PRINȘI…. Doi violatori din zona Huși, cu vârste aflate de la o extremă la alta, 52 de ani și, respectiv, 13 ani, au ajuns în atenția legii, deși au acționat perioade lungi în care au batjocorit niște suflete. De pildă, individul de 52 de ani din municipiul Huși a fost arestat preventiv zilele trecute, după ce a ieșit la iveală o poveste murdară despre faptul că bărbatul abuza sexual două minore. În aceeași săptămână, instanța Judecătoriei Huși s-a pronunțat și în privința unui băiat de 13 ani, dintr-o comună de la malul Prutului, acuzat că viola de mai mult timp o fetiță mai mică decât el, pe care o și șantaja cu imagini greu de descris. Agresorului i s-a aplicat măsura internării într-un centru educativ, pentru o perioadă de 8 luni.
Individul de 52 dfe ani, locatar într-un bloc din centrul orașului, este acuzat că a abuzat mai multe minore, pe care le ademenea sub diferite pretexte. Poliția a reușit să strângă dovezi în aceea ce privește violul și agresiunea sexuală asupra a două copile, ceea ce a făcut ca instanța de judecată să admită propunerea procurorilor de a-l aresta preventiv pentru 30 de zile. Oamenii din zonă au rămas stupefiați de cele aflate, întrucât bărbatul, deși mai retras din fire, nu mai făcuse probleme. „Îl știm, e un om cu care nu prea ai ce vorbi, în sensul că nu e deschis, nu e prietenos. Părea o persoană obișnuită, dar să facă așa ceva, să batjocorească niște copile, niciodată nu am crezut. Felicitări polițiștilor că l-au prins”, au spus vecinii.
La nici 13 ani împliniți, un băiat dintr-o comună de pe malul Prutului, acuzat de „viol în formă continuată” și „șantaj”
Tot în aceste zile, instanța Judecătoriei Huși s-a pronunțat într-un caz de-a dreptul incredibil. Un minor de nici 13 ani împliniți a fost depistat că violează de o bună perioadă de timp o fetiță mai mică. Mai mult decât atât, acesta, după ce a filmat-o pe micuță în anumite ipostaze, a recurs la șantaj asupra bietei copile. În vara anului trecut au ieșit la iveală acest fapte îngrozitoare, iar anchetatorii l-au reținut pe copilul abuzator. Instanța l-a pus ulterior sub control judiciar, iar în urma anchetei desfășurate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „viol în formă continuată” și „șantaj”, a hotărât în aceste zile ca băiatul să fie internat într-un centru educativ pentru următoarele 8 luni. Familia acestuia i-a dat fetiței suma de 10.000 de lei, sumă stabilită de instanță drept despăgubiri morale.
Distins doamna jurnalist, minorii sub 14 ani nu răspund penal.