SFÂNTA LITURGHIE…Dacã, de obicei, pericopele evanghelice duminicale ne vorbesc despre tãmãduiri sau minuni sãvârsite de Domnul Hristos ori despre parabole în care ne învatã cum sã ne mântuim sufletele, iatã cã, în duminica aceasta, în textul evanghelic citit la Sfânta Liturghie, Mântuitorul ne relateazã mai multe aspecte din tabloul celei de-a doua Sa veniri pe pãmânt. În teologia ortodoxã, aceastã a doua venire a Mântuitorului mai este numitã Parusie sau Judecatã de Apoi sau Judecatã universalã.
Pr. Andrei Zãgan
Evanghelia care se citeste în biserici duminica aceasta ne vorbeste despre judecata sufletelor noastre: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, si toti sfintii îngeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna înaintea Lui toate neamurile si-i va despãrti pe unii de altii precum desparte pãstorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împãratul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvântatii Tatãlui Meu, mosteniti Împãrãtia cea pregãtitã vouã de la întemeierea lumii. Cãci flãmând am fost si Mi-ati dat sã mãnânc; însetat am fost si Mi-ati dat sã beau; strãin am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati îmbrãcat; bolnav am fost si M-ati cercetat; în temnitã am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Îi vor rãspunde, zicând: Doamne, când te-am vãzut flãmând si Te-am hrãnit? Sau însetat si ti-am dat sã bei? Sau când Te-am vãzut strãin si Te-am primit sau gol si Te-am îmbrãcat? Sau când Te-am vãzut bolnav sau în temnitã si am venit la Tine? Iar Împãratul, rãspunzând, va zice cãtre ei: Adevãrat zic vouã: Întrucât ati fãcut unuia dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati fãcut. Atunci va zice si celor de-a stânga: Duceti-vã de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic, care este gãtit diavolului si îngerilor lui. Cãci flãmând am fost si nu Mi-ati dat sã mãnânc; însetat am fost si nu Mi-ati dat sã beau; strãin am fost si nu M-ati primit; gol, si nu M-ati îmbrãcat; bolnav si în temnitã, si nu M-ati cercetat. Atunci vor rãspunde si ei, zicând: Doamne, când Te-am vãzut flãmând, sau însetat, sau strãin, sau gol, sau bolnav, sau în temnitã si nu ti-am slujit? El însã le va rãspunde, zicând: Adevãrat zic vouã: Întrucât nu ati fãcut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati fãcut. si vor merge acestia la osândã vesnicã, iar dreptii la viatã vesnicã.” (Matei 25,31-46)
CINE SI CÂND VA FI JUDECAT?
Judecata de Apoi se va întâmpla la sfârsitul veacurilor, adicã la sfârsitul lumii, când toti oamenii care au trǎit pe pǎmânt de-a lungul veacurilor, se vor înfǎtisa înaintea scaunului de Judecatǎ. Ea nu trebuie confundatã cu Judecata particularã care este fãcutã fiecãrui suflet în parte, atunci când acesta ajunge, dupã ce pãrãseste trupul din viata pãmânteascã, înaintea Dreptului Judecãtor.Si despre Judecata particularã si, mai ales, despre Judecata universalã, Fiul Lui Dumnezeu ne vorbeste în Sfintele Evanghelii. Cum va fi judecata? Dreptul Judecãtor, Domnul Hristos, nu va sãvârsi judecata dupã legile omenesti, ci dupã Legea Sa moralã pe care a adus-o El însusi în lume si pe care a lãsat-o apostolilor si urmasilor acestora, pânã în ziua de astãzi, pentru a o propovãdui în întreaga lume.
IUBIREA, INIMA MORALEI CRESTINE
Principiul fundamental al Legii morale date de Dumnezeu este iubirea, cãci tot Mântuitorul ne aratã în Evangheliile Sale care este cea mai mare poruncã din Lege, si anume: „Sã iubesti pe Domnul Dumnezeul tãu din toatã inima ta si din tot sufletul tãu si din toatã puterea ta si din tot cugetul tãu, iar pe aproapele tãu ca pe tine însuti.” (Luca 10, 27; Marcu 12, 30-31; Matei 22.37-39) Asadar, iubirea omului trebuie sã se îndrepte cãtre Dumnezeu, cãtre aproapele, dar si cãtre sine însusi. Pericopa evanghelicã de astãzi ne vorbeste despre iubirea fatã de aproapele, o conditie sine qua non pentru ca omul sã se mântuiascã. Degeaba spui cã îl iubesti pe Dumnezeu, dacã esti impasibil la suferintele sau la trebuintele celor de lângã tine. În textul evanghelic de astãzi, Fiul Tatãlui ne spune cu subiect si predicat faptul cã El este prezent într-un chip tainic în fiecare om care suferã pe pãmânt si care asteaptã ajutor si iubire, de la semenul sãu. Si, tot cu subiect si predicat, ne spune cã cei care nu îsi iubeste prin faptã aproapele, va merge la osânda cea vesnicã. Aceastã pericopã ar fi bine dacã am citi-o mãcar o datã pe zi sau, si mai nimerit, dimineata când iesim din casã, pentru a sti ce avem de fãcut în ziua ce urmeazã, si seara, când ne întoarcem, pentru a ne verifica dacã ziua care tocmai se încheie am trãit-o în Hristos.
DILEMA CRESTINULUI: DACÃ NU AM FÃCUT NICIODATÃ RÃU NIMÃNUI, MÃ VOI MÂNTUI?
Multi dintre noi se amãgesc cu urmãtoarea idee: de când mã stiu, nu am fãcut niciodatã niciun rãu nimãnui, prin urmare, Dumnezeu trebuie sã mã iubescã si sã mã primeascã la El. Iatã cã, dacã pânã acum nu am stiut, aflãm astãzi cã nu e suficent sã nu facem rãu cuiva pentru ca Dumnezeu sã ne iubeascã. Pentru ca Hristos sã ne iubeascã, viata si faptele noastre nu trebuie sã se raporteze la ,,nimãnui”, ,,nimeni” si ,,nimic”, pentru cã Dumnezeu ne-a creat pentru a trãi în comuniune cu ceilalti oameni; asadar, viata si faptele noastre trebuie sã se raporteze la ,,ceva” si, mai ales, la ,,cineva”, adicã la cel si la cei pe care i-am ajutat de-a lungul trecerii anilor. Este, dacã vreti, ca si o axã a matematicii: dacã sãvârsesti rãul, esti în partea de jos a axei; dacã faci binele, esti în partea de sus. Dar dacã nu faci nimic, esti zero. Ca sã te poti ridica la împãrãtia cea de sus, trebuie sã fii peste zero, trebuie sã fii pe plus. Diavolul se bucurã si de cei care fac rãul, dar si de cei care nu fac rãul, dar nici binele nu îl fac. Acestia tot ai lui sunt; pentru cã, în fapt, omul care îl vede pe cel de lângã el cã este în suferintã si cã asteaptã sprijin dar, în cele din urmã, îl ocoleste, sãvârseste tot un rãu, întrucât produce în sufletul suferindului dezamãgire si amãrãciune.
CE VA ÎNCLINA BALANTA LA JUDECATÃ? URCUSUL SPRE ÎMPÃRÃTIA CERURILOR
CONCLUZIE...Toatã viata noastrã pe pãmânt este, de fapt, drumul nostru cãtre împãrãtia lui Dumnezeu. Acest drum este pavat cu oameni care au nevoie de ajutorul, de iubirea noastrã. Pe acestia nu îi putem ocoli, ci trebuie, prin iubirea concretizatã în fapte, sã îi facem parte din viata noastrã, din drumul nostru cãtre Dumnezeu. Doar asumarea lor prin iubirea în faptã ne dã posibilitatea continuãrii urcusului nostru spre împãrãtia cerurilor. Ocolirea acestor oameni înseamnã ocolirea lui Hristos, care se identificã cu ei. Nu poti ajunge la Hristos, dacã îl ocolesti. Deci faptele milei crestine sunt cele care vor înclina balanta la judecatã. Domnul Iisus Hristos ne-a spus în nenumãrate rânduri ,,cã noi toti trebuie sã ne înfãtisãm înaintea scaunului de judecatã al lui Hristos, ca sã ia fiecare dupã cele ce a fãcut prin trup, ori bine, ori rãu.” (II Corinteni 5,10) Mai concret si mai simplu de atât, nu se poate spune cum va fi judecata.Prin urmare, citind textul evangheliei de astãzi, trebuie sã ne întipãrim în minte douã aspecte: mai întâi, faptul cã judecata, atât cea particularã cât si cea universalã, sunt la fel de reale cum este si realitatea mortii trupesti. Iar, în al doilea rând, trebuie sã ne amintim în fiecare zi cã cel dintâi criteriu al judecãtii va fi practicarea sau nepracticarea milei si iubirii arãtate prin faptã fatã de cel ce este în necaz.
