Două persoane au ajuns marți seara la spital, în urma coliziunii dintre un autotren, o autoutilitară și un autoturism, pe DN 2, în zona localității Grănicești. În urma unei manevre greșite făcute de unul dintre conducătorii auto, autoturismul a intrat în coliziune cu autotrenul, în impact fiind implicată și o autoutilitară Volkswagen. Cinci perosane din cele 3 mașini au dost implicate în accident, iar în urma coliziunii o femeie a rămas încarcerată în interiorul autoturismului. Accidentul s-a petrecut după ora 18.00, la fața locului fiind solicitată intervenția unui modul de descarcerare format din autospeciala de descarcerare și două ambulanțe SMURD, în sprijinul cărora a venit și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Echipa de intervenție a reușit extragerea femeii din interiorul autoturismului și transportarea acesteia la spital, ea fiind conștientă și cooperantă. Din cele cinci persoane aflate în autovehiculele implicate în accident, doar două au avut nevoie de îngrijiri medicale, după o evaluare a medicilor de la fața locului, o a doua femeie fiind transportată și ea la spital, pentru investigații suplimentare…………