spot_img
4.5 C
Vaslui
07-nov.-2024
spot_img

Dosarul Dîmbu – Olărean, retrimis la DNA: judecătorii cer completări ale anchetei

- Advertisement -

Marele dosar de corupţie al DNA care îi priveşte pe procurorul suspendat Dumitru Dîmbu, judecătorul suspendat Bogdan Bărbuţă, fostul primar al municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, judecătorul suspendat Daniela Prandea şi omul de afaceri Constantin Babiuc, aflat în faza de Cameră Preliminară la Curtea de Apel Cluj din octombrie 2014, ar urma să revină, în parte, pe masa procurorilor DNA. Asta pentru că magistraţii de la Curtea de Apel Cluj au decis, după mai bine de un an şi jumătate, că dosarul mai are nevoie de completări. Mai exact, dosarul ar urma să fie retrimis la DNA pentru refacerea urmăririi penale în ceea ce priveşte interceptările ambientale realizate în cadrul anchetei. Decizia face referire la faptul că interceptările ambientale au fost declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională a României. Un amănunt important este că această decizie de retrimitere a dosarului la DNA nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa supremă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Ancheta în acest dosar a început în iunie 2014, iar acţiunea de la vremea respectivă a procurorilor structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a soldat cu arestarea preventivă a lui Dumitru Dîmbu, Bogdan Bărbuţă şi Constantin Babiuc.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2016-06-22/Dosarul-Dimbu-Olarean-retrimis-la-DNA-judecatorii-cer-completari-ale-anchetei

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.