spot_img
spot_img
4.4 C
Vaslui
15-nov.-2024
spot_img
spot_img

Dreptate pentru Transport Public în litigiul privind terenul de pe Narciselor 14bis!

- Advertisement -

Certificatul de proprietate emis de Consiliul Județean Bacău, declarat LEGAL de instanța de judecată

La capătul unui proces maraton, întins pe mai bine de 6 ani de zile, instanța de judecată a stabilit – irevocabil – că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului din strada Narciselor 14 bis, aflat în patrimoniul societății Transport Public, este legal. Certificatul fusese emis pe numele societății de către Consiliul Județean (CJ) Bacău, în mai 2009. Legalitatea actului a fost, însă, contestată de Primăria Bacău. Președintele CJ Bacău, Dragoș Benea, a făcut public rezultatul litigiului, în ședința de luni, 18 aprilie 2016, acuzând conducerea Primăriei Bacău că a blocat, din considerente politice, atât derularea unei investiții în municipiul Bacău, cât și dezvoltarea societății de transport în comun. Strămutat la Tribunalul Sibiu, procesul s-a încheiat în defavoarea Primăriei Bacău, instanța de fond respingând acțiunea municipalității în septembrie 2015. Primăria a făcut recurs, iar în februarie 2016 Curtea de Apel Alba Iulia a consfințit legalitatea certificatului și a dreptului de proprietate a Transport Public asupra terenului de 3,4 hectare de pe strada Narciselor 14 bis.

sursa: http://www.desteptarea.ro/dreptate-pentru-transport-public-in-litigiul-privind-terenul-de-pe-narciselor-14bis/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.