spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Două cămile au galopat printre maşini, pe artera principală a Sucevei

- Advertisement -

Scene uluitoare s-au petrecut ieri, în plină zi, pe Calea Unirii din municipiul Suceava, două cămile galopând printre maşini, pe artera principală a oraşului. Ineditul incident s-a petrecut în jurul orei 13.30, cămilele fiind văzute în timp ce alergau dinspre centrul oraşului spre Grupul Şcolar. Cămilele au „colorat” traficul din Suceava până în zona Bazarului, unde s-au oprit şi au fost ajunse din urmă de cei care le-au scos la plimbare prin oraş. Trecând peste partea amuzantă a poveştii, nu a lipsit mult ca animalele să provoace un accident rutier.

S-a trezit în faţă cu două cămile care veneau de pe sens opus
Dorin Ailenei, un şofer care se afla în trafic, s-a întâlnit brusc cu cele două cămile care veneau din sens opus.
„Urcam dinspre Grupul Şcolar spre Centru, iar deodată am văzut cum din sens opus vin două cămile. Una era pe banda I, iar una pe banda a II-a. Mult mai din urmă veneau în fugă nişte tineri care voiau să le prindă”, a povestit bărbatul scena uluitoare. Acesta, ca şi mulţi alţi suceveni, a avut un adevărat şoc când s-a trezit în faţă cu mamiferele erbivore de talie mare care trăiesc tocmai în Africa de Nord şi în Asia. Unii oameni au pus şi mâna pe telefon şi au sunat la 112. Un echipaj al Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Suceava s-a deplasat imediat în zonă. A găsit cămilele în benzinăria OMV de peste drum de Bazar. Erau deja ajunse din urmă de circari, situaţia fiind sub control.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2015-10-16/Doua-camile-au-galopat-printre-masini-pe-artera-principala-a-Sucevei

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.