asociată sexului. Cei care fac sport cu regularitate nu sunt afectaţi.

5. Brânza

Brânzeturile fermentate (gen feta, cheddar, mozzarella, parmezan) pot provoca deseori dureri de cap şi pot accentua migrenele la cei cu predispoziţie. Principalul vinovat e substanţa numită tyramină, care se eliberează când anumite tipuri de proteine se descompun.

„O altă substanţă care favorizează durerile de cap e histamina şi se găseşte, de regulă, în brânzeturi vechi. Cu cât sunt mai vechi, cu atât concentraţia de histamină e mai mare”, explică nutriţionistul Corina Zugravu.

6. Vinul roşu

Tyramina se regăseşte şi în vinul roşu şi în unele sortimente de lichior. „Vinul roşu conţine tyramină şi, în plus, diverşi aditivi. Şi, cum alcoolul intensifică circulaţia sângelui, efectul este mai intens”, adaugă nutriţionistul Corina Zugravu.

7. Mezelurile

Mezelurile conţin pe lângă tyramină, nitriţi care cresc circulaţia sângelui la nivelul creierului la anumite persoane. De regulă, migrenele provocate de mezeluri sunt resimţite în părţile laterale ale capului, spre deosebire de migrena clasică (resimţită pe o parte).

8. Mese neregulate sau „săritul peste mese”

Migrenele provocate de foame sunt, de cele mai multe ori, înşelătoare, pentru că se manifestă înainte de apariţia senzaţiei de foame. În acel moment, scade drastic glucoza din sânge şi apar sincope la nivelul creierului. „Odată ce se instalează, acest tip de migrenă nu se vindecă doar cu un baton de ciocolată”, atenţionează Corina Zugravu.

9. Fumatul

Fumatul activ, ca şi cel pasiv, mai exact expunerea la nicotină, conduce la subţierea scoarţei cerebrale, împiedică oxi genarea corectă a creierului şi duce la apariţia migrenelor extrem de agresive, resimţite pe o singură parte.

10. Cofeina

„Consumată cu moderaţie, cofeina e panaceul ideal pentru migrene şi chiar se găseşte în multe analgezice. Un consum haotic provoacă însă reversul medaliei”, adaugă nutriţionistul. Nu renunţaţi brusc la cofeină, ci gradual, întrucât se pot înrăutăţi simptomele.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.