REDUȘI LA TĂCERE… Angajații Transurb sunt anchetați ca pe timpul lui Ceaușescu. Referatele lor de cercetare disciplinară au la bază declarații ce seamănă izbitor de mult cu notele informative date, înainte de ’89, la Securitate. Și nu ne referim aici doar la exprimare, ci și la faptul că, o parte dintre ele, au apărut după ce angajații au criticat conducerea societății. Spre exemplu, unul dintre ei a ajuns în comisia de disciplină pentru că a avut “comentarii privitoare la deciziile și dispozițiile conducerii societății, asociate cu injurii, jigniri, acuze nefondate la adresa directorului general”. “Să-mi bag *** în gura lui ăla care vrea șefie” și “să plătească Plăcintă Mariana (n.r. director) 2 miliarde, bani pe care i-a furat la Transurb Vaslui”, sunt vorbele care l-au băgat pe un șofer în comisia de disciplină. Pentru că a intervenit în ședința în care acesta era audiat, liderul de sindicat, Samir Ioniță, este și el cercetat disciplinar. I s-a reproșat că “a dat buzna”, că a încercat să-i intimideze pe membrii Comisiei de disciplină cu amenințări și că a tulburat lucrările comisiei. Samir Ioniță are însă un as în mânecă ce arată că lucrurile nu au fost nicidecum așa: o înregistrare audio în care se aude că nu a vorbit urât și că, dacă nu intervenea el, colegul său era audiat fără apărător pe motiv că “noi (n.r. membrii comisiei) nu ne facem programul după avocat”. Pe înregistrare se aude și cum președintele Comisiei, juristul Liviu Matieș, încearcă să facă o glumă, iar liderul de sindicat îi spune “haideți domn’ Matieș, nu mai faceți mișto…”. “Ce să facem?! Nu suntem la Academia Română, se mai întâmplă ca oamenii să mai scape câte vorbă mai nelalocul ei, poate că nu au un limbaj elevat, dar ce să facem, îi anchetăm disciplinar pentru orice cuvânt aiurea?!”, a declarat liderul de sindicat Samir Ioniță.
Angajații serviciului public de transport local, SC Transurb SA, trebuie să aibă mare grijă ce spun despre cei din conducerea societății. Exprimările plastice nu sunt agreate și îi pot trimite în fața Comisiei de disciplină, acolo unde vorbele lor vor fi analizate la sânge. Pentru că, deși pare greu de crezut, conducerea Transurb are timp să-și bată capul cu orice vorbă aruncată-n vânt de subordonați. Ca să se pună bine cu conducerea, unii dintre ei îi pârăsc pe cei care vorbesc urât, în special despre directoare, și fac note informative asemenea celor ce se făceau, în perioada comunistă, către Securitate. Iată cum arată una dintre ele: “În ziua de 29.12.2020, orele 13:00-13:10, ziua de miercuri, s-au adus noile formulare de completat pentru șoferi și taxatori, au început discuții contradictorii și înjurături la adresa doamnei director general Plăcintă Mariana, director al societății Transurb Vaslui, pentru că a dat la șoferi și taxatoare să completeze alte formulare și hârtii în plus. Domnul A. a înjurat de Dumnezeu și cu glas tare s-a exprimat să o schimbe pe directoare. În acel moment, am avut un dialog cu A. Eu: lasă că o să te pună director pe tine. El: să-mi bag *** în gura lui ăla care vrea șefie. Asta s-a întâmplat afară, în fața Dispecerului și la banca de fumat. La ora 16:30 eu eram la dispecer cu A. N. și a venit A și cei doi șoferi. După care A. s-a exprimat că și Plăcintă Mariana directoarea să plătească la Finante banii pe care i-a furat de la societatea Transurb Vaslui. Dialog – A: “să plătească 2 miliarde, bani pe care i-a furat Plăcintă Mariana director la Transurb Vaslui. Eu: tu ești sigur ce spui? A.: da, sunt sigur, foarte sigur că ea, Plăcintă Mariana, i-a furat”, se arată în nota informativă redactată de un angajat Transurb.
Membru în Comisia de disciplină: “salariații trebuie să arate respectul cuvenit acestei activități, atât de importantă pentru păstrarea climatului de ordine și disciplină în societate”
Pentru că a intervenit să-și consilieze colegul audiat în comisia de disciplină, liderul de sindicat a ajuns să fie și el cercetat. Iată ce scrie unul dintre membrii Comisiei de disciplină despre momentul intervenției liderului de sindicat într-o notă explicativă către conducerea societății: “Dl. Ioniță Samir Vasile a dat buzna în biroul unde se ținea ședința Comisiei de Disciplină și i-a cerut salariatului A. C. să părăsească biroul și să nu răspundă la nicio întrebare adresată de membrii Comisiei de disciplină. Președintele comisiei, dl. Matieș Liviu, i-a atras atenția că nu are voie să tulbure lucrurile comisiei și că atitudinea sa este necorespunzătoare, moment în care dl. Ioniță a început să amenințe membrii comisiei că le va face plângere penală la Parchet. Domnul A. C. solicitase o cerere de amânare a audierii pentru a putea fi asistat de un apărător. Comisia de disciplină analiza această cerere, iar dl. Ioniță a dat buzna fără a fi invitat sau fără a-și fi declinat postura de apărător ales al salariatului și pur și simplu în trăgea de mână pe A. C. să părăsească biroul. Consider că fapta salariatului Ioniță Samir Vasile, de a intimida membrii Comisiei de disciplină, cu amenințări, constituie o abatere gravă de la normele de conduită, motiv pentru care vă rog să dispuneți măsurile ce se impun pentru că astfel de incidente să nu se mai repete. Consider că membrii Comisiei de disciplină trebuie să-și desfășoare activitatea în siguranță, sub protecția normelor de conduită instituite la nivelul societății, iar salariații trebuie să arate respectul cuvenit acestei activități, atât de importantă pentru păstrarea climatului de ordine și disciplină în societate”.
Liderul de sindicat demontează afirmațiile din nota explicativă. “Vor să mă îngenuncheze, să scape de mine”
Liderul de sindicat a demontat afirmațiile din nota explicativă, explicând că deține o înregistrare audio care a surprins atât discuția colegului său cu membrii Comisiei de disciplină, cât și întreaga sa intervenție. “Nu eram nervos, poate așa vorbesc eu, mai tare. Așa mi-e felul, probabil și pentru că, fiind șofer, toată ziua îmi bârâie motorul în cap și trebuie să vorbesc mai tare, ca să mă audă lumea. Am bătut la ușă, am intrat și l-am întrebat pe colegul meu <ce? nu vrea să-ți înregistreze (n.r.cererea de amânare a ședinței)?>. Am văzut că avea în față chestionarul cu întrebări (n.r. referitoare la abaterea disciplinară), i-am zis să scrie <nu răspund nimic fără un apărător> și să dea hârtia la înregistrare. Dar nu am calomniat, nu am înjurat, nu am vorbit urât. Am spus doar că e o “mascaradă” ce se întâmpla în comisie. Dacă nu interveneam eu, îl audiau fără apărător. Pe înregistrare se aude cum colegul meu spune că nu are apărător, pentru că avocatul avea un proces la Iași, eu trebuia să intru în tură, iar vicepreședintele sindicatului, nu avea cu cine să-și lase copiii, ca să poată veni la comisie. În nota explicativă dată de unul dintre membrii Comisiei de disciplină se precizează că, în momentul în care am intrat eu, se analiza cererea de amânare, dar pe înregistrare se aude că ei luaseră decizia de a-l audia fără apărător înainte de a intra eu. Știți cum au motivat decizia de a nu amâna ședință? “Noi nu putem să ne facem programul după avocat”. Și astea nu sunt singurele situații hilare. Dacă pun eu o postare pe Facebook și îmi pune un coleg un stiker, îl cheamă să dea o notă explicativă. Mi s-a întâmplat asta. Doamna director a chemat o colegă să dea notă explicativă că ce înseamnă acel stiker pe care l-a pus la o postare de-a mea. Era vorba de un monițoi cu o geantă în mână, care ar fi făcut referire la ea. I-a dat avertisment pe motiv că în timpul serviciului nu are voie să stea pe telefon, dar poate luase o pauză de 5 min. Ei vor să-mi arate că mă îngenunchează, că mă dau afară din oraș, vor invoca “sunt abateri grave, repetate”. Ce să zic, dacă ei conduc, au relații?! Ce să fac, eu le arăt legea și se fac că plouă”, a declarat, revoltat de situație, liderul de sindicat.
Arăt că decand a venit în funcție a est director general la Transurb Vaslui i-a pus la punct pe șoferi .Nu respectau programul de lucru se duceau la pușcași și făceau grătare ,nu veneau în zonă cu cursa luau motorină și benzină arăt că m-am mutat in zona ind.in anul 2017 vedem in stație nu ajungeau cursele la grătare la bârfă sa terminat cereri erau puse la Transurb Vaslui și la Primărie nu se mai poate trebuie sa respectam programul respect pentru Managementul Director gata cu încălcările disciplinare. La treabă de când a venit acest Director se se respectă regulile respect. Cu salariile au dreptate angajații sunt mici în bătaie de joc .
Asta face ea la serviciu? D-l consilier Barbu știe și știa de această situație? Era în CA. Și-a luat banii și nimic. Scrie că e mândru că e vasluian. Doamna aceasta nu are treabă ? Poate ar trebui să se ducă să-și deschidă o societate a ei, nu să-și bată joc de destinele unor oameni. Fă-ți un SRL și condu-l cum vrei mata, cum vor mușchii matale! Părăsește corabia și nu mai fă circ pe banii vasluienilor!!!!
tic tac, Samir… tic tac..