Procurorii au fost de acord cu eliberarea fostului director al FMI, Dominique Strauss-Kahn, pus sub acuzare de agresiune sexuală, după ce credibilitatea victimei a fost pusă sub semnul întrebării. Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat pe propria răspundere, a decis judecătorul Michael Obus, precizând că dosarul DSK „nu este închis”.
Justiţia newyorkeză a renunţat vineri la arestul la domiciliu al lui Dominique Strauss-Kahn, afirmând însă că cercetarea lui pentru agresiuni sexuale va continua.
Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat pe propria răspundere, a decis judecătorul Michael Obus, precizând că dosarul DSK „nu este închis”.
Cauţiunea în valoare de şase milioane de dolari i-a fost restituită acuzatului, care nu şi-a recuperat însă paşaportul, păstrat de justiţia americană.
La încheierea audierii, fostul director al FMI a ieşit din tribunal zâmbind, alături de soţia sa, Anne Sinclair.
Procurorul din New York a fost de acord cu eliberarea fostului director al Fondului Monetar Internaţional Dominique Strauss-Kahn pe propria răspundere, la o lună şi jumătate de la plasarea sa în arest la dimiciliu pentru agresiuni sexuale, anunţă vineri postul de televiziune Blommberg, citat de Mediafax.
Credibilitatea cameristei care îl acuză pe DSK, pusă sub semnul întrebării
Strauss-Kahn a fost pus sub acuzare, printre altele, pentru agresarea sexuală a cameristei la începutul lunii mai, când aceasta îi curăţa camera de hotel dn New York.
La o lună de la arestarea fostului director al FMI, New York Times a generat surpriză, joi seara, afirmând că dosarul acuzării este „pe punctul de a se prăbuşi, anchetatorii descoperind lacune majore în privinţa credibilităţii” cameristei.
Potrivit New York Times, care citează doi anchetatori, nu există îndoială că fostul director general al FMI a avut o relaţie sexuală cu tânăra cameristă de origine guineeană a hotelului Sofitel din Manhattan. Dar „procurorii nu cred mare lucru din ce le-a spus reclamanta în legătură cu faptele sau cu ea însăşi”, potrivit cotidianului.
Iniţial, procurorii au insistat pe caracterul presupusei victime, în vârstă de 32 de ani – o mamă singură, muncitoare, care a cerut azil când a imigrat în SUA din Guinea – însă una dintre sursele citate de NYT a declarat că aceasta a minţit în repetate rânduri după formularea acuzaţiilor iniţiale.
Camerista ar fi sunat un bărbat aflat în închisoare, pentru deţinerea a aproape 200 de kilograme de marijuana, la o zi de la presupusa agresiune. În cursul conversaţiei telefonice, cei doi ar fi discutat despre avantajele unei acţiuni în justiţie.
Dominique Strauss Kahn ar putea reveni în cursa pentru prezidenţiale
Procurorii au descoperit discrepanţe şi între ceea ce le-a spus despre cererea sa de azil şi conţinutul documentului. În plus, în contul său bancar au fost transferaţi 100.000 de dolari în ultimii doi ani, pe care nu a putut să îi explice.
Strauss-Kahn a pledat nevinovat de agresiune sexuală, iar avocaţii au sugerat că orice contact sexual a fost consensual.
Testele criminalistice au furnizat dovezi ale unui contact sexual între cameristă şi francezul în vârstă de 62 de ani, considerat anterior cel mai puternic candidat la următoarele alegeri prezidenţiale.
Strauss-Kahn a fost eliberat în schimbul unei cauţiuni de cinci milioane de dolari şi locuieşte în prezent într-o casă luxoasă din Manhattan, sub supraveghere permanentă.
REALITATEA.net