Dumitru Sechelariu a fost transferat duminică la un spital din capitala Austriei. Postul Antena 3 a anunțat că fostul primar al orașului Bacău a fost dus cu un transport special la Viena, după ce starea de sănătate s-a mai stabilizat în urma operației suferite.
Dumitru Sechelariu a fost internat pe 31 ianuarie la Spitalul de Neurochirugie din Iași și la două zile a fost transferat la București, la Spitalul Floreasca. Aici, o echipă de medici renumiți în țara noastră l-au operat. Presa centrală a relatat că fostul edil ar fi fost operat la plămâni și la coloană, dar familia a interzis cu desăvârșire medicilor să facă vreo precizare legată de diagnosticul lui Dumitru Sechelariu. Imediat ce a ajuns la Floreasca, s-a pus problema transferului la Viena sau o clinică din Turcia, însă cotidianul “Adevărul” a relatat că medicii vienzei ar fi refuzat transferul când au evaluat analizele pacientului. Acum s-ar părea că fostul primar a fost dus la Viena. Familia Sechelariu și medicii de la Floreasca au trimis presei, zilele trecute, un comunicat în care susțin că Dumitru Sechelariu a fost operat, este într-o evoluție favorabilă, urmând procedurile specifice la terapie intensivă.