spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Dumitru Ancutei, primul din fratii Dinamitã, bãgat la închisoare!

- Advertisement -

DREPTATE…Locuitorii comunei Epureni pot rãsufla usurati, mãcar pentru 30 de zile: Dumitru Ancutei, unul din fratii „Dinamitã” a primit mandat de arestare si a ajuns direct în Penitenciarul Vaslui. Acesta este acuzat pentru furt calificat, faptã sãvârsitã în luna aprilie anul trecut, la Poienesti. El a primit o pedeapsã de doi ani de închisoare, mandatul fiind emis ieri de cãtre Judecãtoria Vaslui. Cercetat în mai multe dosare penale, pentru furt, loviri si alte violente, Dumitru Ancutei se „lãfãia” în libertate, inexplicabil, primind cel mult mãsura controlului judiciar. Fratii Ancutei, Dumitru si Valentin, care au zeci de dosare penale la activ si sunt cunoscuti ca betivi, bãtãusi si hoti, fãrã nici un Dumnezeu, au tãbãrât pe 26 octombrie, peste familia Stroescu din Suletea, care se întorcea acasã cu cãruta, de la Horga. Au bãtut bãrbatul, iar pe femeia care tipa de fricã, au cãlcat-o în picioare, aproape sã o omoare! Femeia a ajuns la Iasi cu multiple fracturi costale, apoi la spitalul din Bârlad unde a fost operatã pentru fracturã de splinã, tot din cauza bãtãii, acumulând peste 90 de zile de îngrijiri medicale.

Curtea de Apel Iasi a fãcut dreptate cetãtenilor din comuna Epureni, respingând apelul lui Dumitru Ancutie, de 27 de ani, din comuna Epureni, localitatea Horga, care a fost condamnat de Judecãtoria Vaslui într-un dosar penal de furt calificat. Dumitru Ancutei s-a înhãitat cu un minor de 17 ani, din Poienesti si în noaptea de 14/15 aprilie anul trecut, a furat o bovinã de la o femeie din localitatea Poienesti. Cum era de asteptat, dupã ce a fost prins, cu tot cu complicele Toare Parnavel, Judecãtoria Vaslui le-a dat câte doi ani de închisoare cu executare, ambii hoti nefiind la prima faptã de acest gen. Curtea de Apel Iasi le-a respins apelul ca nefondat si astfel sentita datã de judecãtorii vasluieni a rãmas definitivã. „Condamnã pe inculpatul Ancutei Dumitru, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru sãvârsirea infractiunii de furt calificat, pedeapsã pe care inculpatul o va executa în regim de detentie (fapta din 14/15.04.2017).”, este sentinta care l-a bãgat dupã gratii pe unul din fratii Dinamitã, care au înspãimântat comuna Epureni.

Vã reamintim cã Dumitru Ancutei este cel care a bãtut pe Mioara Stroescu, de 47 de ani, din comuna Suletea, pe 26 octombrie, când femeia se întorcea cu sotul ei acasã, de la hramul satului Horga, unde locuiesc fiica si ginerele lor. Mioara Stroescu, a suferit acum câteva zile o operatie complicatã, fiindu-i scoasã splina. Femeia se zbate între viatã si moarte de pe 26 octombrie, când a fost internatã mai întâi la Iasi, iar pe 11 noiembrie, salvatã in extremis la spitalul din Bârlad, de medicii bârlãdeni chirurgi. Agresorul ei, Dumitru Ancutei a fost cercetat doar sub control judiciar de cãtre procurorul de caz de la Parchetul Bârlad! Cazul fratilor Ancutei din localitatea Horga, comuna Epureni deja a ajuns o problemã pentru toatã zona (Epureni, Banca, Suletea), acestia fiind „înregimentati” într-o bandã de infractori, printre care se numãrã si fratii Maftei (Sorinel Pustiu’) si multi altii. Bandã care este toleratã, spre stupefactia sãtenilor terorizati, furati si bãtuti, de politistii din comuna Epureni si de cei din Suletea. Iar când politistii de la Murgeni îsi fac meseria, se lovesc de mãsuri incredibile luate de procurorii de caz, care lasã în libertate pe infractorii din Epureni. Ultima infractiune, de pe 8 noiembrie, a arãtat si cam ce „respect” dau ei politistilor. „Îmi bag p..a în politisti”, „Dau m…e la gardã”… Si asta în timp ce Dumitru Ancutei era sub control judiciar si nu avea voie sã pãrãseascã localitatea si nici sã participe la baluri … Noroc cu judecãtorii vasluieni si cei de la CA Iasi, care au „ascuns”, cel putin pe Dumitru Ancutei! Ceilalti infractori sunt si ei cercetati pentru ultraj sau alte infractiuni de furt, dar tot sub control judiciar.

CITITI SI:  http://vremeanoua.ro/fratii-dinamita-din-epureni-terorizeaza-satele-iar-politistii-se-ascund

http://vremeanoua.ro/fratii-dinamita-luati-pe-sus-de-mascati-dupa-ce-si-au-facut-live-uri-pe-facebook-la-un-bal-foto-video

http://vremeanoua.ro/cine-protejeaza-gasca-fratilor-dinamita-video

http://vremeanoua.ro/politia-a-%E2%80%9Espart-gasca-fratilor-dinamita-din-epureni

http://vremeanoua.ro/justitie-ca-la-barlad-victima-la-reanimare-agresorul-sub-control-judiciar-video

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.