HOTÃRÂRE Instanta Tribunalului Vaslui si-a declinat ieri competenta, în ceea ce priveste solutionarea dosarului în care un grup de contrabandisti moldoveni, precum si un politist de frontierã din cadrul STPF Vaslui, si-au dat mâna pentru a trece tigãri netimbrate peste frontiera verde.
Instanta Tribunalului Vaslui si-a declinat competenta cãtre Curtea de Apel Iasi. Pânã acum, instanta vasluianã a constatat legalitatea si temeinicia mãsurii arestãrii a celor sapte inculpati din dosar, cãrora li s-a aplicat mãsura privativã de libertate încã din luna mai a acestui an. De reamintit cã Ivan Musteatã, coordonator al retelei, era chiar seful Sectorului de Frontierã de la Leova – Republica Moldova, iar Iurie Volceanov era, de asemenea, ofiter în structurile de combatere a infractiunilor de la frontiera cu România. Acestia au vrut sã îl atragã în grupul lor si pe Ionel Lascu, seful Sectorului Berezeni, al Politiei de Frontierã, promitându-i si chiar dându-i mitã câteva mii de euro. Lascu, în schimb, a refuzat sã intre în jocul lor, dar a anuntat imediat DNA-ul, contribuind la prinderea acestora. Nu acelasi lucru l-a fãcut politistul Valentin Badiu care, interesat sã ajute contrabandistii, le dãdea mesaje pe telefon, cu diverse atentionãri privind posibilitãtile de trecere a mãrfii ilegale. Când contrabandistii moldoveni au bãnuit cã Ionel Lascu nu vrea sã coopereze cu ei, au pus la cale un plan de intimidare a acestuia, amenintându-l cu moartea. “Îi vor costa si mai mult aceste amenintãri fãcute la adresa lui Ionel Lascu, chiar dacã nu si le-au pus în aplicare”, au spus avocatii. Iatã ce au spus procurorii, în propunerea de arestare preventivã a membrilor retelei: “Prin rezoluția din data de 02.12.2013, s-a dispus începerea urmãririi penale întrucât din datele și informațiile existente la momentul respectiv rezultã faptul cã funcționari ai Sectorului Poliției de Frontierã Leova (Republica Moldova) au contactat reprezentanți ai Sectorului Poliției de Frontierã Berezeni (România), în vederea creãrii unei breșe în dispozitivul de supraveghere a frontierei de stat, cu scopul de a introduce în România (fraudulos) cantitãți de țigãri, în schimbul serviciilor oferind sume de bani cuprinse între 10.000-15.000 euro. Inculpații Iordachi Vasile, Volceanov Iurie și Musteațã Ivan (ofițeri în cadrul Sectorului Poliției de Frontierã Leova – Republica Moldova) au inițiat/constituit un grup infracțional organizat, specializat în derularea de operațiuni de contrabandã, concretizate în introducerea frauduloasã pe teritoriul României, peste frontiera verde, în perioada decembrie 2013 – mai 2014, a unor diverse cantitãți de țigãri, fãrã ca acestea sã fie supuse regimului fiscal din România”, au arãtat anchetatorii.