spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Dosarul violului de la Voinesti s-a încheiat, victima si agresorul s-au împãcat!

- Advertisement -

INCREDIBIL…Violul de la Voinesti în care a fost implicat un afacerist local nu mai este viol. Si asta dupã ce presupusa victimã, Codruta Pãdurean, a decis, zilele trecute, sã-si retragã plângerea. Drept urmare, Cristinel Mihai Chircu, bãrbatul acuzat cã ar fi violat-o pe fatã, a scãpat de arestul preventiv, dar si de dosarul penal. În luna martie, Mihai Chircu a fost arestat dupã ce o tânãrã din localitatea Gârdesti l-a acuzat de viol. La acea vreme, gura satului vorbea despre o datorie de 900 de lei pe care tânãra o avea de plãtit si pe care a vrut sã o achite cu o partidã de sex. Este posibil ca undeva întelegerea dintre cei doi sã fi avut de suferit si bãrbatul a fost arestat si acuzat de viol. Dupã retinerea acestuia, au iesit la ivealã tot felul de povesti legate de victimã, o tânãrã de 18 ani, cãsãtoritã în localitatea Gârdesti si mamã a unui copil. Conform spuselor sãtenilor, toatã povestea nu ar fi fost decât o înscenare pentru ca fata sã punã mâna pe niste bani. Dupã aproximativ douã luni de la arestarea preventivã a presupusului violator, se pare cã povestile sãtenilor se adeveresc sau au avut un sâmbure de adevãr, dacã tinem cont de faptul cã povestea s-a finalizat cu retragerea plângerii victimei.

Încã o poveste asemãnãtoare cu cea a creatorului de modã bârlãdean, condamnat zilele trecute pentru sechestrare de persoane, dar care a scãpat de acuzatia de viol dupã ce victima si-a retras plângerea. De data aceasta este vorba de o faptã petrecutã în localitatea Gârdesti, comuna Voinesti, în luna martie. Afaceristul local Cristinel Mihai Chircu a fost acuzat de viol de o tânãrã de 18 ani, care a povestit politistilor cã a fost abordatã de bãrbat, luatã cu masina, apoi violatã în afara localitãtii. Dupã ce apetrecut aproape douã luni în arestul politiei, bãrbatul de 38 de ani a fost pus în libertate si va scãpa de acuzatii dupã ce presupusa victimã si-a retras plângerea. La scurt timp dupã retinerea acestuia, oamenii din sat povesteau cã, de fapt, totul nu a fost decât o înscenare pentru ca fata sã mai punã mâna pe niste bani si sã scape de datoria pe care o avea la magazinul presupusului violator. Nu se stie ce s-a întâmplat exact si ce a detreminat-o pe Codruta Pãdurean sã-si retragã plângerea, dar existã si posibilitatea ca ceea ce spuneau oamenii sã fie adevãrat. De cealaltã parte, un unchi al fetei sustine cã aceasta si-a retras plângerea la presiunea rudelor celui acuzat de viol. Cert este cã, dupã aproximativ douã luni petrecute în arest preventiv, bãrbatul este liber si dosarul întocmit pe numele lui a fost închis.

Povestea violului de la Gârdesti

RECHIZITORIU…Mihai Cristinel Chircu a ajuns în arest dupã ce, în luna martie, o tânãrã din localitate l-a acuzat de viol. Din primele cercetãri a reiesit faptul cã, în seara respectivã, fata s-a urcat în masina lui Chircu cu gândul sã ajungã acasã. Numai cã acesta ar fi cotit masina când a iesit din Voinesti pe un drum lateral, într-o zonã pustie, si a solicitat fetei sã întretinã relatii sexuale cu el. Ea s-a opus si atunci ar fi început calvarul. Mihai Chircu a folosit violenta, adicã a bãtut-o zdravãn si a violat-o. Apoi a amenintat-o cu moartea dacã spune cuiva. Când a ajuns acasã la concubinul ei cu care are un copil, fata i-a spus ce s-a petrecut, neputând ascunde urmele vizibile de bãtaie de pe fata si corpul ei. Plângând, i-a spus cine a violat-o si împreunã s-au dus la politie si au reclamat fapta. Vãzutã prin ochii sãtenilor, povestea violului de la Gârdesti, comuna Voinesti, are o întorsãturã ciudatã. Oamenii vorbesc despre faptul cã, de fapt, totul ar fi pornit de la o datorie de 900 de lei pe care victima ar fi avut-o la magazinul agresorului. Mai mult, oamenii din comuna Voinesti au doar cuvinte de laudã la adresa celui acuzat de viol, Mihai Cristinel Chircu, si o pãrere mai putin bunã despre Codruta, tânãra de 18 ani care l-a acuzat de viol. Chiar dacã „gura satului” spune cã o partidã de sex ar fi putut sterge o datorie de 900 de lei din „caietul” magazinului patronat de Mihai Cristinel Chircu, se pare cã undeva întelegerea dintre cei doi a avut de suferit. Pânã la urmã, ancheta politistilor ar fi trebuit sã scoatã adevãrul la ivealã, dar nu a mai apucat. În localitate, pãrerile despre viol au fost si rãmân împãrtite, dar majoritatea sar în apãrarea afaceristului local. „Nu este primul care cade în plasa fetei ãsteia. Cunosc cel putin patru bãrbati care au cãzut în capcana fetei, toti mici întreprinzãtori din zonã. A mers de bunã voie cu fiecare dintre ei si apoi le-a cerut bani sã nu meargã la politie si sã declare cã a fost violatã. Am înteles cã a primit bani de la doi dintre acestia. Unul i-ar fi dat 5.000 de lei si celãlalt 10.000 de lei, sã nu meargã la politie si sã îi bage în necazuri. Stiu cã si lui Mihai Chircu i-a cerut bani, si nu putini. Dupã ce au fost împreunã, i-a cerut sã steargã datoria si i-a cerut 50.000 de lei sã nu se ducã la Politie”, povestea, la scurt timp dupã arestarea lui Chircu, o rudã a bãrbatului acuzat de viol. Întrebat telefonic despre acest lucru, Chircu nu a negat faptul cã tânãra care l-a acuzat de viol i-ar fi cerut bani si, voalat, a confirmat si suma.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.