TRIST…Umilinte de nedescris au fost suportate zi de zi de pãrintele Mina Dobzeu, în perioada cât trufasul Corneliu a condus Episcopia Husilor! Martorii care au vãzut cu ochii lor cât de rãu se purta Episcopul cu „Duhovnicul închisorilor comuniste” cred cã a sosit momentul ca lucrurile sã fie spuse, mãcar în parte. „Episcopul Corneliu nu a stiut cã eu sunt în chilia pãrintelui. A deschis brusc usa, izbind-o cu piciorul, cred, si a început sã îi strige: mosneag nebun, cum de ai îndrãznit sã publici carti, fãrã binecuvântarea mea?”, povesteste bibliotecarul Constantin Donose, care, martor incognito la o asemenea scenã, a refuzat sã îi mai pupe mâna pe care i-o întinsese ostentativ, alegându-se cu o amenintare: „Lasã, cã ne-om mai întâlni noi”, a spus PS Corneliu, pãrãsind furios chilia modestã a lui Mina Dobzeu.
Câtã vreme încã mai putea merge, pãrintelui Mina Dobzeu îi fãcea mare plãcere sã îsi serbeze ziua de nastere, pe 4 noiembrie. Venea multã lume sã îl felicite si sã îi cearã binecuvântarea. Veneau oameni de pretutindeni, cu drag de cãlugãrul din „Jurnalul Fericirii”, a lui Nicolae Steinhardt. Cum chilia sa era micutã, Mina Dobzeu voia sã facã în sala în care se servea masa, în bucãtãria din curtea Episcopiei. Într-un an, noul Episcop Corneliu a dat dispozitie cã, dacã vrea sala pentru ziua sa, sã plãteascã chirie. Pãrintele Mina a plãtit pentru trei ore, iar personalul de acolo, desi invitatii – oameni de culturã – nu terminaserã de mâncat, i-au spus cã timpul a expirat. „Atât de tristi am fost pentru pãrintele. Noi toti stiam cã asemenea dispozitie absurdã este datã de Episcopul Corneliu, care îl ura pentru toatã dragostea pe care o vedea cã i-o dãruiau oamenii din jur. Tot timpul spunea cã e senil si cã este un scandalagiu. S-a uitat urât la cei care veneau la pãrintele Mina. La el nu venea nimeni. Ani la rând au avut chiliile alãturi, dar la Preasfintitul nu venea sã batã nimeni, cu drag. Si asta îl enerva. Îi fãcea prosti pe toti, iar de pãrintele Mina zicea cã nu are carte si e vai de capul lui. Când a fost întronizat, l-a închis în chilie. A dat ordin sã nu cumva sã scape din chilie mosneagul”, povestesc preotii care au fost si i-au rãmas aproape lui Mina Dobzeu.
„Mi-a întins, cu aer superior, mâna, ca sã i-o pup. Eu am dat doar noroc”
O întâmplare la fel de urâtã este scoasã la ivealã de bibliotecarul Constantin Donose, cel care a fost mereu apropiat de pãrinte. Într-unul din anii în care Corneliu preluase frâiele Episcopiei, bibliotecarul, încântat de sculpturile pe care Mina Dobzeu le fãcuse pentru a le dãrui, a propus ca toate acestea sã aparã într-o publicatie, care sã rãmânã mãcar pe un raft într-o bibliotecã. „Am reusit sã scoatem primele exemplare si, chiar dacã era searã, am zis cã mã duc la pãrintele Mina. M-au vãzut cã vin cu ele câtiva de prin curtea Episcopiei. Când am intrat în chilie, pãrintele a fost nespus de bucuros. S-a uitat lung la pagini, mai zãrea putin. I-am povestit cum a fost. Încântat de tot ceea ce a iesit, pãrintele Mina m-a rugat sã stau sã îi citesc din revista care se numea „Artã si credintã”. Probabil, Episcopul Corneliu, stiind cã venisem cu revistele la pãrintele Mina, a asteptat sã plec. Dar fãrã, probabil, sã se gândeascã la faptul cã eu mai rãmãsesem acolo. Am vãzut cum, deodatã, usa se deschide brusc si cred cã a împins-o cu piciorul. Eu eram pe un scãunel, care este lângã usã. Cum usa s-a dat în lãturi, eu deja nu mã mai vedeam. El s-a dus tintã la patul pãrintelui si i-a strigat „Mosneag nebun, mosneag nerod, cum ai avut îndrãzneala sã publici reviste fãrã binecuvântarea mea?”. Pãrintele Mina a încercat sã îngãime ceva, sã se scuze, dar el rãcnea si îl certa. Eu m-am miscat din locul unde eram, dupã usã, si când a dat cu ochii de mine, s-a schimbat la fatã. Mi-a spus „domnule Donose, am auzit despre dumneavoastrã, una, alta, etc. Nu vã mai luati dupã acest mosneag, cã el e asa si pe dincolo…” si mi-a întins, cu aer superior, mâna. Probabil, ca sã i-o pup. Eu am dat doar noroc cu el. Si i-am spus cã pãrintele Mina stie bine ce face, e un om iubit… Probabil, s-a simtit rãu, ofensat, cãci, sfidãtor, a plecat, îmbufnat, spunând cã lasã, ce ne-om mai întâlni noi. A fost un fel de amenintare. Apoi, într-adevãr, ne-am întâlnit pe la evenimente, pe la Bibliotecã, pe la Unitatea Militarã, dar deloc, absolut deloc nu am mai vorbit. Parcã nici nu ne vedeam. Asta este ceea ce stim, dar câte n-om sti din câte a trãit pãrintele Mina cu acest om acolo…”, a spus bibliotecarul Constantin Donose.
