Au plecat sã câstige un ban, dar s-au trezit oamenii pãdurii
MUNCITORI PÃCÃLITI Experientã traumatizantã pentru un grup de muncitori din Vaslui, plecati sã facã o lucrare de zidãrie în judetul Sibiu. Oamenii s-au trezit în creierii muntilor, departe de civilizatie, unde urmau sã ridice un stãvilar cu mâinile goale, fãrã echipament de protectie, în apa unui râu de munte, sã doarmã în podul unui graj, cu trei cai la parter, fãrã geamuri si fãrã usi, la discretia animalelor pãdurii. Cei 11 ghinionisti au fost “racolati” de o firmã de constructii cu sediul în oras, care si-a frecat mâinile de bucurie când acestia au acceptat sã munceascã “la negru”.
PACALEALÃ. O lucrare în judetul Sibiu, care se anunta una rentabilã, s-a transformat în cel mai negru cosmar pentru o echipã de muncitori cu experientã din Vaslui. Pentru cã aveau nevoie de bani si nu si-au gãsit nimic de muncã în zonã, oamenii au luat legãtura cu o firmã de constructii din oras, care a promis cã îi ajutã sã prindã o lucrare în localitatea Sadu. Zis si fãcut. Cu bagajele fãcute, cei 11 au urcat în microbuzul plãtit de societatea respectivã si, optimisti, au pornit la drum. Au ajuns la Sadu, însã persoana de contact le-a spus cã trebuie sã mai meargã câtiva kilometri pânã la destinatie. De bunã credintã, soferul microbuzului nu i-a lãsat cu bagajele în drum, s-a oferit sã îi mai ducã doi kilometri, asa cum aflaserã de la femeia care i-a asteptat. De fapt, mai erau de parcurs 14 kilometri, pe drum de munte. A fost norocul lor cã soferul nu i-a abandonat la baza muntelui. Ar fi coborât pe jos, pe timp de noapte. “Am plecat bucurosi, sã facem un ban, însã nici nu vã puteti imagina unde am nimerit! Zidãria pe care trebuia sã o facem era, de fapt, un stãvilar. Trebuia sã deviem un râu, sã ridicãm un stãvilar cu piatrã de munte, fãrã cizme, fãrã utilaje, doar cu douã lopeti si un târnãcop. Urma sã cãrãm pietrele cu palmele goale. Ni s-a spus cã nu putem pleca acasã lunar, asa cum vorbisem initial, ci la finalul lucrãrii. E drept, nu am plecat cu contract, munceam la negru, însã conditiile erau greu de suportat. Ne-am mirat când am vãzut plãcute pe care scrie cã e o investitie cu bani europeni. Cine sã facã acolo controale?! Nimeni! Ni s-a promis diurnã, ca sã avem bani de mâncare. Nimic. Am avut noroc cã nu a plecat soferul cu care am ajuns acolo. Pe jos ne întorceam din munte. Noi suntem constructori, suntem obisnuiti cu fel de fel de conditii de lucru si de trai, mai bune, mai proaste. Nu ne asteptam la un hotel, dar aici urma sã stãm într-un grajd. Nimeni sã nu mai treacã prin ce am trecut noi!”, a spus Ionut Lazea, unul dintre muncitori.
Au dat varza la cai
Conditiile de lucru aveau sã se dovedeascã a fi o problemã minorã pe lângã cele de trai, demne de Evul Mediu. “Când am ajuns, totul ni s-a pãrut în regulã. Am vãzut o cãbãnutã din lemn, dar când ne-am apropiat, ni s-au tãiat picioarele. Un cal a iesit din interior. Nu întelegeam ce se întâmplã. Nici urmã de usi, unele geamuri erau acoperite cu folii rupte de plastic, altele erau simple gãuri. Am intrat si am avut un soc. La parter locuiau trei cai, deci grajd în toatã regula, iar sus, în pod, urma sã locuim noi. Fãrã luminã, fãrã apã. Niste saltele împutite si o sobã fãrã plitã, unde urma sã ne pregãtim mâncarea. Frigiderul era un beci în pãmânt, aflat la aproximativ trei kilometri distantã. Noi ne-am pus pachetul luat de acasã în apa râului din apropiere, în pungi sustinute cu bete. Trebuia sã ne trezim la ora 4, sã tãiem lemne, unul dintre noi sã rãmânã sã gãteascã. Am gãsit un sac de cartofi, varzã, niste ouã, o sticlã de ulei si sare. Un coleg a dat varza la cai, am fãcut poze sã arãtãm tuturor prin ce umilinte urma sã trecem!”, a spus Valentin Hututuc.
Nu au vrut sã fie sclavi
Oamenii spun cã inclusiv localnicii le-au sugerat sã se întoarcã din drum, pentru cã acolo nu e de trãit. În zonã s-au perindat mai multe echipe de muncitori. Unii au plecat dupã douã zile, pe jos, altii nu si-au primit nici acum salariile. E vorba de niste bãcãuani, care nu mai sperã sã îsi vadã banii vreodatã. “Am fost pãcãliti. Vrem sã cerem socotealã firmei care ne-a trimis acolo. Este inuman ce au fãcut. Sunt sigur cã aveau habar cu privire la ce se întâmpla acolo, dar s-au bucurat cã am acceptat sã mergem fãrã contracte. Nu eram primii. Suntem oameni necãjiti. Avem copii, rate de plãtit. Se apropie scoala. Voiam sã trimitem bani acasã cât mai curând, în jur de 12 milioane de lei/lunã, pentru cãrti, caiete, haine. Ne-am trezit bãtaia de joc a unor oameni fãrã suflet, fãrã pic de discernãmânt. Ne-au reprosat cã nu ne place munca si de aceea nu stãm. Ei bine, nouã nu ne este rusine si nici fricã sã muncim, dar nici umilinte ca în perioada sclavagismului nu putem îndura”, a conchis Liviu Dumitrescu. Marti noaptea s-au întors acasã. Au decis sã îsi povesteascã pãtania, la gândul cã firma respectivã va continua sã racoleze muncitori pentru a-i trimite la Sadu. “Nu vã lãsati pãcãliti!”, e mesajul lor clar. Nimeni din conducerea firmei nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere, pânã la închiderea editiei.
