SUFERINȚA UNEI MAME… Durerea pierderii singurului băiat a fost prea grea pentru un suflet de mamă! Cu câteva zile înainte de a se împlini un an de când studentul hușean, Lucian Arion, a dispărut în apele Mării Negre, în dreptul stațiunii Costinești, mama lui, Daniela, s-a stins, la numai 41 de ani. Săptămâna trecută, mama îndurerată care continua să spere cu disperare că cineva îi va găsi fiul, nu a mai avut puterea să lupte și s-a stins. Apropiații spun că incertitudinea legată de copilul ei, al cărui trup nu a putut fi găsit nici până azi, a măcinat-o zi și noapte, până când organismul ei a cedat. Suferința a fost imensă! În ultimele zile, slăbită și fără dorința de a mai lupta, a refuzat să mai mănânce. A fost dusă la intubată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, la Secția ATI, a fost conectată la aparate, iar după trei zile, în care medicii au depus eforturi pentru a o salva, femeia s-a stins. A fost condusă pe ultimul drum sâmbătă, 22 iulie, iar în urma ei au curs lacrimi amare. „..Cuvintele sunt de prisos. Lucian și-a luat Îngerul acasă, în ceruri. Dumnezeu să vă odihnească în pace pe amândoi”, a fost unul dintre numeroasele mesaje transmise, de cei care au simțit cu adevărat dimensiunea tragediei care a încercat în ultimul an această familie din Huși.
Lucian Arion din Huși și Aurel Pintea din Crețești erau ambii studenți și îi lega o frumoasă prietenie încă de pe băncile Colegiului Agricol “Dimitrie Cantemir” din Huși. Anul trecut au mers la mare, pentru a lucra pe litoral în perioada estivală, așa cum au mai făcut-o și anterior, fiind genul de tineri harnici și serioși, pe care familiile lor se puteau baza. Pe data de 9 august însă, într-o clipă nefastă, când cei doi făceau baie în mare, în dreptul stațiunii Costinești, valurile l-au luat pe Aurel Pintea, au spus martorii oculari. Cum băiatul nu știa să înoate, Lucian Arion nu a ezitat o clipă să sară pentru a-și salva prietenul. Din păcate, curenții i-au tras pe ambii sub apa agitată. Au venit salvatorii de la ISU Constanța, i-au căutat, dar zadarnic. Trupul lui Aurel Pintea a fost depistat între stabilopozi după câteva zile și a putut fi înmormântat creștinește în satul natal, însă Lucian Arion nu a mai fost găsit nici până azi. Familia sa nu a încetat niciodată să spere că tânărul este viu și cumva s-a salvat singur, fiind un băiat puternic și pasionat de sport. Cum zilele treceau, la fel și lunile, cele mai negre gânduri începeau să prindă contur, ceea ce a afectat foarte mult familia lui Lucian.
Mama lui Lucian s-a topit pe picioare de suferință și nu a încetat nicio clipă să spere că își va găsi fiul. Peste câteva zile se împlinea un an de la tragedie!
În familia lui Lucian el era singurul băiat și mai avea două surori, una în prezent studentă în anul II la Facultatea de Litere din Iași, iar celalaltă este elevă în clasa a XI-a. Mama lor, Daniela Arion, nu și-a putut reveni după momentul dispariției în apele mării a fiului ei. Suferința, incertitudinea și frica au măcinat-o zi și noapte. Deși încă tânără și în putere, s-a topit pe picioare în tot acest timp, spun apropiații, și, probabil, ceea ce trăia s-a acutizat în ultima vreme, când știa că se apropie împlinirea unui an de la momentul fatidic de la Costinești. Cei din familie spun că starea sa de sănătate s-a degradat treptat, iar în ultima vreme refuza chiar să mai mănânce. Nu mai avea puterea de a lupta. A fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde a stat în comă, conectată la aparate. Trei zile au încercat medicii să o salveze, însă nu s-a mai putut face nimic. Daniela Arion s-a stins din viață, spre deznădejdea fiicelor și soțului, rămași să ducă în suflet mai departe durerea pierderii și a lui Lucian, dar și a mamei sale.
Doi părinți, răpuși de durere, și-au înmormântat fiica de 41 de ani!
Cuvintele nu pot exprima durerea sfâșietoare pe care o simte un părinte care își pierde copilul. Nimic nu îi mai poate alina sufletul. Familia trece acum printr-o adevărată dramă: Daniela Arion și-a pierdut fiul, pe Lucian, iar acum doi părinți bătrâni și bolnavi, și-au îngropat fiica, în care și-au pus toate speranțele pentru a-i îngriji la bătrânețe. “Viața a vrut așa. Aveau o familie foarte frumoasă, erau muncitori, respectuoși, liniștiți. Uitați-vă ce copii educați și cu bun-simț au! Ea era o mamă devotată, care și-a îndrumat copiii spre școală, să meargă la facultate, să realizeze ceva serios în viață. Soțul ei muncește în Germania. Acum, dacă fata care este studentă merge la Iași, cea mai mică va rămâne în grija bunicii sale. Nu îi va fi ușor, că și ea și soțul ei, care și el este bolnav, au suferit mult. După situația cu nepotul, acum și-au înmormântat fiica la doar 41 de ani. Daniela ar fi împlinit 42 de ani în septembrie. Dar Dumnezeu le așează pe toate cum știe, ce mai poate fi spus… Multă putere de a trece peste această durere celor din familie și sincere condoleanțe”, spun apropiații familiei Arion.