Local

DSP Vaslui și DSVSA Vaslui, primele reacții în cazul angajaților abatorului de pui, depistați pozitiv la testul pentru COVID-19

Un număr de 60 de persoane de la cel mai mare abator de pui din municipiul Vaslui, au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, astfel că autoritățile statului au dispus o serie de măsuri. Toți angajații confirmați cu coronavirus vor sta în izolare la domiciliu, cazurile mai grave, urmând a fi internate la spitalul din Bârlad. Potrivit Mihaelei Vlada, directorul DPS Vaslui, triajul va fi făcut in cursul zilei de azi. „Chiar în aceste momente, domnul doctor discută cu angajații, să vedem care vor să se interneze, care vor să stea izolați la domiciliu. Marea majoritate a acestor angajați sunt asimptomatici”, ne-a declarat sefa DSP Vaslui.

Abatorul își va continua activitatea cu personalul clinic sănătos

Contactat telefonic, directorul executiv adjunct al Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui ne-a declarat că nu se pune problema retragerii produselor abatorului respectiv de pe piață. „Noi am primit o notificare din partea agentului economic prin care am fost înștiințați că din 100 de angajați testați pentru coronavirus, 60 au avut rezultate pozitiv. Nu se pune problema retragerii produselor de pe piață. In continuare, unitatea își va desfășura activitatea cu personalul clinic sănătos. Noi am recomandat ca în cazul în care linia de producție este afectată, agentul economic să ia legătura cu alte abatoare din județ”, a declarat dr. Nelu Munteanu, directorul executiv al DSVSA Vaslui.

Back to top button