
EXEMPLU PENTRU TINERI… Dacă Vasluiul este un oraș liniștit în comparație cu alte localități din țară, asta se datorează în mare măsură și jandarmilor de la Ordine Publică, care sunt omniprezenți și intervin cu foarte mare promptitudine acolo unde situațiile o cer. De aproape doi ani, Detașamentul Mobil – Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui este condus de Doriana Ionica Năstasă, o tânără în vârstă de 23 de ani, care a reușit să se impună cu delicatețe într-o lume a bărbaților. Șefă de promoție la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” București, Doriana este cel mai bun exemplu că tinerii vasluieni, școliți în centrele universitare ale țării, își vor găsi tot timpul locul acasă, pentru a aduce plusul de valoare de care cu toții avem mare nevoie.

Doriana este din comuna Boțești, a terminat Filologia la Liceul “Emil Racoviță” din Vaslui, iar în 2020, la sfaturile mătușii ei, care lucrează în cadrul MAI, a decis să dea la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București. S-a pregătit intens pentru că concurența era mare, de 12 candidați pe loc, și în ciuda înălțimii care nu prea o avantajează pentru proba sportivă, a reușit să intre într-o unitate de învățământ de top a României. De altfel, Doriana a recunoscut că din ele cinci probe pe care le-a dat, cea sportivă i-a pus cele mai mari probleme. “Pentru a fi sigură că voi intra la Academie, m-am pregătit din timp la cele cinci probe: Istorie, Limba Română – Gramatică, Limba Engleză – Gramatică, proba Psihologică și proba Sportivă. La cea din urmă au fost și cele mai mari emoții, pentru mine a fost proba cea mai dificilă, pentru că nu sunt foarte înaltă, iar asta a fost un dezavantaj. Am reușit să trec peste, iar asta m-a bucurat foarte mult”.
“Toată viața am fost o persoană disciplinată”
Trecerea de la viața de liceu, dintr-un oraș mic precum Vasluiul, la viața de militar, care impune, printre multe altele, și o disciplină de fier, nu a fost grea pentru Doriana și asta datorită felului ei de a fi încă de când era mică. “Pentru mine, prima săptămână a fost mai dificilă, cu trezitul la ora 6 dimineața, înviorarea, instructajul, însă apoi m-am acomodat. Mi-a fost ușor și nu am resimțit schimbarea atât de puternic pentru că toată viața am fost o persoană disciplinată. Mi-a plăcut să fiu ordonată, să respect un program, să urmez un plan bine structurat. Prin urmare, anii petrecuți la Academie nu i-am considerat deloc dificili, din contra, m-au făcut mai puternică și mai convinsă că am ales drumul cel bun în viață”. La finalul studiilor universitare, Doriana a terminat Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București, specializarea Jandarmi, cu cea mai mare notă, 9.48, fiind declarată șefă de promoție.
A decis să revină acasă, deși putea alege oricare alt județ din țară
Nota cu care Doriana a terminat studiile universitare îi permitea să se angajeze oriunde în țară, însă tânăra a ales să se întoarcă acasă, la Vaslui. “Am avut colegi care au ridicat din sprânceană când le-am spus că aleg Vasluiul. M-au întrebat dacă sunt sigură că asta e alegerea cea mai bună pentru mine, iar eu le-am spus că da. A contat foarte mult că am făcut practica aici, dar și faptul că am familia aproape. Întotdeauna am văzut Vasluiul ca pe casa din care nu aș vrea să plec niciodată. Dacă mă întrebați unde m-aș vedea peste 10-15 ani, răspunsul meu ar fi tot la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui pentru că întotdeauna am mers pe principiul că dacă ești bun într-un domeniu, poți evolua oriunde, chiar și într-un oraș mai mic. Dacă te dedici muncii tale, dacă îți place ceea ce faci, rezultatele nu vor întârzia să apară.”
Șefă la Ordine Publică

SINCERĂ… Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui a valorificat cum nu se putea mai bine “nestemata”cu care s-a trezit în curtea sa, Doriana devenind la scurt timp după întoarcerea acasă Comandantul de grupă al Detașamentului Mobil – Ordine Publică. Azi, tânăra de 23 de ani are în subordine jandarmii care au grijă de siguranța vasluienilor. “La început mi-a fost mai greu pentru că stăteam de vorbă cu bărbați de vârsta tatălui meu. Am reușit să mă acomodez datorită pregătirii din școală. Trebuie să fiu sinceră și să spun că Academia te pregătește și pentru astfel de momente, însă una e practica pe care o faci alături de colegii din școală, alta e realitatea din teren. Îți tremură puțin vocea la început, însă trebuie să treci peste aceste momente, altfel nu reușești să te impui. Norocul meu a fost că am găsit înțelegere din partea colegilor, m-au ajutat să mă integrez foarte repede, iar azi formăm o grupă de care sunt mândră”, ne-a mai declarat Doriana Ionica Năstasă. În cei doi ani petrecuți la Vaslui, tânăra “jandarmeriță” a bifat mai multe misiuni dificile alături de colegii ei, reușind să le ducă pe toate la bun sfârșit. Zilele Vasluiului, meciurile de handbal și de fotbal găzduite de municipiul reședință de județ, dar și celelalte evenimente care presupun participarea unui număr mare de persoane, toate acestea sunt gestionate de grupa condusă de Doriana Ionica Năstasă, șefa de promoție de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui.
Totuși nu se respecta legea promovării? Sau de fapt a obținut direct gradul șefului cu care s-a culcat, șefilor mai exact.ar fi bine sa se mărite macar cu un comandant.de detasament
Felicitări domnișoarei, numai că ar fi trebuit să facă altă alegere, limita provocărilor profesionale va fi scăzută în comparație cu altă alegere, cum ar fi Bucureștiul sau Iașiul. Oricum bravo ei!
Ce grasă, cum a luat asta proba sportivă🤔
Normal ar trebui desființată jandarmeria
Desființată pentru drogați, golanii străzilor, cei care își doresc haos și dezordine.
Felicitări și mult succes în tot ce îți propui să realizezi !
Pai ce și-a propus a obținut din prima. Sef din prima secunda, record mondial.
Medicii nu au riscuri? Inginerii de tot felul nu au riscuri? Șoferii de autotrenuri nu au constructori ,toate meseriile au riscurile lor, nimeni nu a dus pe nimeni forțat la un job. Am enumerat aici doar citeva facilitați de care unii beneficiază deși nu au obiectul muncii, dar se adăpostesc in spatele altor instituții care duc greul( profesioniștii știu ce spun)Ce risc poate avea un jac care are asupra sa arma de foc letala,tomfa, lacrimogene, vesta antiglonț ori antiinjunghiere,platoșe , casca de protecție și sunt cel puțin zece indivizi.Poate riscul de a ridica cei 8% dați gratuit din valoarea unei locuințe plătiți din banii contribuabililor pentru aceste categorii de angajati. Nu este frustrare,invidie ,răutate ci puțin din ce stiu oamenii de rind care muncesc din greu pentru mult mai puțin. Cer scuze dacă am supărat cu aceste comentarii!!!
La jandarmi riscul este să adoarmă în post in ziua mare in timp ce stau in cabinele special amenajate în instituții, noric că au telefon și se joacă toată ziua, pe 7 mii lei salar
Din mătușa in mătușa dar cu mănușă, incompatibilitatea este acoperita de incompetenta
Felicitări Doriana,mulți de aici din frustrare și certați cu legea știu doar să spună doar vorbe de ocară.Ce ar însemna să nu existe ordine publică în România?Ar da în cap și ar fura toți pe capete ,ca au haine ca au salarii mari ca le decontează ăia ăia.Da de riscuri nu zice nimeni,ca uneori pot sta intr o misiune și 24 de ore,ca e ger ,ca ploua ,ca ninge ei trebuie sa fie prezenți,ca ei au anumite interdicții,ca ei nu pot părăsi localitatea când vor .Doriana ești minunată ,ce i fustrati dacă nu vă duce capu să ajungeți ca ea ,la sapă.Succes în cariera
Promovați tinerii Vasluiului care au îmbrățișat meserii nobile, medic, profesor… și care aduc plusul de valoare și aprecierea tuturor..
Jandarmerie, cea mai proasta meserie dar plina de jmecherie
Ciuda mare pe aici, vai dar câți sunt cu facultăți absolvite pe baza unui dosar nu știu să facă nimic și au îngroșat rândurile șomerilor , drogatilor, protestatarilor nu spune nimeni nimic ? Și dacă tot v-i se pare așa ușor și bine plătiți de ce nu vă înscrieți să vedeți măcar de câte probe puteți trece căci fiecare probă este eliminatorie, inclusiv diplomă de bacalaureat și cazier judiciar foarte curat
Asta e adevărul, noi ne-am trăit traiul si ne-am mâncat mălaiul
Dar tara asta a ajuns in rahat si va ajunge si mai tare din cauza chestiilor astea nu din alte cauze
Oare poți fi invidios pe jac de la București prinsă cu droguri pe Maria bateria ori pe jac hărțuită sexual la locul de munca de șeful direct, cum cineva poate fi invidios pe un job care face campanie de recrutare in mass media
Pe fuctii bune sunt si multe femei rrome. Ele trebuie sa fie absolvente de sudii superioare ex. Psihologie, sa cunoasca limba rroma, si?????? Sa aiba acordul Partidei rromilor si gata e ofiter psiholog. Felicitari de 8 martie si acestor categorii de femei.
Chiar ca din cauza ei e un oras mai linistit Vasluiul..prostiti oamenii
Mie mi se pare cam hilar ce probe dau acum la așa zisele academii de top
Fără matematica înainte nici nu se punea problema sa intri
si nu era probă obligatorie doar la examen, iți verificau si notele/mediile când te duceai sa te înscrii, sub 7 erai respins
Corectă observație! Pare că e mai importantă limba engleza-gramatica! Dar are o medie f bună la final-9.48! Felicitări!
Am avansat
Peste vreo câțiva ani nici atât n-o sa le mai ceara 😂
Si dupa aia te miri ca nu se duc la munca in privat când ies la pensie
Unde sa se duca când ei nu știu sa facă nimic
Felicitări! Un exemplu a faptului că avem copii frumoși și inteligenți pe care trebuie să-i călăuzim cu răbdare și înțelepciune pentru ași găsi calea.
Adevarul doare? Chiar am uitat de banii pentru uniformă și chirie. Nu exista frustrare pentru un asemenea job, practicat doar de cei care nu au putut sa facă ceva mai bun, însă contribuabili trebuie sa știe beneficiile acordate unor funcționari publici, pentru ce plătesc acei angajați și ce livrează in schimb ei ( este o regula simpla care se va aplica și in România foarte curind)
Se vede după felul cum abordezi subiectul căci ești invidios, fiecare face în viață ceea ce îi place, avem nevoie de toate profesiile, și o întrebare: cu ce sumă contribui tu la salariile lor ? Lasă comentariile răutăcioase că nu-ți folosesc la nimic.
Cel mai bun comandant de detașament!!
S-a umplut jandarmeria de angajați din afara orașului și chiar din afara județului.
Zet,frustratule, vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri.Lasa ură și invidia du-te la muncă undeva .
Felicitări, mult succes alături de ceilalți care și-au ales această frumoasă și grea meserie în aceste timpuri de răscruce.
Jandarmeria= Munca de agenți de paza, dar plătiți triplu, pensie specială la 45 nu la 65 ani, echipament , medicamente ,transport public gratuit,vacante compensate facilitați ,facilitati facilitați, însă au o preocupare mare( zgirie mașinile prin București)!!!
Fă te jandarm și tu
Un comandant de detașament adevărat ! Felicitari!!