APEL UMANITAR… Ajunsã la capãtul puterilor, o vasluiancã îsi strigã disperarea. Mariana Augustin are 48 ani, locuieste în conditii precare într-o garsonierã din Zona Industrialã, nu are curent electric, nu are apã si nu are niciun venit. Nu lucreazã pentru cã, spune ea, nu o angajeazã nimeni cu defectul pe care îl are la picior – în urmã cu trei ani de zile, si-a fracturat piciorul stâng dupã ce a cãlcat strâmb într-o gaurã de canal, iar de atunci nu se mai poate sprijini pe picior. Merge doar cu ajutorul unei cârje. „Nu am stabilitate. Desi mi s-a spus cã pot lucra patru ore pe zi, ca sã primesc grad de handicap 3 si un mic ajutor financiar, nu prea am cum. Cine aflã cã vreau sã muncesc si mã vede cu cârja asta, mã întreabã: <<poti sã te tii tu treabã?>>”, explicã femeia.
Povestea Marianei Augustin este cu mult mai dramaticã. În urmã cu 21 ani, o întâmplare nefericitã a marcat-o. Sotul i-a agresat pe unul dintre cei trei copii ai lor, cel mai mic. „I-a dat cu pumnul, i-a sucit maxilarul si a vrut sã-l omoar. Avea vreo douã luni si trei sãptãmâni. Politia i-a interzis sã mai calce pe acolo, dupã aceea l-au dat afarã si de la Mecanica. Nu prea am mai dat ochii cu el de atunci. Nu mai stiu nimic de el. Nu ne-am despãrtit, în acte am rãmas în continuare cãsãtoriti, pentru cã nu am avut bani”, îsi aminteste Mariana.
„Trãiesc doar din mila oamenilor”
Si-a crescut copiii cu greu, dintr-o salariu de cãlcãtoreasã la Confectii, iar acum a rãmas singurã. „De 21 de ani sunt singurã. M-am sãturat de viata asta chinuitã. Trãiesc din mila oamenilor. Mã duc în fiecare sâmbãtã si duminicã la Biserica „Sfântul Ioan”, pãrintele Mogos mã cunoaste, îmi mai dau oamenii câte o bucãticã de pâine, un bãnut, cât sã am strictul necesar… La copii nu pot sã apelez, cã de abia se descurcã si ei. Cel mare si-a fãcut si el o familie, nu poate sã mã ajute. Ce zice norã-mea, da’ se bagã maicã-ta? Cel mic de-abia s-a dus sã lucrez în Bucuresti,
are o prietenã si când se întoarce, vã dati seama, cheltuie banii cu gagicã-sa, doar n-o sã-i cheltuie cu mãmicã-sa. Viata asta de copil… Fata trãieste cu un mosneag, în destrãbãlare. Nu întelege. E greu si pentru ei, darãmite pentru mine. Am fãcut o cerere la primãrie zilele trecute pentru un ajutor de încãlzire, acum astept sã vãd dacã îmi va accepta. Nu vreau sã mã gândesc cã acusi vine iarna si va fi un ger de îngheatã apa. Va trebui sã încãlzesc din nou apã, sã o pun în bidoane si apoi sã le bag lângã mine în pat, cã altfel nu stiu cum o sã mã descurc. Dar si butelia costã destul de mult… Eu am sobã, nu am lemne, da’ oricum nu pot sã fac focul, pentru cã vecinii din lateralul meu a pus cablajul sub burlanul meu si se încãlzeste, mi-e cã ia foc totul. Le-am spus cã nu e bine ce au fãcut, dar’ mi-au rãspuns: <<da’ ce, îti trebuie încãlzire?>>. Trebuie lungit burlanul sau sã-si mute ei cablajul”, spune Mariana. Oricine doreste sã o ajute, poate lãsa un mesaj pe pagina de Facebook a ziarului „Vremea nouã”, pentru a fi pus în contact cu femeia.
