spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Dosar fierbinte la DNA Iași | Răfuială internă la PSD Huși, finalizată cu o plângere la DNA. Iată cum s-a trucat concursul de manager la spital

- Advertisement -

CUTIA PANDOREI… Spitalul Huși, în frunte cu managerul Bogdan Popa, dar și cu liderii PSD ai orașului, sunt în atenția procurorilor Anticorupție! O plângere penală cu conținut exploziv a ajuns de câteva luni pe masa anchetatorilor de la DNA, iar paginile sale sunt pline cu mărturii despre sumele uriașe mascate în diverse “lucrări” locale, dar și despre modul în care se fac angajările sau numirile în posturile-cheie din instituțiile publice din municipiul Huși. În plângerea penală, un spațiu generos este, de asemenea, alocat și spitalului Huși, condus de Bogdan Popa. Procurorii sunt informați despre modul în care medicul Bogdan Popa, membru marcant PSD, a fost pus manager, făcându-se un concurs de fațadă, în care predominau membrii PSD, în frunte cu Sergiu Boeru, secretar al partidului, la acea oră. Ceea ce însă este cu adevărat important însă, abia acum urmează. Plângerea la DNA nu a fost făcută de vreun liberal supărat sau de vreun alt opozant politic al celor menționați în sesizare, ci chiar de unul dintre pesediștii din oraș, membru de seamă ai PSD Huși. Dar pentru a nu tulbura ancheta explozivă în care sunt semnale clare că se fac pași importanți în sensul stabilirii adevărului, vom proteja identitatea reclamantului, iar numele său convențional va fi “Mateescu”. Acesta, de altfel, a și cerut procurorilor DNA să îi protejeze numele, temându-se, după cum se arată în plângere, de primarul Ioan Ciupilan, pe care îl consideră “extrem de răzbunător”.

Plângerea în care se descriu pe larg aspecte penale din culisele municipiului Huși, acolo unde se fac și se desfac toate mișcările cu bani publici și cu funcții în instituțiile publice, a ajuns de câteva luni la DNA București. Sunt informații că lucrurile încep să se miște, pentru a se stabili adevărul în această cauză. Ceea ce a atras atenția anchetatorilor a fost în primul rând faptul că reclamantul nu este vreun opozant politic al liderilor PSD de la Huși, hotărât să le facă acestora viața grea, ci, din contră, este chiar un coleg de-al lor, membru marcant al organizației locale a PSD. Poate de aceea, tot ceea ce avea omul de mărturisit anchetatorilor, cu scopul declarat de a “stopa furturile din bani publici și de a se disocia el, ca persoană, de asemenea practici penale”, le-a dat procurorilor de gândit. Reclamantul a cerut ca să îi fie protejată identitatea, temându-se de răzbunarea celor dați în vileag.

Acuzații grave despre milioane de lei, alocate prin CL pentru lucrări edilitare, dar “scurse” în buzunarele membrilor PSD, prin firme de casă

Conținutul sesizării este unul de-a dreptul exploziv. “Mateescu”, reclamantul care a fost ani la rând în nucleul organizației PSD Huși și care a cunoscut nemijlocit întreg mecanismul prin care se conduce acum orașul, nu a făcut deloc economie de detalii. Acesta a acuzat faptul că sumele uriașe alocate pentru diverse lucrări locale din oraș (cum ar fi cele la Colegiul Agricol sau la Bibliotecă și Casa de Cultură), în realitate, ajung la firma obscură a lui Ioan Iacob, membru PSD și mâna dreaptă a primarului Ioan Ciupilan. Ca un detaliu care ar explica de ce multe lucrări făcute în oraș sunt dezastruoase, recent, din cauza uneia dintre lucrările făcute la Colegiul Agricol de firma lui Iacob, s-a dărâmat tavanul unei clase, iar DSP Vaslui a retras acestei școli autorizația sanitară. De asemenea, reclamantul a vorbit și despre modul în care membrii PSD ar face bani buni cu spațiile comerciale din piața agroalimentară, dar și prin Clubul Sportiv nou înființat la Huși, unde un alt membru PSD a fost pus manager.

Procurorii au aflat de la reclamantul membru PSD cum se falsifică, pas cu pas, o votare la partid

Cele mai grele aspecte ale plângerii penale vizează spitalul Huși și pe managerul Bogdan Popa. Reclamantul își asumă răspunderea pentru faptul că a cunoscut modul în care s-a organizat așa-zisul concurs pentru postul de manager al spitalului Huși, unde, spune acesta, au fost în comisie membri PSD, între care secretarul de partid, Sergiu Boeru. Acesta relatează anchetatorilor cu lux de amănunte cum s-a petrecut tot simulacrul, în urma căruia Bogdan Popa, membru PSD, fără niciun alt merit profesional sau experiență în management, a ajuns să fie manager al unității medicale. Drept dovadă, la cea mai recentă evaluare a activității, acesta a luat “satisfăcător”, cel mai slab calificativ. Odată ajuns în funcție însă, managerul Popa și-a transformat spitalul în propria moșie, mai arată reclamantul. Pesedistul mai relatează și modul în care Bogdan Popa, drept mulțumire pentru Sergiu Boeru că l-a pus manager la spitalul Huși, l-a ajutat în septembrie 2022, să ajungă și el președinte al PSD Huși. Relatările din plângerea penală conțin discuții dintre medicul Popa și Sergiu Boeru, care pun la cale falsificarea votării. Managerul Bogdan Popa îi dă asigurări lui Sergiu Boeru că el va aduce angajați de la spitalul Huși, pe care îi va face peste noapte membri PSD și care îl vor vota pe Boeru.

Angajații spitalului Huși au ajuns masă de manevră pentru managerul Bogdan Popa, se arată în plângerea depusă la DNA

Stenogramele din dosar sunt de-a dreptul scandaloase. Angajații spitalului Huși devin masă de manevră în chestiuni politice, se arată în plângere. Se dau nume concrete și multe detalii care nu pot fi, deocamdată, dezvăluite, ca să nu dăuneze anchetei. Iată însă, un fragment din plângerea penală, ajunsă la DNA: “Modul de operare, adaug faptul că domnul Popa Bogdan (fiind numit în funcția de manager al Spitalului de către o comisie de concurs ad-hoc, formată din consilierii Matei Ionel (veterinarul fermei Ciupilan!), Iacob Ioan și… Boeru Sergiu!) s-a simțit probabil dator să-l recompenseze pe acesta din urmă, susținându-l în alegerea ca președinte de filială de partid. Cum au procedat? Personal am asistat, la o discuție între cei doi, la sediul partidului, în care s-au schimbat următoarele replici: Popa Bogdan (către Boeru Sergiu): Eu pot să-ți aduc 70 de oameni!… Boeru Sergiu: Dacă îmi aduci 70 de oameni, îți dau (nota bene n.m.) 70 de mandate!… Popa Bogdan: Bine, atunci!.. De restul mă ocup eu, cu cine să voteze… e treaba mea!”… În felul acesta se purtau discuțiile pregătitoare de fraudare a alegerilor”, se arată în plângerea penală. În fapt, la conferință, acești angajați ai spitalului au participat fiind coordonați de către numita P. M. și soțul acesteia, îngrijitoare a spitalului „Dimitrie Castroian” și „apropiată” a managerului Popa și soțul brancardier în secția urgențe, angajați care recunoșteau deschis, că: „Au venit pentru șefu (adică Popa Bogdan n.m.) să-l voteze pe Boeru Sergiu”! Câteva dintre aceste persoane sunt: V. O., asistentă medicală („Am venit să votez cu cine mi-a spus șeful meu să votez!… Pentru șeful meu votez”!…), O. M., asistentă șefă, secția chirurgie, G. O., secția infecțioase, M., inginer mecanic de întreținere sau/și PSI, … C., secretara managerului Popa Bogdan, A., brancardier în secția de urgențe, un alt brancardier de la secția de pneumologie și alții, al căror nume nu le cunosc”, se arată în sesizarea adresată procurorilor Anticorupție. Procurorii nu au rămas indiferenți la multele aspecte sesizate chiar din sânul PSD Huși și sunt informații că dosarul își urmează cursul, pentru stabilirea adevărului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

35 COMENTARII

  1. Apariția acestei situații la Huși se datorează amestecului politic în numirea de șefi de structuri ale administrației publice, rezultatul fiind faptul că persoane fără competențe manageriale sau profesionale relevante ajung să conducă instituții importante, cum ar fi și spitalul din municipiul Huși sau alte organizații din județul Vaslui.

    Aceste numiri politice și ineficiența managerială afectează în mod negativ întreaga comunitate. În cazul Spitalului Huși, un management slab poate duce la degradarea calității serviciilor medicale și la o alocare ineficientă a resurselor, ceea ce pune în pericol sănătatea publică. De asemenea, lipsa de transparență în gestionarea fondurilor publice afectează dezvoltarea locală și contribuie la perpetuarea corupției.

    Din păcate municipiul Huși apare pe harta radar DNA pentru a doua oară, iată, la puțin timp după reținerea unui alt politician de notorietate, cea a lui Nelu Tătaru de la Partidul Național Liberal (PNL). Poate nu întâmplător se petrece acest lucru… Societatea civilă vasluiană (și nu numai) ar trebui să mediteze la faptul că această monstruoasă coaliție #PSD_PNL, o coaliție nepotrivită doctrinar, a însemnat doar: #INTERESE_PERSONALE, #CORUPȚIE, #ÎNȘELĂCIUNE și #MINCIUNĂ, atât la nivel local, cât și regional sau național.

    📣Această stare de lucruri poate afecta negativ percepția alegătorilor asupra partidelor care îi susțin și ar putea slăbi încrederea în procesul politic.

    📣Aceste practici adâncesc nemulțumirea cetățenilor și afectează grav percepția asupra integrității și eficienței administrației publice locale din Vaslui (și nu numai), iar soluția ar fi reformarea profundă a criteriilor de numire în funcții, întărirea mecanismelor de control și responsabilizare.

    Deși Vasluiul este un județ mai puțin dezvoltat, unde educația și accesul la oportunități sunt limitate, iar găsirea de candidați bine pregătiți sau dornici să candideze poate fi o problemă, totuși, există SOLUȚII :

    ➡În primul rând candidații trebuie SĂ FIE SELECTAȚI pentru COMPETENȚELE lor, nu pentru relațiile lor în cadrul partidelor locale sau pentru influența pe care o au în comunitate. Această STRATEGIE va limita nominalizarea unor persoane care nu sunt adecvate pentru poziții publice, de nivel înalt.

    ➡Promovarea unor candidați cu EDUCAȚIE ridicată care SĂ AMPLIFICE ÎNCREDEREA cetățenilor în competențele politicienilor și în eficiența sistemului politic, ceea ce poate duce la o PARTICIPARE RIDICATĂ la vot, deci se evită un val de nemulțumiri.

    ➡Partidele să selecteze candidați CAPABILI SĂ RĂSPUNDĂ provocărilor sociale și economice locale și regionale, oameni cu originea sau domiciliul în județul Vaslui.

    **********
    Mi-am înscris candidatura pentru #SENATUL_ROMÂNIEI în Circumscripția nr. 39 – județul VASLUI (județul în care m-am născut și am crescut🥰🥰)

    POZIȚIA 9 PE BULETINUL DE VOT.

    #PLANpentruVASLUI
    CMF Mandatar parlamentare: 11240061

  2. În primaria Huși dintre angajați sunt peste 70 % cu certificat de handicap și angajati pensionari ieșiți din sistemul public de stat anticipat la pensie pe caz de boala ! Primarule Ciupilan, unde i dreptatea ?!!!!

  3. Ehhh,poate nu știți ca Popa pozează în generos,prietenas cu toată lumea și chiar prezent pentru nevoile județului ha ha ha….golanul asta proptit de PSD.

  4. O mizerie de articol , pe bune,vendeta de cacat , se dorește sa se abata atentia de la Tataru infierand niste minciunoaice , inca odata se adeverește ca dr.Tataru ca om politic a fost un infect ,un ranchiunos ,un răzbunător, nu pune nimeni botul la vrăjelile astea , Tataru este PA politic ,dar supărarea mare este a galeriei lui Tataru care o sa o suga prin batista , Tataru tot doctor o sa ramana ,prostalanilor dar voi slugilor o sa o sugeti

  5. moorrr…. „fata de CONSTIPAT” / „om mediocru, cam prostut si arogant” :)))))))

    AICI II DAU DREPTATE COMENTATORULUI PENTRU CA AM FOST COLEGI DE LICEU, IAR OMUL S A CHINUIT RAU DE TOT.
    PROSTIA E LA EA ACASA. MAI MEREU SE CREDEA PESTE TOTI DAR EL SARACUL ESTE DE COMPATIMIT

    • Va dați seama că asta era profesor peste Popa ahahha,wai Popa ,tu care ești deșteptul pământului, ai avut profesor pe Boeru la examen?și te mai și rugai de el ,da pe alții ii faci prosti ,rasurilor, v-ati găsit voi sa îl faceți șpăgar pe dr Tătaru, nu v-ar fi rușine de idioți

  6. SERGIU BOERU – UN SPALATOR DE COVOARE …. nu poti avea pretentii la asa om mediocru, cam prostut si arogant. el saracul face combinatii ca la spalatorie la el …e NULITATE OMUL !! treziti va mai oameni buni PSD-ul nu da inainte cu asa scursuri pe care le scoateti in fata ca si presedinte al partidului ….

    P.S. – awwuuuu de si ce fata de CONSTIPAT are …

  7. Stim cine a facut plangerea mai.
    Problema este daca domnii procurori dorm cu capul pe dosar sau fac ceva .
    Il felicit pe vecinu ca a avut curajul sa se adreseze procuraturii. stima nu e un baiat prost dar sa bagat in troaca. a vrut sa iasa.
    stiu si martor. de fapt doi martori stiu
    dar imi luasem gandu l am zis ca procurorii nu mai fac nimic. dar vad ca o veste se aude. deci poate nu dorm pe ei nu stiu ce sa Zic.

  8. Ne este greata de aceste personaje .de atâția ani au învățat cum sa fure fără sa fie prinși, se știe, banii sunt tranzacționati inafara spitalului întotdeauna.

  9. Si mai plângeau cucurigii ca nu e bine si frumos sa torni șpăgarii, cateodata e destul doar unul sa dea pe goarna, dupa care se toarnă unii pe alții :))) prea prost sa fii sa ții partea cuiva, nicăieri, in nici o instituție si in nici un partid nu exista cinste, la unii se vede si la alții nu asta e toata treaba dar tara asta e corupta total si orice mizerie cat de mica iese, e bine măcar si așa

  10. Ca de obicei lansati fasuri care nu au acoperire in relaitate! Insa pentru fraierii care posteaza in apararea lui Popa Spagaru este mina de aur un astfel de asa zis articol de presa. Pot sa verse, in continuare, zoaie in capul unor oameni care nu sunt acuzati de nimic. Este putin credibil ca din 2022 de cand DNA investigheaza la spitalul din Husi sa nu il fi prins cu ceva pe manager sau sa nu fi descoperit cine stie ce fapte penale.

  11. Să se scrie și de Șăpcuța ,administratorul cimitirului Sf Toma !
    Care ia șpagă de la oameni pentru autorizații de construcții și înmormântări supraevaluate !
    La rândul lui acesta este mâna în mâna cu Ciupi! Prieteni de Poker și de vânătoare 😂😂

  12. Ete draci nu stii indentitatea alora de la spital care au fost pusi sa voteze atunci este o poza cu toti la casa de cultura aliniati frumos ..sunt in poza personalul de la biroul achizitii de la resurse de peste tot din administrativ . Iar alea din personalul medical al sectiei de chirurgie gen olaru madalina a fost complice direct la ” aranjarea” lui tataru !! Pai nu ea a dat cat a dat lui popa la angajare?? Banuti ” livrati” in iasi ??? Era ” omul” lui direct.

  13. FOARTE FIERBINTE….LA FEL CA DOAMNELE CARE INTRAU DIMINEATA SPALATE SI ARANJATE IN BIROUL NEMAINTALNITULUI CHIRURRG, NU I-AR FI RUSINE CA CEREA BANI DE LA AMARATI CARE TRAIESC DIN PENSIA DE LA C.A.P…….COTCODAC TINE GURA….ADEVARUL CA NE MINUNATI CU STIRILE VOSTRE DE ULTIMA ORA…DISPERATILORRRRR…..MAI CULEGATORILOR DE INFORMATII PRETIOASE PENTRU DNA…..ALOOOO…CINE L-A PARAT PE DOCTORASUL CEL SPAGAR?? POATE UNUL DIN AIA PE CARE I-A TURNAT EL CAND ERA COLABORATOR AL SECURITATII…RUSINE…DACA ATI ADUS CU AUTOCARUL CATIVA OAMENI SA MARSALUIASCA SI SA STRIGE NISTE ABERATII PENTRU SUSTINEREA CORUPTIEI ATI CREZUT CA CE SE INTAMPLA?? PSD UL ARE DEMNITATE, MANDRIE…..VOI FACETI DE RAS UN PARTID LEGENDAR IN ROMANIA, PARTIDUL LIBERAL, CU MEMEBRI DE SEAMA, CULTI, EDUCATI….DE ASTA S-A DEBARASAT CIUCA URGENT DE VOI..DE TOATA SLEAHTA VOASTRA….O MANA DE AHTIATI DUPA AVERE….POATE ITI VINE RANDUL SI TIE AUTOPROCLAMATULE MAI MARELE ZIARISTILOR SI CEI CARE ITI SLUJESC TIE, CARE STIE TOATA LUMEA CE FACI CA SA NU APARA ANUMITE ARTICOLE IN TURCISMUL TAU….POATE SE VOR UNI CU TOTII SI TE VA CAUTA SI PE TINE DNA UL, SA VEDEM CINE SCANDEAZA PENTRU TINE…OAMENI DE NIMIC CE SUNTETI

    • :)) ce e popa?? A devenit fierbinte si iti prajeste curul?? :)) sa stie poporul asta de prosti cine sunteti voi!! Ham-ham-ham de un ou?? Sa vezi ce hau-hau pentru ce ati facut voi ! Acolo grup infractional organizat ! Huooooo huooooosa !!

    • Bai prostanule (care nu ai habar de CapsLock), ramai la gainile tale, la purcelusii pe care trebuie sa-i hranesti in fiecare zi si lasa internetul pentru aia care au un pic de neuron. Esti un pic prea prostut, ca sa nu spunem idiot sau cretin, ca sa iti dai seama ca nu puteau fi adusi cu autocarul in Husi…cei din Husi! Nu inteleg de ce trebuie sa va luati smartphone-uri cu internet cand puteati ramane la culesul porumbului, iar seara, babele de pe banca din fata portii sa va ofere un feedback live (un fel de like), voua, cretinoizilor scapati in acest univers numit internet…

      P.S. Invata naibii sa scrii prostovane…

  14. Este clar ca lucrurile stau asa ca in articol!! Altfel ciupilan il demitea pe popa in sec doi de la aparitia pe national a ispravilor lui. Ca-i conversatie privata ca-i timp liber esti manager care hartuiesti si ameninti angajatii !! Dispari!! Dar ciupilan acum a devenit persoana cu handicap nu vede nu aude .. jeguri

  15. Fără dovezi e fix zero ,și de atâtea luni ce a făcut DNA-ul a venit pt Tătaru, bai Alina o sa trăim și o sa vedem ,pana atunci aici ai scris parscovenii.

  16. Se știa cum a întrat Popa,nu e o surpriza ,îmi amintesc ,pana și taximetriștii din oraș spuneau:marioneta de Popa ,dacă ar ști ce gândește lumea despre el ,de la copii pana la bătrâni…..nu se înțelege cât tupeu a avut și are sa nu își dea demisia,atât si-a dorir sa fie și el în sfârșit șef și asa a devenit un fel de patron peste spital și oamenii de acolo…..bine ,cu cine ii merge ,ca nu ii merge cu toată lumea.Sa ne înțelegem omul are 2 facultăți și a avut în comisie pe Boeru și Matei,doamne ferește da ăștia, la rândul lor ce pregătire au pt management…Bai Popa asa de deștept ești ca te-a corectat Boeru?altul care se vrea deputat,te umfla rasul ,numai rebuturi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.