spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Drogat la un pas de moarte în curtea spitalului

- Advertisement -

La un pas de tragedie chiar în curtea Spitalului Judeţean. Un tânăr de 26 de ani, din Botoşani, a fost găsit în parcul unităţii sanitare drogat şi cu hipotermie, căzut inconştient pe ciment.

Norocul tânărului a fost un muncitor al unităţii sanitare, care a mers prin părculeţul din spatele spitalului pentru a verifica o instalaţie a clădirii. Acesta l-a văzut pe tânăr leşinat, aproape inconştient şi a alertat cadrele medicale de la Urgenţe, aducându-l în interior, împreună cu unul din oamenii de la serviciul de pază.

Tânărul a fost însă imediat recunoscut de cadrele medicale, care spun că au de a face des cu el, din cauza consumului de substanţe interzise. Acesta a fost preluat în camera de urgenţe majore, urmând a fi trimis la Psihiatrie, după ce era stabilizat, însă, cunoscând deja sistemul, acesta a fugit după ce şi-a revenit din starea de visare în care era. „Era îmbrăcat cu adidaşi, blugi şi o geacă subţire, căzut lângă o bancă, în stare de semiconştienţă. A fost adus în serviciul nostru, cu o uşoară hipotermie, stabilizat, însă după câteva ore a fugit, când a început să îşi revină”, a spus un asistent din cadrul UPU-SMURD……..https://www.monitorulbt.ro/local/2020/01/19/drogat-la-un-pas-de-moarte-in-curtea-spitalului/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.