STRATEGIE… Unul dintre avocații lui Buzatu aruncă bomba și confirmă că baronul de Vaslui este martor denunțător în alt dosar de corupție, altul decât cel în care este judecat pentru o mită uriașă de 1,25 milioane de lei, luată la portbagaj. Însă, prin textul unei scrisori publice pe care o adresează poporului, în numele unei informări corecte a acestuia, încearcă să ne convingă că Buzatu face fapte bune din pușcărie. Adică prinde infractori care atentează la banii Uniunii Europene. Iată, așadar, unde era bunul samaritan, pe care presa locală îl crucifică. “În contextul enunțării în spațiul public a unor împrejurări sau scenarii absolut elucubrante și a unor elemente faptice profund mincinoase și lipsite de orice minim fundament real sau adevăr referitoare la motivul și contextul prezenței domnului Dumitru Buzatu la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași în cursul zilei de 9 aprilie, societatea noastră de avocați este împuternicită în mod expres de către domnul Dumitru Buzatu să comunice public punctul domniei sale de vedere. (…) Domnul Buzatu a fost audiat pe data de 9 aprilie în calitate de martor denunțător (în sensul dispozițiilor articolului 19/Legea 68/2002 privind protecția martorilor) într-o lucrare aflată la acest moment pe rolul Direcției Naționale Anticorupție – ST Iași, care vizează în esență o infracțiune de folosire/prezentare de documente/declarații false dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri/active din bugetul UE sau bugetele administrate de aceasta ori în numele acesteia, cu consecințe deosebit de grave”, spune Cristian Winzer. De fapt, scopul acestei scrisori este acela de a-i liniști pe cei care se simt cu musca pe căciulă. Vorbim de persoanele din anturajul acestuia, care au participat la faptele de corupție, fiindcă de unul singur nu ar fi putut dezvolta un sistem atât de buruienos, dar bănos, de a face șpăgi. Dacă Elena Udrea a ales să facă un semn ca în lumea mafioților, de pe scările Tribunalului, ducând degetul arătător la nas, semn că nu-și trădează complicii, Buzatu a ales o cale mai modernă, punând avocatul să facă în numele său o scrisoare publică. Spunem acest lucru fiindcă în acea scrisoare, apărătorul lui Buzatu a subliniat că denunțul clientului său “nu vizează pretinse infracțiuni de corupție sau asimilate faptelor de corupție din Consiliul Județean Vaslui, din anumite instituții aflate în subordinea acestuia sau din cadrul organizației județene sau centrale a PSD, așa cum s-a prezentat în spațiul public, ci doar o infracțiune împotriva intereselor financiare ale UE, săvârșită exclusiv de către o entitate privată și de către reprezentanții în drept și în fapt ai acesteia”. Deci, Buzatu e un băiat bun, toarnă și el pe cineva, salvează visteria UE, iar procurorii recunoscători, poate, poate, îl vor lăsa de Paște acasă.
Decizia lui Dumitru Buzatu de a se transforma în martor denunțător a luat prin suprindere pe unul dintre avocații lui Buzatu. Este vorba de profesorul universitar Daniel Atasiei, care habar nu avea că a fost Buzatu la DNA în calitate de martor denunțător, deși reporterii Vremea Nouă l-au surprins zilele trecute vorbind la Vaslui, cu fiul baronului, Tudorel Buzatu: “Nici nu a fost cu mine și nici nu știu ce a făcut acolo. Ca orice martor, poți alege să discuți cu procurorii și fără să fii însoțit de un avocat, dar nu cred că, în cazul clientului meu, este puțin probabil să se fi întâmplat lucru acesta. Poate că a mers însoțit de către celălalt avocat al său, cel de la București. Eu sunt apărător doar în dosarul de la Tribunalul Vaslui”. Unul dintre motivele pentru care Dumitru Buzatu a ales să se transforme în martor denunțător ține de prevederile legale în domeniu: persoana care are calitatea de martor și care a comis o infracțiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei. Denunțul formulat de Dumitru Buzatu la DNA vine înainte ca Tribunalul Vaslui să se pronunțe în dosarul în care este inculpat asupra excepțiilor sale. Săptămâna viitoare, instanța din Vaslui va stabili dacă va începe judecata pe fond și dacă Buzatu va rămâne în continuare în penitenciar sau măsura arestului preventiv va fi înlocuită cu una mai blândă.
Avocatul Cristian Winzer, supărat foc pe redactorii Vremea Nouă, pentru că au aflat de Buzatu că e martor denunțător
Avocatul fostului președinte al CJ Vaslui Dumitru Buzatu a confirmat ceea ce Vremea Nouă a anunțat deja, și anume faptul că Buzatu, în arestul preventiv, a trecut la făcut denunțuri, sperând că, dacă îi va turna pe alții, șansele sale de a petrece Paștele acasă, în familie, vor crește. Într-o postare extrem de îndârjită, avocatul Cristian Winzer a încercat să îi liniștească în mod public pe angajații de la CJ Vaslui, dar și pe cei din PSD, spunând, cu subiect și predicat, că denunțurile făcute nu i-ar viza. Accentuează însă faptul că Dumitru Buzatu a ajuns în ingrata postură de “martor denunțător”. Avocatul Winzer nu a scăpat, totuși, prilejul, de a da un perdaf jurnaliștilor de la Vremea Nouă, care nu au făcut decât să dezvăluie faptul că Buzatu s-a pus pe scris denunțuri după gratii, aspect confirmat, iată, și de propriul său apărător. Mai exact, apărătorul fostului șef al județului susține că clientul lui a dat declarații doar într-un dosar care vizează doar o infracțiune împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. În schimb, acesta vrea să ne convingă că Dumitru Buzatu nu s-a implicat deloc în alegerile locale din iunie și că vizitele pe care acesta le-a avut la Peniteniciarul Vaslui nu au avut legătură cu acestea. «DENUNȚUL nu vizează pretinse infracțiuni de corupție/infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție (deci NU vizează fapte de corupție în instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean Vaslui, în interiorul instituției pe care a condus-o vreme îndelungată, dar și în interiorul partidului din care a făcut parte, fie că vorbim de filiala județeană a PSD sau de PSD central, “NU descrie traseul șpăgilor”, NU conține “amănunte picante legate de modul în care s-au luat șpăgile și mai ales cine le lua” – cum, în mod depotrivă halucinant, revoltător și vădit mincinos se arată în aceeași presă locală!), ci doar o infracțiune împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, săvârșită EXCLUSIV de către o ENTITATE PRIVATĂ (și de către reprezentanții în drept și în fapt ai acesteia), iar NICIDECUM de către eventuale persoane/entități publice și/ sau partide politice (nici de la nivel local și nici de la nivel central)! », a spus Cristian Winzer, într-un comunicat postat pe rețelele de socializare.
Nașul Țibulcă a fost la întâlnirea cu Ciolacu de mână cu senatoarea Crețu și, dintr-o dată, aceasta nu mai este în dizgrația partidului
INEXPLICABIL… Surpriză de proporții vineri, în sala Casei de Cultură din municipiul Vaslui, în timpul alegerilor din interiorul PSD. Printre cei aflați în sală, chiar în primele rânduri, s-a numărat senatorul Gabriela Crețu, fosta soție a lui Dumitru Buzatu și nașul, Ioan Țibulcă. Este interesantă venirea lui Țibulcă la un astfel de eveniment, fiindcă acesta s-a retras de mult din politică. Vremea Nouă are probe solide că la DNA Iași se instrumentează și un alt dosar, care de data aceasta vizează acte de corupție ale nepotului lui Țibulcă, Constantin Pricope, director la LDP Vaslui, societate în subordinea CJ Vaslui și Dumitru Buzatu. Este vorba de nerespectarea unui contract de furnizare mixtură asfaltică, care a fost atribuit prin licitație. La ordinul lui Buzatu, Pricope nu a cumpărat mixtură asfaltică de la firma care a câștigat licitația, ci de la o altă companie, prin încredințare directă, la preț dublu. La această companie este director tehnic și fiul primarului Vasile Pavăl. De asemenea, la discuțiile avocatului Winzer, pe lângă Tudorel Buzatu, a participat și Vasile Pavăl. Întâlnirea a avut loc de curând. Ce o fi căutat nașul Țibulcă la o întâlnire cu Ciolacu, doar cei din camarila lui Solomon știu, însă cert este că după discuțiile de acolo, când Ciolacu a fost întrebat la conferința de presă de prezența senatoarei la ședință, după ce chiar acesta a suspendat-o, președintele PSD mai, mai, că și-a înghițit limba și mai că nu a spus că la iarnă Crețu va fi pe listele de la parlamentare pe loc eligibil. Iată o răsturnare de situație! Până acum, Crețu nu mai era în calculele PSD și, după ce Buzatu a început să scrie procurorilor denunțuri, dintr-o dată are șanse. Putem spune că nașul Țibulcă, care a fost la vorbitor cu Buzatu, este talismanul norocos al soției lui Buzatu.
La ce companie se referă Winzer, când spune că Buzatu e martor denunțător într-un dosar ce privește fraudarea fondurilor europene
SCENARIU… Vremea Nouă încearcă să ghicească la ce companie se referă avocatul lui Buzatu, când spune că baronul PSD a fost dispus să spună cum o companie privată a vrut să folosească documente false pentru a lua fonduri europene. Reporterii Vremea Nouă pleacă în construcția scenariului lor de la informația că, imediat după arestarea lui Buzatu, la Primăria Zorleni a fost o percheziție și s-au cerut actele prin care compania fiicei lui Emil Savin, martorul denunțător care i-a servit geanta cu bani lui Buzatu, a solicitat fonduri europene pentru construcția unui hotel vis-à-vis de Pensiunea Mira. Firma se numește Simba Tours. De atunci a mai fost audiată la DNA, fiica lui Savin, care este și soția deputatului Eduard Popica. Aceasta le-a spus procurorilor că finanțarea a căzut din motive că documentele au fost depuse după termenul limită și că acesta nu obținuse avizul ISU pentru construcție. Posibil ca pe această speță să fie făcut denunțul, fiindcă Tudorel Buzatu a spus în grupurile de prieteni că “Taticu’ se va răzbuna pe Farmazon!” și că “Îl va face să sufere prin copii, cum a mai făcut-o!”. Pe surse, Buzatu nu a făcut numai acest denunț. Mai sunt patru astfel de documente și este posibil că în următoarea perioadă să vedem și alte arestări ale DNA, dacă cele scrise de Buzatu se adeveresc. Semnul va fi dat în curând. Dacă Buzatu scapă la următorul termen cu o măsură mai blândă, gen arest la domiciliu, atunci înseamnă că DNA Iași a prins încă un pește gras în năvod sau poate chiar mai mulți.
Stai dracului să te ia de moșneag libidinos și hoț acolo până crapi, jegule!!!!
Să îmi mulțumiți mie că eu va bag pe Pecheanu de la Drânceni in pușcărie ,am un teanc de hârtii scrise tema pentru DNA cu toate golăniile lui timp de 12 ani cât a fost primar ,m-am alăturat lui la vrăjeală sa îi urmăresc intențiile.
O întrebare: Nenorocitul de Pavăl n-a făcut nimic fără să știe Buzatu. Au fost la parte,
Cât îl va vinde Buzat-ncătușatu?
Dar pe cei cau care a lucrat din CJV ?
Cazacu de la DGASPC mai este încă în funcție?
Sa spuna Cazacu cati bani au cheltuit din bugetul CJ prin tari straine impreuna cu Buzatu, Bichinet si Buruiana, pe vremea cand era mic sofer, nu mare director.
Ce vă mai duceți după fentă… Ponea este răspunsul. Singurul dobitoc care l-a supărat pe ghebosul rămas fără bani de păcănele. Singurul care a stat cu fundul in doua părți. Și prietenii știu de ce.
Hai Tudorica, știm ca poți.
Buzatu+Pavăl +Ciupilan=PSD=Ciuma Roșie
Daca e sa ne luam dupa titlu, inseamna ca lui Solomon si Popica („cetatenii cu simt civic pronuntat”) le tzatzaie fundul.
Dar important este cum ii priveste Mitica, ca prieteni sau dusmani? Oare cum? Oare cum?
Si uite asa s-a distrus PSD-ul la Vaslui! Prosti mai sunt!
Problema e daca tie iti tzatzaie vreo ceva? Lasa grija altora! Cine te mai f..te pe tine inafara de grija ! Etî problema!
„tzatzaie vreo ceva”…
Bou mai esti, anonimule!
Nu exista un bou mai mare decat primul Anonim al tarii 😀
Dă pe goarnă tati stai ca fraierul la bulău ………. DOAMNE AJUTĂ să cadă mai mulți pești la năvodul dna….. dăi pe toți aiă care zgărpănau pe la porțile tale …toți îmbuibații ăștia lacomi care fură și nu se mai satură ……..din cauza acestor borfași nu avem școli , spitale, autostrazi nu avem nimic numai furat și minciuni !
Butoiul cu rahat scrie sub toate numele redactiei. Azi e gelu, maine Cezara, alta data Croitoru. E fiert ! Se umfla 10 chile pe zi. Asteptam momentul exploziei. Va fi cea mai spectaculoasa bomba cu caca din istorie. Pana atunci mai depresurizeaza cazanul cu articole din categoria fâs! Curajosule incoruptibil, poti sa scrii si de niste fapte adevarate? De exemplu despre milioanele de masti luate din bani UE de Tataru si care zac intr-un depozit plin ochi la Protectia plantelor. Ce zici? Scrii? Sau stii si tu care e fondul denuntului si dai cu nuca-n perete sa distragi atentia de la coruptul Nelutu…
Nu va place rahatul turcesc, dar pe cel romanesc il adorati. Cata nesimtire poti sa ai sa stii ca tatuca este prins cu la furat si sa ii arati pe altii…. Asta inseamna scoala de partid… postacule.
Daca vrei mai avem! De Ponea ce zici? Scrii? Ca usor udor tot la Nelutu ajungem. O sa/i iasa candidatura asta pe nas😂😂😂
La cata prostime este in Vaslui, si la cat sug de la tzata PSD-ului, nu ma mir sa iasa un alta piticanie ca si buzatu.
Buzatu, ca orice bou politic din tara asta ajuns la putere, a luat peste picior presa timp de 20 de ani. Acum culege ce a semanat, adica picioare in cur de la ea si incearca sa dea explicatii peste explicatii. Nu merge taica…