Toţi ochii de pe scena politică, dar şi din sistemul judiciar, privesc astăzi către Instanţa Supremă, de unde vom afla verdictul final în cauza supranumită „Dosarul Poşta”.
UPDATE 1. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție cer o pedeapsă maxima de 15 ani.
Foştii miniştri Zsolt Nagy (Telecomunicaţii) şi Tudor Chiuariu (Justiţie) vor afla care le va fi soarta penală, acesta fiind ultimul termen, aşa cum a anunţat Instanţa Supremă la începutul lunii decembrie.
Reamintim că cei doi foşti miniştri sunt judecaţi sub acuzaţia de abuz în serviciu pentru că au avizat şi participat la trecerea din proprietatea Poştei Române în proprietate privată a unui imobil situat în centrul Capitalei. „Transferul” parafat prin Hotărâre de Guvern s-a făcut prin falsuri, la un preţ mai mic cu 3,6 milioane de euro decât preţul real, potrivit DNA.
Tensiune şi în politic, şi în Justiţie
Completul de trei judecători a decis, la fond, achitarea lui Tudor Chiuariu (cu opinia separată a judecătoarei Francisca Vasile care l-a găsit vinovat) şi condamnarea lui Zsolt Nagy la 3 ani şi jumătate de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei. Totodată, fostul şef al Poştei Române, Dan Mihai Toader, a primit 6 ani de închisoare, Andrei Marinescu, director executiv – 5 ani şi jumătate şi Emanoil Lepădatu, director economic executiv – 5 ani de detenţie. Administratorul firmei Topcadex 99, Ioan Folfă, a primit un an de închisoare, cu suspendare.
Va păstra instanţa de recurs verdictul iniţial? Sau completul de 5 judecători ai Instanţei Supreme va achiesa la opinia separată a judecătoarei Francisca Vasile? Sunt întrebări pe care le-am cules din lumea politică. Şi oameni din sistemul judiciar au nedumeriri: „Va fi din nou atacată Justiţia şi după acest verdict final?”.
Autor: Violeta Fotache
Citiţi mai mult: Dosarul Poşta. Verdict la Instanţa Supremă – Justiţie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/dosarul-posta-verdict-la-instanta-suprema-1076599.html#ixzz2qIAvX7rM
EVZ.ro